Punînd la bătaie imaginaţie, inteligenţă, entuziasm şi multă trudă, elevii premiaţi la a V-a ediţie a concursului Istoria mea – Eustory au arătat că istoria poate fi o disciplină simpatică.
Punînd la bătaie imaginaţie, inteligenţă, entuziasm şi multă trudă, elevii premiaţi la a V-a ediţie a concursului Istoria mea – Eustory au arătat că istoria poate fi o disciplină simpatică.
Cine s-ar gîndi că sînt copii pentru care studiul istoriei e o plăcere şi-o modalitate de petrecere a timpului liber? Elevilor de gimnaziu ori de liceu, disciplina botezată în catalog “istorie” le poate părea o pacoste: e grea, e... lungă, se ocupă cel mai adesea de oameni care-au murit de mult, e cîteodată plictisitoare, iar copiii nu-nţeleg la ce le foloseşte. În faţa argumentelor spuse cu sinceritate, e lesne să rămîi descumpănit. Noi, oamenii mari, dacă-am fi pe jumătate la fel de oneşti pe cît sînt ei, ar trebui să recunoaştem că puştii cam au dreptate. Pentru elevii participanţi la concursul Istoria mea – Eustory, lucrurile stau exact invers: deşi pare greu de crezut, istoria nu este doar o disciplină şcolară, ci o pasiune. Aşa ne-au spus toţi copiii cu care-am stat de vorbă la Palatul Cotroceni marţi, 27 mai, la festivitatea de premiere a ediţiei a V-a a concursului Istoria mea – Eustory. Această ediţie s-a adresat elevilor născuţi după 1 ianuarie 1988 şi a avut tema “Călătorii şi frontiere ieri şi azi. Întîlniri, despărţiri, regăsiri.” Ajutaţi de profesori, de imaginaţie, de inteligenţă şi de entuziasm, copiii au născocit fel şi fel de moduri de a vorbi despre călătorii. Şi au vorbit despre pelerinaje ca formă de călătorie, deportarea unor categorii de populaţie, călătoria în spaţiul virtual cu ajutorul calculatorului şi a internetului şi multe altele.
CĂLĂTORIND SPRE GULAG. Am stat de vorbă cu cîţiva dintre elevi
