Aparent, Lucian Blaga nu se află la ora actuală sub o zodie favorabilă. Aplicat factorului etnic, unui „localism” pe care-l integra însă într-o geografie mitologică, reflectînd relaţii cu cosmicul, marele poet şi gînditor pare „defazat” în raport cu „globalizarea” care se arată dispusă a neglija particularităţile naturale ale popoarelor.

Nici Eminescu, nici Arghezi ori Sadoveanu nu sînt mai norocoşi. Ce se întîmplă de fapt? Are loc o devalorizare estetică sau altceva? Mă tem că e o substituţie a esteticului prin puncte de vedere străine acestuia, geopolitice şi economice. Scriitorii „naţionali” par „demodaţi”, din perspectiva acestora, iar nu din cea a valorilor imanente pe care le ilustrează. Din teama unei „nealinieri” la conceptele în vogă în sfera politichiei, unii analişti îşi supralicitează exigenţa întemeiată pe noul canon extraliterar, preferînd, spre a nu fi acuzaţi de naţionalism, a pune în paranteză naţionalul ori, mai simplu, a susţine o subapreciere flagrantă a autorilor în cauză (s-a văzut, în special, în cazul lui Eminescu). Ancestralitatea, satul, folclorul, matricea stilistică ce ar putea fi atribuită acestora se văd ocolite, dacă nu denunţate chiar drept percepţii stînjenitoare, bune a deveni cel mult exponate muzeale. Satul arhaic, situat în „zariştea cosmică”, toposul unde s-a născut „veşnicia” ce-ar putea fi mai inadecvat precipitatei deveniri supranaţionale, americanizate? Dar mai există un fenomen pregnant. Avem a face şi cu o despiritualizare, cu un dezinteres progresiv faţă de ceea ce la Blaga era aspiraţia spre un „dincolo” de fenomenal, spre orizonturile metafizice. Aşa cum arăta, între alţii Berdiaev, pe care Blaga îl citea cu interes, societatea de consum are în comun cu cea preconizată de materialismul istoric prevalenţa factorului economic în dauna spiritului, a creaţiilor în care se întrupează acesta… Cu asemenea gînduri