Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Novacul de munte aspiră la o denumire de origine protejată

Publicat in Buna ziua Brasov, joi 27 octombrie 2011 ·

Novacul afumat din Ţara Bârsei conţine caracteristicile zonei Carpaţilor de Curbură de unde provine. Producătorii braşoveni spun ca aroma cărnii este impregnată de proprietăţile solului şi ale climei de la noi. „La curbura Munţilor Carpaţi avem în primul rând o apă cu totul aparte. Crescând într-un mediu specific, peştele are şi caracteristici specifice. Iarna la noi e mai lungă decât în alte părţi ale ţării, iar peştele crescut în apa de aici, împreună cu proprietăţile solului şi climă, conferă un caracter aparte cărnii de novac. Este consistentă, nu are grăsime, are un gust special”, a declarat Ruxandra Coc, administrator fermă piscicolă.

Procesarea novacului afumat din Ţara Bârsei presupune câteva etape bine definite. De la tranşare, produsul este dus în secţia de filetare. „În această etapă peştele este pregătit pentru maturare, ceea ce înseamnă că îl sărăm şi îl lăsăm pentru a se mătura. După 24 de ore intră în procesul de afumare”, explică Teodora Diaconu, directoare producţie. După ce este scos de la maturare, novacul este adus în atelierul de afumare, unde este supus unui proces de tratament termic timp de trei ore. Urmează ambalarea produsului şi trimiterea lui, în funcţie de comenzi, către magazine şi lanţuri comerciale.

Novacul afumat din Ţara Bârsei are atestat de produs tradiţional, însă producătorii vor să obţină pentru el denumirea de origine protejată. Documentaţia necesară a fost trimisă la Ministerul Agriculturii, iar acum se aşteaptă evaluarea organismului de inspecţie, pentru a obţine protecţia naţională. Întreaga documentaţie va pleca apoi la Bruxelles, unde se va decide acordarea originii protejate. Novacul afumat din Ţara Bârsei conţine caracteristicile zonei Carpaţilor de Curbură de unde provine. Producătorii braşoveni spun ca aroma cărnii este impregnată de proprietăţile solului şi ale climei de la noi. „La curbura Munţilor Carpa

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Vladimir Putin l-a propus pe Mihail Mișustin pentru un nou mandat de premier al Rusiei

Libertatea acum 50 minute
Președintele rus Vladimir Putin a înaintat Dumei de Stat, camera inferioară a parlamentului rus, candidatura lui Mihail Mișustin pentru un nou mandat în fruntea guvernului rus, a anunțat președintele Dumei de Stat, Viaceslav Volodin, relatează Reute

James Murphy, Director Științific și de Cercetare BAT: ”Este imperativ să vorbim cu mai multă claritate despre nicotină versus fumat”

Ziare.com acum o ora
Nicotina joacă un rol important în abordarea de reducere a riscurilor asociate fumatului și, deși nicotina dă dependență, aceasta nu este cauza principală a bolilor asociate fumatului. În același timp, Colegiul Regal al Medicilor din Marea Britanie

SUA vinde României rachete AIM-9X Sidewinder Block II, care vor dota avioanele F-16 Fighting Falcon. Cât costă noile arme

Ziare.com acum 20 minute
SUA aprobă vânzarea de rachete AIM-9X Sidewinder Block II către România. Achiziţia, anunțată vineri, 10 mai, va asigura înzestrarea aeronavelor multirol F-16 Fighting Falcon ale Forţelor Aeriene Române, iar suma totală a contractului este de ordinul

Noi detalii despre starea de SĂNĂTATE a maestrului Florin Piersic. Rafila: „Am stat de vorbă cu domnia sa, l-am încurajat”

Gandul acum 20 minute
Maestrul Florin Piersic, unul dintre cei mai mai actori ai României, recunoscut la nivel internațional trece prin clipe grele după ce a fost diagnosticat cu septicemie. Piersic a fost supus unei intervenții chirurgicale complexe la Spitalul Foișor d

Doi polițiști au fost împușcați de un bărbat arestat într-o secție de poliție din Paris

HotNews acum 2 ore
Doi ofițeri de poliție au fost împușcați și grav răniți joi seară într-o secție de poliție din Paris de un bărbat care a pus mâna pe arma unui agent, a declarat pentru AFP o sursă apropiată cazului. politie FrantaFoto: Nicolas Guyonnet / AFP / Profi

De astăzi, 10 mai 2024, începe campania electorală pentru alegerile europarlamentare şi alegerile locale

Ziua Constanta acum o ora
Campania electorală pentru alegerile europarlamentare şi alegerile locale începe vineri şi se va încheia pe data de 8 iunie, la ora 7,00. Autoritatea Electorală Permanentă a anunţat că peste 18,96 milioane de cetăţeni cu drept de vot erau înscrişi î

Putin propune ca Mişustin să fie numit din nou prim-ministru

News.ro acum 2 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a propus ca Mikhail Mişustin să fie numit din nou prim-ministru, a anunţat, vineri, preşdintele camerei inferioare a Parlamentului, ceea ce ar însemna păstrarea şefului tehnocrat al lui Putin la conducerea Guvernului,

Un bărbat şi o femeie, reţinuţi după ce au păcălit mai multe persoane că pot câştiga la licitaţii ceasuri de colecţie sau maşini de lux / Prejudiciul este de 1,5 milioane de lei

News.ro acum 35 minute
Un bărbat şi o femeie au fost reţinuţi de poliţiştii din Ilfov după ce au păcălit mai multe persoane că pot câştiga la licitaţii ceasuri de colecţie sau maşini de lux, iar prejudiciul în acest caz este de aproximativ 1,5 milioane de lei.

Izvorul Tămăduirii și Hramul Mănăstirii Nucet

Jurnal de Dambovita acum o ora
Vineri, 10 mai 2024, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Nifon, însoțit de preoți și diaconi, va săvârși Sfânta Liturghie, la Mănăstirea Nucet, cu prilejul sărbătorii Izvorul Tămăduirii - hramul sfântului locaș. Se va merge, apoi, î

Apple îşi cere scuze pentru reclama la noile iPad-uri

News.ro acum 2 ore
Apple şi-a cerut scuze pentru reclama „insensibilă” prin care şi-a promovat noile tablete, după ce a atras critici din partea multor actori şi artişti. După ce şi-a prezentat cele două noi serii de iPad Pro şi iPad Air, Apple a început să deruleze ş

Vremea

București
acum

15°
vin.

11°/20°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/16°
lun.

11°/20°
Iasi
acum

15°
vin.

13°/21°
sâm.

11°/19°
dum.

9°/18°
lun.

7°/17°
Constanta
acum

16°
vin.

12°/16°
sâm.

12°/18°
dum.

12°/16°
lun.

11°/16°
Cluj-Napoca
acum

vin.

7°/18°
sâm.

9°/19°
dum.

9°/16°
lun.

7°/18°
Timisoara
acum

13°
vin.

12°/19°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/20°
lun.

9°/22°