Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Băsescu: Evreii şi romii, persecutaţi sistematic în perioada 1933-1945

Publicat in Adevarul, miercuri 12 octombrie 2011 ·

Preşedintele Traian Băsescu a transmis, marţi, un mesaj cu ocazia comemorării a "70 de ani de la începerea deportării evreilor din România în Transnistria".

"Ziua de astăzi este, de aceea, una a amintirii, a asumării unei pagini de istorie tristă, petrecută în România cu doar 70 de ani în urmă - începerea deportării evreilor din România în Transnistria.

Închisorile politice, lagărele de muncă forţată şi de exterminare, distrugerea fiinţei umane prin tortură şi supraveghere continuă, deportările, toate acestea dau imaginea cutremurătoare a suferinţei teribile îndurate de poporul evreu şi de alte comunităţi etnice, precum cea romă, în timpul Holocaustului", se arată în mesajul preşedintelui.

Şeful statului subliniază că "Ziua Holocaustului în România a fost instituită pentru rememorarea suferinţelor evreilor care, alături de alte minorităţi etnice, în special romi, au fost supuşi unor persecuţii sistematice în perioada 1933-1945".

Preşedintele Traian Băsescu afirmă că doreşte să se folosească de acest prilej pentru a-şi exprima încă o dată "profunda compasiune şi regretul cel mai sincer faţă de durerea îndurată de evreii din România în prima jumătate a secolului trecut şi hotărârea fermă de a împiedica repetarea unor astfel de atrocităţi pe teritoriul ţării noastre".

În octombrie 1941, regimul lui Ion Antonescu a început deportarea evreilor din Basarabia şi Bucovina de Nord în Transnistria, declanşând genocidul cu scopul eliminării populaţiei evreieşti a ţării. Între anii 1940-1944, statul român a fost responsabil pentru moartea a cel puţin 280.000 de evrei români şi ucrainieni. Douăzeci şi cinci de mii de persoane de etnie romă au fost, de asemenea, deportate în Transnistria, unde 11.000 au pierit. În primăvara anului 1944, autorităţile maghiare de ocupaţie din regiunile de nord-vest ale României au deportat 135.000 de evrei transilvăneni

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

CE Canotaj: Aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară

HotNews acum 40 minute
Gianina van Groningen şi Ionela Cozmiuc au obţinut medaliile de aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară, la Campionatele Europene de Canotaj de la Szeged (Ungaria). Canotaj, echipaj al RomanieiFoto: dpa picture alliance

Candidatul PSD – PNL la Primăria Sectorului 1, George Tuţă, şi-a depus candidatura: Începem să reconstruim capitala Capitalei

News.ro acum 4 ore
Candidatul PSD – PNL la Primăria Sectorului 1, George Tuţă, şi-a depus candidatura, duminică, la Biroul Electoral şi a anunţat că trebuie să înceapă „reconstruirea capitalei Capitalei”.

Prințul Harry revine în Marea Britanie, dar FĂRĂ soția sa. Care este motivul

Gandul acum 42 minute
Prințul Harry urmează să participe la o ceremonie religioasă la Catedrala Saint Paul, în cursul zilei de miercuri, cu ocazia aniversării a zece ani de la fondarea Fundației Invictus Games. Pentru aceasta, el se va întoarce în Regatul Unit, dar fără

Ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu propune ca Centura Capitalei să fie preluată în administrarea Primăriei Bucureşti

News.ro acum 3 ore
Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii Sorin Grindeanu a propus ca Centura Capitalei să fie preluată în administrarea Primărie Bucureşti şi a precizat că aceasta a devenit un inel al Capitalei.

Câți români își serbează onomastica în această zi specială de Florii?

Ziua Constanta acum 7 ore
Aproape 1,8 milioane de români îşi sărbătoresc onomastica duminică, de sărbătoarea Floriilor. Potrivit Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, 1.175.582 sunt femei şi 607.889

VIDEO Oțelul Galați, victorie la limită cu Hermannstadt în play-out-ul din SuperLigă

HotNews acum 3 ore
Francois Yabre (în minutul 3) a marcat unicul gol al partidei dintre Oțelul Galați și FC Hermannstadt (scor 1-0), contând pentru etapa cu numărul șapte din play-out-ul SuperLigii României la fotbal. Dorinel MunteanuFoto: Flaviu Buboi/NurPhoto / Shut

Cutremur în România, în dimineaţa de Florii!

Ziua Constanta acum 8 ore
Un cutremur cu magnitudinea 3,3 s-a produs duminică dimineaţa, la ora locală 6:43, în judeţul Vrancea, zona seismică Vrancea, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Datele I

Sondaj Avangarde: Gabriela Firea a urcat pe locul 2 în topul preferinţelor bucureştenilor

Mediafax acum 7 ore
Candidatul PSD la Primăria Capitalei, Gabriela Firea, a urcat pe locul 2 în topul preferinţelor bucureştenilor. Asta potrivit unui sondaj realizat în Bucureşti. Sondajul a fost făcut de grupul Avangarde la comanda PSD.

PNL a înaintat un proiect de lege prin care vârsta de pensionare a femeilor se calculează în funcție de numărul copiilor

HotNews acum 2 ore
Un proiect de lege inițiat la Senat de mai mulți liberali prevede că femeile care au realizat stagiul minim de cotizare contributiv şi care au născut şi crescut copii până la vârsta de 16 ani beneficiază de reducerea vârstei standard de pensionare,

Firea, la depunerea candidaturii: Propunem o administraţie dinamică şi o colaborare cu toţi colegii de la sectoare, indiferent de culoarea politică / Ciolacu: Gabi, eu îţi promit că voi fi alături de tine necondiţionat

News.ro acum 3 ore
Gabriela Firea a declarat, la depunerea candidaturii pentru un nou mandat de primar general al Capitalei, că ea şi echipa sa propune „o administraţie dinamică şi o colaborare cu toţi colegii de la sectoare, indiferent de culoarea politică”. Ea a mai

Vremea

București
acum

22°
dum.

11°/22°
lun.

12°/22°
mar.

13°/20°
mie.

13°/17°
Iasi
acum

22°
dum.

10°/22°
lun.

11°/21°
mar.

9°/21°
mie.

10°/21°
Constanta
acum

19°
dum.

12°/19°
lun.

13°/16°
mar.

13°/15°
mie.

12°/14°
Cluj-Napoca
acum

22°
dum.

8°/22°
lun.

9°/21°
mar.

9°/21°
mie.

8°/19°
Timisoara
acum

25°
dum.

10°/25°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°
mie.

10°/21°