Turcia va lansa o “nouă iniţiativă” internaţională cu privire la Siria după eşecul proiectului de rezoluţie în Consiliul de Securitate al ONU, prin vetoul opus de Rusia şi China, a anunţat premierul Recep Tayyip Erdogan.
“Vom lansa o nouă iniţiativă împreună cu statele care susţin poporul, nu regimul sirian”, a declarat Erdogan, la o reuniune cu deputaţii Partidului Justiţiei şi Dezvoltării. “Ceea ce s-a întâmplat la Naţiunile Unite în legătură cu Siria este un fiasco pentru lumea civilizată“, a estimat premierul turc, potrivit căruia vetoul tandemului China-Rusia “este un permis de a ucide în mâinile tiranului” sirian, preşedintele Bashar al-Assad.
El a subliniat că Turcia “va face uz de toate căile diplomatice pentru a atrage atenţia comunităţii internaţionale” asupra crizei siriene. Ministrul turc de externe Ahmet Davut se va deplasa miercuri în SUA, aliat al Ankarei în cadrul NATO, pentru discuţii cu omologul său american Hillary Clinton, referitoare cu precădere la dosarul sirian, a indicat diplomaţia turcă.
Anterior, ministrul turc pentru afaceri europene, Egemen Bagis, a făcut apel marţi la comunitatea internaţională să se mobilizeze pentru a pune capăt ”masacrelor” în rândul civililor din Siria convingând regimul să întreprindă reforme democratice.
Turcia va lansa o “nouă iniţiativă” internaţională cu privire la Siria după eşecul proiectului de rezoluţie în Consiliul de Securitate al ONU, prin vetoul opus de Rusia şi China, a anunţat premierul Recep Tayyip Erdogan.
“Vom lansa o nouă iniţiativă împreună cu statele care susţin poporul, nu regimul sirian”, a declarat Erdogan, la o reuniune cu deputaţii Partidului Justiţiei şi Dezvoltării. “Ceea ce s-a întâmplat la Naţiunile Unite în legătură cu Siria este un fiasco pentru lumea civilizată“, a estimat premierul turc, potrivit căruia vetoul tandemului China-Rusia “este un permis de a