Vaporul pedelist a reuşit să evite, la sfârşitul săptămânii trecute, o ciocnire frontală de stânci. Este însă prea devreme pentru a concluziona dacă laborioasa manevră va feri până la urmă ambarcaţiunea de temuta eşuare la mal. Până una-alta, lupta internă din partid a avut un final lipsit de orice echivoc, tabăra perdantă recunoscându-şi cu eleganţă înfrângerea - gest mai degrabă atipic pe scena politicii autohtone. Nimeni nu şi-a luat jucăriile şi a plecat, iar zvonurile despre apariţia unui nou partid s-au cam stins. Pentru moment, ruptura dintre Traian Băsescu şi partidul pe care l-a condus către succes pare să fi fost depăşită într-o oarecare măsură, chiar dacă nu total.

Dacă privim către celelalte capitale europene, vom constata că nici în restul Europei par-ti-dele aflate la guvernare nu stau mult mai bine decât PDL. În Italia, preşedintele Camerei Deputaţilor, Gianfranco Fini, şi un număr considerabil de deputaţi au întors, la finele anului trecut, spatele formaţiunii lui Berlusconi, în timp ce în Germania doamna Merkel se confruntă, de luni de zile, cu mârâielile unui număr crescând de deputaţi creştin-democraţi, nemulţumiţi de politicile economico-financiare ale guvernului federal. În Marea Britanie, bizarul mariaj dintre conservatori şi liberali a ajuns deja în stadiul certurilor politice de toată frumuseţea, pe când în Franţa şi Spania partidele de guvernământ sunt demoralizate din cauza imensei impopularităţi a liderilor lor.

În România, principalul partid din arcul guvernamental conştientizează, desigur, vulnerabilitatea sa acută, cauzată de majoritatea extrem de fragilă de care dispune. Presa relata, zilele trecute, despre iminenţa trecerii unui senator PDL la PC, ceea ar putea conduce la schimbarea actualei majorităţi din Senat. Dacă Emil Boc ar decide să părăsească acum Palatul Victoria pentru a se dedica în voie problem