Vicepremierul Daniel Chiţoiu a declarat, miercuri, că atribuţiile ANI au fost extinse şi la stabilirea conflictului de interese în privinţa absorbţiei de fonduri europene, inspectorii ANI fiind salarizaţi, în consecinţă, pe model european, la nivelul inspectorilor de concurenţă, potrivit Mediafax.
Solicitat să comenteze creşterea salariilor inspectorilor ANI cu sume cuprinse între 2.000 şi 4.000 de lei, Chiţoiu a precizat: "Atribuţiile ANI, în baza unui memorandum prezentat azi în Guvern de către preşedintele ANRMAP, au fost extinse şi vor prelua şi atribuţiile de prevenire şi de stabilire a conflictului de interese în ceea ce priveşte absorbţia de fonduri europene".
"De asemenea, nivelul de salarizare a inspectorilor ANI s-a făcut pe model european la nivelul inspectorilor de concurenţă", a adăugat Chiţoiu.
Guvernul a decis, prin ordonanţă de urgenţă, să majoreze salariul brut al inspectorilor Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI), cu sume cuprinse între 2.000 lei şi 4.000 lei. Ordonanţa a fost aprobată în şedinţa de miercuri a Guvernului.
"Agenţia Naţională de Integritate funcţionează în prezent cu un număr de doar 26 inspectori de integritate cu funcţii de execuţie, al căror salariu mediu net este de 2.567 lei, în condiţiile în care atribuţiile acestora sunt multiple. Numărul redus de inspectori şi lipsa de motivare salarială constituie elemente care pot afecta eficienţa acestei instituţii", au declarat surse oficiale.
Ordonanţa de urgenţă aprobată de Guvern prevede astfel exclusiv modificarea cadrului legal privind salarizarea funcţiilor de specialitate din cadrul ANI (director general, director, şef serviciu, inspector de integritate, pe toate cele 4 grade: superior, principal, asistent şi debutant), prin stabilirea unui salariu de bază brut lunar asimilat cu salariile inspectorilor de concurenţă şi funcţiilor de conducere din cad