Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cât au cheltuit românii care au petrecut Revelionul în staţiunile din ţară

Publicat in Gandul, joi 3 ianuarie 2013 ·

Aproape 100.000 de români şi-au petrecut Revelionul în unităţi turistice din ţară, în creştere cu 30% faţă de anul trecut, şi au cheltuit aproximativ 81 de milioane de lei (18 milioane euro), cu 20% mai mult faţă de anul precedent, potrivit datelor Federaţiei Patronatelor din Turismul Românesc.

Pentru petrecerea sărbătorilor de iarnă din acest an au călătorit în străinătate 7.880 turişti, în creştere cu aproximativ 27% faţă de anul 2011, iar aceştia au cheltuit aproximativ 3,1 milioane euro, mai mult cu 15% faţă de anul anterior, potrivit studiilor FPTR realizate pe baza datelor furnizate de sistemul de rezervări www.RezEx.ro şi a unui sondaj aplicat unui număr semnificativ de operatori din turism.

"Românii s-au obişnuit cu criza economică şi în speranţa unui an mai bun, au demonstrat că ştiu să se distreze şi să profite de timpul liber şi mai ales de reduceri, iar de Revelion, mulţi au preferat să petreacă într-un club, restaurant, un hotel sau o pensiune din ţară sau din străinătate. Din analiza realizată de către FPTR s-a constatat că, faţă de anul 2011, numărul românilor care au ales să petreacă Revelionul în străinătate, cât şi al celor care au ales destinaţii turistice din România a crescut semnificativ", se arată într-un comunicat al federaţiei.

Potrivit datelor FPTR, 20.000 de români au cumpărat pachete pentru Revelion în zonele montane, 25.000 au ales să petreacă sărbătorile în staţiunile balneare şi tot atâtea persoane au plătit pentru ofertele de Revelion ale hotelurilor din marile oraşe ale României, în timp ce pentru litoral au optat doar 500 de persoane, iar pentru Delta Dunării doar 100.

Cea mai mare creştere s-a înregistrat în zonele rurale, pentru care au optat 27.000 de persoane, în creştere cu aproximativ 50% faţă de anul anterior.

Numărul românilor care au contractat în acest an un pachet pentru petrecerea Revel

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Pensiile pentru luna mai au început să fie plătite. Anunțul Poștei Române

HotNews acum o ora
Compania Naţională Poşta Română a anunţat sâmbătă că a început distribuirea pensiilor pentru luna mai, cu o săptămână înainte de Paște. Bani de pensieFoto: Inquam Photos / Octav Ganea „Compania Naţională ,Poşta Română a început astăzi distribuirea p

Ciolacu comentează şansele lui Iohannis pentru şefia NATO: Atuul preşedintelui Iohannis este faptul că nimeni nu este împotriva domniei sale, a candidaturii / Împotriva domnului Rutte sunt anumiţi preşedinţi şi prim-miniştri

News.ro acum o ora
Preşedintele Partidului Social Democrat, premierul Marcel Ciolacu, a afirmat, în legătură cu şansele preşedintelui Klaus Iohannis de a fi secretar general NATO, că atuul acestuia este faptul că nimeni nu este împotriva sa şi a menţionat că împotriva

Nicolae Ciucă, despre Iulian Dumitrescu: Nu există în acest moment aprobarea PNL pentru această candidatură

Mediafax acum 47 minute
Preşedintele PNL Nicolae Ciucă a fost întrebat sâmbătă de jurnalişti dacă Iulian Dumitrescu rămâne candidatul PNL pentru CJ Prahova. „La nivelul PNL am luat decizia ca fiecare candidat la primăriile municipiilor de judeţ şi la nivelul Consiliilor ju

Premierul Ciolacu îl susţine pe Mugur Isărescu pentru un nou mandat la şefia BNR: ”România are nevoie de stabilitate monetară” - VIDEO

News.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu îl susţine pe Mugur Isărescu pentru un nou mandat la şefia Băncii Naţionale. ”România are nevoie de stabilitate monetară şi cred că domnul Isărescu trebuie să mai ia un mandat”, a anunţat Marcel Ciolacu la Prima TV.

Sebastian Burduja a venit pe motocicletă să-și depună candidatura la Primăria Capitalei VIDEO

Adevarul acum 2 ore
Sebastian Burduja, candidatul PNL la Primăria Capitalei, a intrat oficial în lupta cu Nicuşor Dan, Cristian Popescu Piedone şi Gabriela Firea venind pe o motocicletă la depunerea candidaturilor.

O fetiţă de 4 ani a murit, după ce a sărit în faţa unei maşini, la Orăştie. Poliţiştii au deschis o anchetă

HotNews acum 4 ore
O fetiţă de patru ani din Orăştie, lăsată nesupravegheată, a sărit în faţa unei maşini, fiind grav rănită, transmite News.ro. Copila a fost dusă de urgenţă la spitalul din localitate, apoi transferată la Spitalul de Copii din Timişoara, unde a murit

Nicolae Ciucă: Nu ar fi corect faţă de Sebastian Burduja să îi impunem un scor

Mediafax acum o ora
Preşedintele PNL Nicolae Ciucă a fost întrebat sâmbătă dacă lui Sebastian Burduja i se va impune un scor pe care să-l obţină la alegerile locale. „În acest moment este dificil şi nu ar fi corect faţă de Sebastian Burduja să-i impunem un scor. Se dep

Ciolacu, întrebat dacă Iohannis l-a recomandat pe Cîrstoiu candidat la Primăria Capitalei: Nu, Doamne fereşte. Relaţia mea cu domnul preşedinte Iohannis este una instituţională. Nu am o relaţie politică / Ce spune despre Nicuşor Dan

News.ro acum o ora
Preşedintele Partidului Social Democrat, Marcel Ciolacu, a negat afirmaţiile care au circulat în spaţiul public potrivit cărora preşedintele Klaus Iohannis l-ar fi recomandat cu medicul Cătălin Cîrstoiu candidat unic al alianţei PSD – PNL la Primări

Ilie Dobre comentează LIVE pe ProSport.ro meciul Gloria Buzău – C. S. Mioveni, duminică, 28 aprilie 2024, de la ora 11.00

Gandul acum o ora
ILIE DOBRE va comenta meciul de fotbal Gloria Buzău – C. S. Mioveni, duminică, 28 aprilie 2024, de la ora 11.00. Comentariul LIVE va putea fi ascultat pe site-urile ProSport și LIGA 2, dar și pe paginile de Facebook și YouTube ale acestora. ILIE DOB

1 Mai cu mici și bere: la ce spune ANPC să fim atenți

Wall-Street.ro acum o ora
Câteva zile ne mai despart de 1 mai, iar Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorului (ANPC) vine cu recomandări specifice perioadei. Iată la ce trebuie să fim atenți când cumpărăm mici, dar și bere. Potrivit lui Paul Anghel, director gener

Vremea

București
acum

20°
sâm.

9°/20°
dum.

12°/22°
lun.

13°/22°
mar.

13°/22°
Iasi
acum

18°
sâm.

7°/19°
dum.

10°/21°
lun.

10°/21°
mar.

9°/21°
Constanta
acum

17°
sâm.

11°/17°
dum.

12°/18°
lun.

13°/15°
mar.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

18°
sâm.

7°/18°
dum.

8°/20°
lun.

10°/21°
mar.

9°/20°
Timisoara
acum

19°
sâm.

8°/20°
dum.

10°/24°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°