Este un lup de apă dulce care nu şi-a ascultat tatăl în a face o carieră în sport şi a luat calea marinăriei. Vroia cu orice preţ să-şi depăşească părintele şi a reuşit. Nea` Mihai, cum îi spun colegii, a îmbrăţişat cariera de marinar, fiind comandant de nave fluviale aproape 40 de ani.

A crescut într-o familie obişnuită, în Giurgiu. Copil fiind, îi plăcea Dunărea la nebunie, părinţii săi îmbrăţişând aceeaşi carieră, aceea de navigator. Până să urmeze o şcoală specială de marină, Mihai Gheorghe a făcut sport. Era ales în echipa de tineret a clubului Steaua. “Am jucat fotbal, la Steaua, la Casa Centrală, dar am plecat de-acolo, pentru că nu prea mi-a plăcut. Vroiam să mă fac navigator”, îşi începe povestea vieţii nea` Mihai.

“Vroiam să fiu mai sus decât tata”

A plecat de-acasă pe la 16 ani. A părăsit echipa de fotbal fără niciun regret. Îşi dorea să ajungă navigator şi să-şi depăşeaşcă tatăl. “Asta aveam în plan. Să fiu mai sus decât tata. El a fost comandant în zona Cazanelor. Nu mi-a plăcut să mă fac fotbalist şi am plecat. Tata era supărat că am părăsit fotbalul şi n-am rămas să fac carieră în sport. L-am îmbunat, am dat examen şi am reuşit la şcoală”, ne spune Mihai Gheorghe.

La Institutul de Marină, a fost şef de promoţie şi a fost repartizat la Dr. Tr. Severin. “Am stat necăsătorit mult timp pentru că era viaţa foarte grea, banii erau puţini şi în `55-`56, am găsit o grecoaică, tot din nagivaţie, părinţii ei fiind navigator, cu care m-am căsătorit”, îşi continuă povestea nea` Mihai.

“Mi-a plăcut să cunosc Dunărea”

Indiferent că a fost greu, navigatorul nostru a mers mai departe. A pus pasiune în tot ceea ce a făcut. “Mi-a plăcut să cunosc Dunărea, de la un capăt la altul, să-i învăţ şi pe copii, ceea ce am învăţat eu. Am avut peste 30 de contingente, cu care am trecut mai departe nevătămaţi. E grea această meserie. Cum