Am ajuns cu povestea mondialelor de fotbal la ediţia a XVIII-a, ultima până la ediţia care va începe peste câteva zile, a revenit în Europa după ce a fost prima dată în Asia. Europa primise investitura prin Germania, pentru a doua oară organizatoare după 32 de ani. În 1974 însă investitura o primise Germania Federală, pe când de data aceasta Germania reunită. Dacă la ediţia din 1974 au fost puse la dispoziţie opt stadioane, de data aceasta s-au mai adăugat alte patru. De data aceasta tipicarii nemţi au trecut la refacerea întregii infrastructuri prin modernizarea tuturor stadioanelor, cu capacităţi între 38000 de locuri cum este cel din Leipzid şi până la Olimpia Stadion din Berlin cu 72000 de locuri. Majoritatea arenelor au în medie 42-46000 de locuri. În timp ce semifinalele au fost programate la Dartmund (65000 locuri) şi Munchen (Allianz Arena cu 66000 locuri). Bronzul s-a atribuit la Stuttgart (52000 locuri) iar finala pe Olympia Stadion din Berlin.

Dacă la ediţia a 10-a din 1974 au participat la preliminarii 90 de reprezentative (care au disputat 226 de partide) la ediţia a 18-a au evoluat în preliminarii 194 naţiuni care au susţinut 847 de meciuri. În numai 32 de ani fotbalul pe plan mondial a luat o dezvoltare fabuloasă.

Europa a dominat

preliminariile

Cu 51 echipe în preliminarii Europa a fost şi la această ediţie în prim plan. S-au produs nenumărate surprize. Ucraina şi Turcia surprinzător au luat faţa Danemarcii, în grupa a doua. Rusia rămâne acasă, fiind devansată de Slovacia în grupa a treia. Grupa a patra a fost poate cea mai echilibrată, cu cele mai multe remize, iar în afară de Franţa a fost revenirea Elveţiei în ierarhie.

Grupa a cincea i-a revenit Italiei care în compania unor echipe modeste a terminat pe primul loc cu cinci punte avans, dar a fost învinsă de Slovenia (o mai veche cunoştinţă de-a României). Şi A