Sentimentul ca, pentru o vreme, cinematograful se umple cu festivaluri, la care poate nu ai sa ajungi niciodata, implica o foame de arta confirmata/validata prin premiu, foame pe care societatea de azi nu mai este, in general, responsabila sa o satisfaca. De 16 ani, organizatia non-guvernamentala "Pogleda u svet" (O privire asupra lumii) organizeaza la Belgrad Festivalul filmului de autor (Festival Autorskog Filma - FAF). Spre deosebire de evenimentele generaliste, unde selectionerii incearca sa gaseasca un echilibru intre productiile cu priza mai mare la public si filmele de autor, FAF aduna doar pelicule prezentate si/sau premiate la cele mai mari festivaluri din lume; cu singura exceptie a filmului croat (deci oarecum din familie) Majka Asfalta (Mama asfaltului), toate celelalte saptespreceze titluri de anul acesta fusesera proiectate la Cannes, Berlin, Locarno sau Venetia. Selectind pe sprinceana, FAF se vrea un "best-of" al succeselor artistice de festival. Ca peste tot, lumea e interesata de cistigatori. Chiar si duminica seara, cind Serbia tocmai luase Cupa Davis si centrul devenise dintr-odata blocat de claxoane, steaguri si fani la bustul gol, sala de proiectie era in continuare plina. Exact in acel moment se proiecta, in fapt, prezenta romaneasca la festival, Aurora lui Cristi Puiu (care vreme de 3 ore isi testeaza spectatorii cu o desfasurare spartana, laconica). Cea mai mare satisfactie, pe linga filme, a fost tocmai acest interes puternic pentru cinema-ul de arta. La multe proiectii, inclusiv de la 10 dimineata in timpul saptaminii, nu mai raminea nici un loc liber in sala, oamenii trebuind efectiv sa iasa din lipsa de aer. Si la Bucuresti, in octombrie, programul Les Films de Cannes a Bucarest a stirnit mare entuziasm si sali pline pentru cele sase pelicule straine. Sentimentul ca, pentru o vreme, cinematograful se umple cu festivaluri, la care poate nu