Un accident de circulaţie în care au fost implicate trei maşini, soldat cu doi răniţi, s-a petrecut aseară, în jurul orei 20.00, pe raza comunei doljene Cârcea. Aurel Ezaru, de 43 de ani, din Craiova în timp ce conducea un taxi, pe D.N. 6, la efectuarea virajului la stânga nu a acordat prioritate de trecere unui autoturism BMW care circula din sens opus, condus de Mihai Cojocaru, de 21 de ani, din Craiova cu care a intrat în coliziune şi pe care l-a proiectat pe sensul opus de circulaţie unde a lovit o autoutilitara VW condusa de Marian Mincă, de 56 de ani, din Craiova, după care a părăsit partea carosabilă spre stânga, intrând în şanţul de colectare a apelor pluviale. În urma accidentului a rezultat rănirea uşoară a lui Mihai Cojocaru şi a Marianei Scarlat, de 41 de ani, din Craiova, pasageră în cel de-al doilea autoturism.