Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Crin Antonescu spune că Traian Băsescu s-a lăsat folosit de Angela Merkel

Publicat in Gandul, sâmbătă 18 august 2012 ·

Preşedintele interimar, Crin Antonescu, a declarat, vineri seară, la Realitatea TV, că preşedintele suspendat, Traian Băsescu, s-a lăsat folosit de Angela Merkel, el precizând că România se afla "într-o situaţie foarte convenabilă" pentru cancelarul german.

Potrivit lui Antonescu, Traian Băsescu şi guvernele acestuia au reprezentat o Românie "pasivă, obiect" la masa discuţiilor în UE.

"Nu obiect, dar în niciun caz actor", a precizat preşedintele interimar.

El a adăugat că pe plan extern România a fost un partener "foarte comod pentru alţii şi foarte puţin profitabil pentru ea însăşi".

Întrebat dacă a fost uimit de reacţia Germaniei şi a SUA în favoarea lui Traian Băsescu, Antonescu a spus că nu a fost uimit. "Nu m-a uimit, pentru că eu nu cred că a fost o reacţie în favoarea lui Traian Băsescu. Cred că Traian Băsescu este, sincer, un pretext şi cred că reacţia atât de puternică, pentru că a fost mai puternică decât mă aşteptam şi probabil decât se aşteptau foarte muţi, ţine de faptul că România se afla într-o situaţie foarte convenabilă pentru unii, pentru doamna Merkel de pildă, repet, personaj stimabil şi mare jucător", a spus Antonescu.

Întrebat dacă crede că Traian Băsescu s-a lăsat folosit de Angela Merkel, preşedintele interimar a răspuns: "Da, da. Pentru că, repet, Traian Băsescu nefiind interesat, nefiind poate capabil, neavând poate dorinţa de a-şi asuma acest rol, repet, al României la masa Europei, şi fiind preocupat doar de jocurile interne, de munca sa migaloasă, tenace, ca sub paravanul separaţiei puterilor în stat şi Procuraturii ultraperformate să ţeasă aici un regim cvasiautoritar în care, de fapt, toată puterea să se concentreze încet-încet în mâinile unui singur om, a conferit tuturor partenerilor externi aceste facilităţi, aceste comodităţi, să spun aşa, în legătură cu România, ceea ce l-a făcut să fie foarte pr

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Hamas publică o înregistrare video în care apar doi ostatici israelieni răpiți pe 7 octombrie

HotNews acum 32 minute
Mișcarea islamistă palestiniană Hamas a publicat sâmbătă o înregistrare video în care apar doi ostatici israelieni pe care i-a răpit în timpul atacului său asupra sudului Israelului la 7 octombrie și pe care i-a dus în Gaza, potrivit AFP. Fotografii

Biroul Electoral a respins candidatura Dianei Șoșoacă la Primăria Capitalei

Ziua Constanta acum o ora
Biroul Electoral al Municipiului București a respins sâmbătă, 27 aprilie, candidatura senatoarei Diana Șoșoacă la funcția de primar general al Capitalei. Potrivit unor surse oficiale, dosarul de candidatură al Dianei Șoșoacă ar fi incomplet. De la

O cisternă din Republica Moldova, încărcată cu etanol, s-a răsturnat pe DN 2, la Mărășești. Șoferul a MURIT pe loc

Gandul acum o ora
O cisternă înmatriculată în Republica Moldova, încărcată cu etanol, s-a răsturnat, sâmbătă, pe DN 2, în localitatea Mărășești. a fost implicată într-un accident la Mărășești. Reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Vrancea au

CE Canotaj: Aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară

HotNews acum 4 ore
Gianina van Groningen şi Ionela Cozmiuc au obţinut medaliile de aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară, la Campionatele Europene de Canotaj de la Szeged (Ungaria). Canotaj, echipaj al RomanieiFoto: dpa picture alliance

VIDEO Un Boeing 767 și-a pierdut toboganul de urgenţă după decolare şi s-a întors pe Aeroportul JFK din New York

HotNews acum o ora
Un avion de tip Boeing 767 de linie aparţinând companiei Delta Airlines, care decola de la New York către Los Angeles, a fost nevoit să se întoarcă din drum după decolare, din cauza unui tobogan de urgenţă, scrie presa americană, potrivit News.ro. a

Plângere la CNCD împotriva lui Marcel Ciolacu: „Nu voi accepta să transforme locuitorii din Moldova în subiect de bancuri”

HotNews acum 17 minute
Filip Hăvârneanu, deputat USR de Iași, a anunțat că a sesizat Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) privind afirmația lui Marcel Ciolacu că „Buzăul nu e în Moldova şi vă rog să nu mă jigniţi”. Marcel CiolacuFoto: Inquam Photos /

Drone explozive şi rachete ghidate lansate de Hezbollah în nordul Israelului. „Un atac complex”

Ziare.com acum 2 ore
Mişcarea libaneză pro-iraniană Hezbollah a anunţat că a vizat sâmbătă, 27 aprilie, două poziţii militare în nordul Israelului, "în ripostă la atacurile inamicului" împotriva "locuinţelor civile" din sudul Libanului. Atacurile au provocat moartea a t

Pensiile pentru luna mai au început să fie plătite. Anunțul Poștei Române

HotNews acum 10 ore
Compania Naţională Poşta Română a anunţat sâmbătă că a început distribuirea pensiilor pentru luna mai, cu o săptămână înainte de Paște. Bani de pensieFoto: Inquam Photos / Octav Ganea „Compania Naţională ,Poşta Română a început astăzi distribuirea p

Ce suspans! Floretista Mălina Călugăreanu s-a calificat cu emoții la Jocurile Olimpice de la Paris

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Mălina Călugăreanu (27 de ani) s-a calificat azi la Jocurile Olimpice 2024, câștigând turneul „6 Tickets to Paris” de la Differdange (Luxemburg), competiție continentală care trimite la Paris câte un scrimer european de la fiecare armă.

CORESPONDENȚĂ DIN SZEGED Ionela Cozmiuc și Gianina van Groningen, campioane europene: „Suntem fericite!”

Gazeta Sporturilor acum 5 ore
Ionela Cozmiuc și Gianina van Groningen și-au completat la Szeged palmaresul cu titlul european obținut în proba de dublu vâsle categorie ușoară, ele având în istoria lor comună două titluri mondiale.

Vremea

București
acum

16°
sâm.

9°/20°
dum.

12°/22°
lun.

13°/22°
mar.

13°/22°
Iasi
acum

14°
sâm.

7°/20°
dum.

10°/21°
lun.

9°/21°
mar.

9°/20°
Constanta
acum

10°
sâm.

10°/14°
dum.

11°/17°
lun.

13°/15°
mar.

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

10°
sâm.

7°/18°
dum.

8°/20°
lun.

10°/21°
mar.

9°/20°
Timisoara
acum

sâm.

8°/20°
dum.

9°/23°
lun.

11°/24°
mar.

10°/23°