Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Acuză presa că e cumparată, dar nu spun câţi bani au luat ei

Publicat in Evenimentul Zilei, sâmbătă 14 septembrie 2013 ·

Publicarea exemplului unui ONG care invită tineri la proteste şi încasează finanţări de zeci de mii de dolari, a scos la iveală o veritabilă gaşcă a şmecherilor care folosesc abil proiecte fianţate de fundaţiile lui George Soros pentru a organiza proteste şi în acelaşi timp pentru a intimida jurnaliştii care spun celor din piaţă ce bani sunt în spatele organizatorilor.

A fost simplu, pentru că imediat au reacţionat alţii brutal, cu comentarii jignitoare împrăştiate pe facebook.

"Miliţia Spirituală" nu este singurul ONG care încasează finanţări CEE Trust şi e implicat activ în organizarea protestelor. Printre ele sunt şi organizaţii care au cu totul alt obiect de activitate decât protecţia mediului, cum este ActiveWatch, o asociaţie care ar trebui să se ocupe de problemele jurnaliştilor. EDITORIAL: Cum îți bagă unii pumnul în gură, dacă nu le faci propagandă

Interesant este că, după apariţia informaţiilor de mai sus, reprezentanţii ActiveWatch au reacţionat agresiv, deşi ei nu făceau obiectul textului publicat pe evz.ro. Aceştia au răspândit în reţele sociale un text publicat pe site-ul Miliţia Spirituală, care conţine numai insulte şi expresii jignitoare, fără a contesta însă acurateţea informaţiilor publicate de evz.ro. Când li s-a atras atenţia că e anormal să deruleze o campanie de denigrare a unui jurnalist, cei de la ActiveWatch au reacţionat şi mai agresiv. Citiţi mai mult: Şmecherii de ONG fac bani şi proteste

De două săptămâni, aproape aceiaşi indivizi acuză la gramadă "presa" că e coruptă, pentru că nu a relatat subiectul aşa cum voiau ei şi mai ales pentru a acredita ideea că numai mesajele lor, plasate în reţele sociale, sunt cele corecte. Ei spun publicului, pe care doresc să îl ţină captiv: "Nu credeti nimic din ce spune presa, pentru că sunt toţi plătiţi. Jurnaliştii nu scriu ceea ce vă spunem noi, pentru că redacţiile lor au înca

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un tren care circulă pe ruta Piteşti-Bucureşti Nord a ajuns la destinaţie cu o întârziere de 310 minute/ CFR SA: S-a anunţat defectarea locomotivei şi s-a staţionat 191 de minute până a ajuns o locomotivă de ajutor

News.ro acum o ora
Trenul RE 13211 care circulă pe ruta Piteşti-Bucureşti Nord a ajuns, vineri seară, la destinaţie, cu o întârziere de 310 minute, după ce locomotiva s-a defectat. Reprezentanţii CFR SA au explicat că locomotiva de ajutor a fost aşteptată timp de 191

Traian Băsescu: E o clasă politică incompetentă/ Ciolacu e preşedintele PSD. Comparaţi-l cu Năstase, ca şi calibru/ Ciucă, nea Nicu, generalul, este preşedintele liberalilor. Comparaţi-l cu Stolojan, comparaţi-l cu Stoica

News.ro acum 2 ore
Fostul preşedinte Traian Băsescu afirmă că liderii celor două mari partide din România, Marcel Ciolacu şi Nicolae Ciucă, nu se pot compara ”ca şi calibru” cu unii dintre predecesorii lor. Băsescu e de părere că România s-a transformat în bine, dator

Daniel Niculae, președintele Rapidului, urmărit penal în dosarul materialelor pirotehnice

HotNews acum 9 ore
Fostul internațional Daniel Niculae este urmărit penal în dosarul materialelor pirotehnice de la Rapid. Conform unui comunicat al autorităților, președintele giuleștenilor este acuzat că a participat activ la introducerea materialelor pirotehnice pe

Stoltenberg dă asigurări într-un discurs la Berlin că Ucraina încă mai poate învinge Rusia şi cere Occidentului să-şi respecte promisiunile cu privire la trimiterea de ajutoare militare. ”În ultimele luni, aliaţii din NATO nu au oferit susţinerea promisă”

News.ro acum 2 ore
Ucraina poate încă să înfrângă Rusia, a apreciat secretarul general al NATO Jens Stoltenberg într-un discurs, la Berlin, şi a dat asigurări că nu este prea târziu ca Kievul să învingă - cu condiţia ca Occidentul să-şi respecte promisiunile în privin

Zeljko Kopic își asumă răspunderea după Dinamo - Voluntari, 1-1: „Am făcut tot ce am putut, dar nu am câștigat!”

Gazeta Sporturilor acum 55 minute
Zeljko Kopic, antrenorul „câinilor roșii”, și-a exprimat dezamăgirea la finalul meciului - , scor 1-1, partidă care menține gruparea pe locul 15 retrogradabil direct și la finalul etapei a 7-a din play-out-ul Superligii.

Regele Charles își reia îndatoririle publice după aproape trei luni de la anunțul că are cancer

HotNews acum 3 ore
Regele Charles al Marii Britanii își va relua îndatoririle publice pe 30 aprilie, după aproape trei luni de tratament pentru cancer, a anunțat vineri Palatul Buckingham, relatează Reuters. Regele Charles și regina Camilla au participat la slujba de

Gabriela Firea comentează presupusa COMPETIȚIE cu Marcel Ciolacu pentru șefia PSD-ului: „Diferiți oameni ne-au intoxicat, căutând să ne învrăjbească”

Gandul acum o ora
Gabriela Firea, actualul candidat al Partidului Social Democrat, a vorbit despre presupusele tensiuni dintre ea și Marcel Ciolacu, cu privire la supremația în interiorul partidului. Firea a declarat că micile neînțelegeri au fost cauzate de persoane

Burduja: Dacă Firea era o alternativă pentru Primăria Capitalei, nu m-aş fi înscris în cursă / Sunt trei candidați care reprezintă trecutul

G4Media acum 2 ore
Candidatul PNL la funcţia de primar al Capitalei, Sebastian Burduja, afirmă că s-a înscris într-o cursă electorală „strânsă”, în care sunt „patru candidaţi cu şanse”, iar voturile se vor fragmenta, transmite Agerpres. „Din păcate, fiecare zi care a

UPDATE - O asociaţie civică din Iaşi îi cere explicaţii lui Ciolacu, după ce acesta a afirmat că ”Buzăul nu e în Moldova şi vă rog să nu mă jigniţi”: O afirmaţie foarte gravă care îl descalifică pe Marcel Ciolacu ca prim-ministru / Reacţia lui Ciolacu

News.ro acum 4 ore
Mişcarea pentru Dezvoltarea Moldovei îi cere explicaţii premierului Marcel Ciolacu, după ce a acesta a spus, la Timişoara, într-o conferinţă de presă, că ”Buzăul nu e în Moldova şi vă rog să nu mă jigniţi”. Premierul Marcel Ciolacu a explicat, refer

Regele Charles al III-lea îşi reia începând de marţi activităţile publice, după mai multe săptămâni de repaos, din cauza unui cancer

News.ro acum o ora
Regele Charles al III-lea se pregăteşte să-şi reia activităţile publice - începând de săptămâna viitoare -, în contextul în care medicii săi consideră ”foarte încurajatoare” progresele stării sale de sănătate după ce s-a anunţat că suferă de cancer,

Vremea

București
acum

12°
vin.

9°/16°
sâm.

9°/20°
dum.

11°/22°
lun.

12°/16°
Iasi
acum

vin.

9°/13°
sâm.

7°/19°
dum.

10°/21°
lun.

10°/21°
Constanta
acum

11°
vin.

10°/16°
sâm.

11°/14°
dum.

12°/17°
lun.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

10°
vin.

4°/15°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
lun.

10°/21°
Timisoara
acum

vin.

5°/17°
sâm.

8°/20°
dum.

10°/24°
lun.

11°/24°