Reprezentanţii companiei operatoare de gaz îndeamnă consumatorii de gaze naturale să acorde o atenţie sporită modului în care folosesc aparatele de încălzire a locuinţelor, pe fondul vremii friguroase de afară.
Reprezentanţii E.ON Gaz Distribuţie le recomandă consumatorilor de gaze naturale, prin intermediul unui comunicat transmis presei, să acorde o atenţie sporită aparatelor care funcţionează pe bază de gaze naturale, folosite pentru încălzirea locuinţelor, "ei fiind direct responsabili pentru întreţinerea şi exploatarea acestora".
Avertizarea vine pe fondul unor incidente, "unele deosebit de grave", care au apărut recent, cauzele principale fiind utilizarea necorespunzătoare a aparatelor de încălzire a locuinţelor, "folosirea unor aparate destinate preparării hranei în scopul încălzirii locuinţei", respectiv înfundarea coşurilor de fum.
Reprezentanţii E.ON le transmit consumatorilor mai multe atenţionări:
"Este interzis dormitul în încăperi cu focul deschis sau în încăperi cu aparate de utilizare nelegate la coşul de fum (reşou, aragaz etc.). Focul nu va fi lăsat nesupravegheat la aparatele neautomatizate. În cazul în care aparatul de utilizare nu este etanş sau nu are tiraj, focul nu va fi aprins.
Totodată, trebuie asigurată o ventilare permanentă în încăperile unde funcţionează centralele termice sau aparatele de consum cu flacără liberă. În cazul în care se constată lipsa tirajului, nu se aprinde focul decât după efectuarea lucrărilor necesare, de către o firmă autorizată.
O atenţie deosebită trebuie acordată coşurilor de fum, fiind recomandată verificarea şi curăţirea acestora de cel puţin două ori pe an, exclusiv prin intermediul firmelor de coşărit sau al persoanelor autorizate să efectueze asemenea intervenţii", arată reprezentanţii E.ON Distribuţie într-un comunicat transmis presei.
"Totodată, dat fiind riscul maj