Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Răsturnare de situaţie în dosarul avocatului acuzat că a comandat uciderea soţiei sale. Martor reţinut pentru mărturie mincinoasă UPDATE

Publicat in Adevarul, duminică 6 noiembrie 2011 · ·

Martorul Mândru Dragoş, de 55 de ani din Piatra Neamţ a declarat iniţial că Victor Teodorescu a vrut să îl angajezeze să îi ucidă soţia. În faţa instanţei şi-a schimbat declaraţia şi nu a mai recunoscut nimic.

Update 06.11.2011 După o noapte petrecută în arestul Poliţiei, Dragoş Mândru s-a răzgândit şi a revenit la primele declaraţii.

Audiat, sâmbătă, de procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Braşov, el şi-a menţinut declaraţiile iniţiale, adică acelea prin care susţinea că avocatul Victor Todorescu l-ar fi contactat pentru a-i omorî soţia. În consecinţă, el este acum cercetat în stare de libertate.

„În urma prezentării în fata Parchetului Curţii de Apel, a martorului M.D., cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de mărturie mincinoasă, acesta a declarat, după audiere, că revine asupra declaraţiei dată în faţa instanţei de judecată în data de 17.10.2011, şi că îşi menţine în totalitate, ca fiind adevărate, ce a declarat anterior în fata procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Braşov, a emis ordonanţa de revocare a măsurii de reţinere pentru 24 de ore, în continuare urmând a se efectua cercetări cu M.D. în stare de libertate", a precizat şeful Serviciului Cabinet din cadrul Poliţiei Braşov, comisarul şef Ion Neşculescu.

Problemele pentru Dragoş Mândru au început în 17 octombrie. Atunci, în faţa magistraţilor de la Curtea de Apel Braşov a declarat că îl cunoştea pe avocatul Victor Teodorescu, dar nici vorbă că acesta l-ar fi contactat ca să-l angajeze ca ucigaş plătit. În faza urmăriri penale acelaşi martor spusese că Teodorescu i-a oferit bani ca să îi ucidă soţia şi că a refuzat, iar din acest motiv Teodorescu l-a angajat pe Erwin Preşmereanu care a dus planul până la capăt. Preşmereanu şi-a recuno

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ucraina va semna 7 noi acorduri de cooperare în domeniul securităţii, inclusiv cu SUA, anunță Zelenski VIDEO

Ziare.com acum o ora
După ce a semnat deja acorduri de cooperare în domeniul securităţii cu 9 țări, Ucraina pregăteşte alte şapte astfel de documente, inclusiv cu Statele Unite, a anunţat preşedintele Volodimir Zelenski în discursul său către naţiune de miercuri seara,

Încă 9 cetățeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Fâşia Gaza. Numărul celor salvați se ridică la 323

Ziare.com acum 4 ore
În urma eforturilor Celulei de Criză Interinstituţionale, prin intermediul Ambasadei României la Cairo şi al Oficiului de Reprezentare al României la Ramallah, 9 cetăţeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Fâşia Gaza şi au

Avertisment al salvamontiştilor: Întâlnirile cu şerpii pe munte devin din ce în ce mai dese şi în cele mai nebănuite locuri / Recomandările salvatorilor montani

News.ro acum 2 ore
Salvamontiştii atrag atenţia celor care vizitează zonle montane că din ce în ce mai des pot întâlni şerpi pe traseu, dar că serpii veninoşi nu atacă din proprie iniţiativă. Sfatul salvamontiştilor este ca reptilele să fie evitate.

Marius Tucă Show începe joi, 2 mai, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: Crin Antonescu

Gandul acum 2 ore
Invitatul zilei este Crin Antonescu, politician, istoric, fost președinte al PNL. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Țineți aproape!”

Preşedintele Columbiei declară că va rupe relaţiile diplomatice cu Israelul

News.ro acum 3 ore
Preşedintele columbian Gustavo Petro a anunţat miercuri că va rupe relaţiile diplomatice cu Israelul din cauza acţiunilor acestuia în Gaza, relatează Reuters. Petro l-a criticat deja aspru pe premierul israelian Benjamin Netanyahu şi a spus că vrea

UPDATE - A fost prins bărbatul care a atacat doi poliţişti de frontieră din Timiş / Acesta este cetăţean din Afganstan şi are drept de şedere în România / Ar avea o rană la un braţ, posibil provocată de glonţ

News.ro acum 6 ore
După aproape 12 ore de căutări, a fost depistat bărbatul care călăuzea un grup de migranţi să iasă ilegal din România. Acesta este cetăţean afgan şi are drept de şedere în România. El a fost capturat în Timişoara. UPDATE: Cetăţeanul afgan care a ata

Statele Unite anunță noi sancțiuni împotriva companiilor care susțin efortul de război al Rusiei

G4Media acum o ora
Departamentul de Stat al SUA a anunțat miercuri un nou val de sancțiuni care vizează companii și persoane fizice ruse și străine considerate a fi implicate în efortul de război al Rusiei, transmite Le Figaro. Pe lângă companiile rusești din domeniul

De Ziua Muncii Proteste violente, de amploare, în Franța. Forțele de ordine au intervenit

Ziua Constanta acum 3 ore
Proteste violente în mai multe orașe din Franța. Zeci de persoane au fost arestate, miercuri, în timpul manifestaților de 1 Mai la Paris și Lyon, după ce mai multe grupuri de anarhiști au încercat să deturneze marșul pașnic la care participă mii de

Sebastian Burduja, despre candidatura la Primăria Capitalei: Cred că sunt o alternativă pentru schimbare, pentru că faţă de ceilalţi candidaţi din această cursă eu nu am mai fost primar în acest oraş

News.ro acum o ora
Candidatul PNL la Primîria Bucureşti, Sebastian Burduja, a declarat, miercuri seară, că el reprezintă alternativa pentru funcţia de primar al Capitalei, deoarece el nu a mai ocupat acest post în trecut. Burduja a subliniat şi că îşi respectă adversa

Minor din Medgidia acuzat că a lovit cu pumnul în figură un jandarm. A fost arestat preventiv pentru ultraj

Ziare.com acum 7 ore
Caz îngrijorător la Medgidia. Un adolescent de doar 16 ani a fost arestat preventiv pentru ultraj. Băiatul este acuzat că ar fi agresat fizic, pe o stradă din Medgidia, un jandarm, pe care l-ar fi lovit cu pumnul în zona feţei. Potrivit IPJ Constanţ

Vremea

București
acum

14°
joi

13°/16°
vin.

12°/22°
sâm.

13°/21°
dum.

11°/22°
Iasi
acum

14°
joi

12°/24°
vin.

13°/24°
sâm.

9°/21°
dum.

10°/23°
Constanta
acum

11°
joi

11°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/16°
dum.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

15°
joi

9°/21°
vin.

11°/21°
sâm.

12°/21°
dum.

9°/21°
Timisoara
acum

12°
joi

12°/22°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/21°
dum.

11°/23°