Simbolul veneţian prin excelenţă nu este, in conştiinţa publică, nici Palatul Dogilor, nici leul inaripat, nici Piaţa San Marco, nici Canal Grande, nici celebrul carnaval şi nici măcar festivalul de film, ci un mijloc de transport: gondola (foto 1), ambarcaţiunea asimetrică, cu fundul plat, obligatoriu vopsită in negru, lungă de aproape unsprezece metri şi lată de un metru şi jumătate, cu vârfurile curbate la prora şi la pupa, propulsată de bătaia unei singure rame mânuite de lopătarul postat in picioare in stânga-spate. In pofida istoriei lor aproape milenare (prima menţiune datează de prin anul 1100), gondolele şi gondolierii supravieţuiesc in Veneţia zilelor noastre numai spre delectarea turiştilor. Cuvântul insă, trecut in franceză şi engleză şi iradiat de acolo cu noi sensuri, şi-a asigurat posteritatea. Franceza este limba care a strămutat gondola, prin formele ei rotunjite, de pe canalele lagunei in saloane: fotoliile (foto 2) şi canapelele gondolă, cu spătarul şi cu rezemătoarele pentru braţe puternic curbate s-au născut in Franţa spre sfârşitul secolului al XVIII-lea şi au fost la mare preţ sub Restauraţie (1814-1830), dar trăiesc onorabil până in zilele noastre. Tot franceza pare a fi aplicat numele venerabilei ambarcaţiuni veneţiene mobilierului comercial modern, cu acces din toate părţile, pe care sunt etalate mărfurile in magazinele cu autoservire - foto 3. (Interesant este că, la data ediţiei a doua a DCR - 1997 -, dicţionarele italiene nu consemnau acest sens al gondolei, dar ultima ediţie Zingarelli o face, sub presiunea limbajului globalizant al marketingului.) In franceză, prima atestare este din 1973 şi glosarea din paranteză ("petits présentoirs verticaux") ne face să credem că era intr-adevăr un cuvânt nou. Franceza a mers chiar mai departe, transferând gondolierului sarcinile de aprovizionare a gondolei din supermagazine şi hipermarketuri. Iar "