Mesajul a fost trimis. Multumesc!

AFP: Perspectiva dezarmării nucleare, afectată de răcirea relaţiilor SUA-Rusia

Publicat in Mediafax, marți 13 august 2013 ·

Perspectiva unei reduceri a arsenalului nuclear american este afectată de răcirea relaţiilor cu Rusia, chiar dacă Washingtonul dispune şi de opţiunea unei dezarmări unilaterale.

De la apelul pe care l-a lansat la Praga în 2009, Barack Obama încearcă să transforme dezarmarea nucleară într-un dintre "axele" puternice ale preşedinţiei sale. La Berlin, în iunie, el a propus reducerea numărului de arme strategice "cu până la o treime", adică un obiectiv de aproximativ 1.000 de focoase nucleare, prin intermediul unor "reduceri negociate cu Rusia".

Fără să se opună în mod categoric, ruşii au lăsat să de întrevadă negocieri lungi şi dificile în vederea atingerii acestui obiectiv propus.

Anularea summitului Obama-Putin prevăzut la Moscova la începutul lui septembrie, din cauza "lipsei de progrese recente" în relaţiile bilaterale în opinia preşedintelui american, arată că negocieri de pregătire vizând o dezarmare nucleară dincolo de limitele prevăzute de către Tratatul START se află într-un punct mort, au declarat experţi pentru AFP.

START prevede ca fiecare ţară să reducă, până în 2018, la 1.550 numărul focoaselor mobilizate, adică imediat utilizabile.

Subiectul unor noi reduceri de arsenal nuclear nu apare în raportul Pentagonului asupra reuniunii miniştrilor Apărării american Chuck Hagel şi rus Serghei Şoigu, vineri, în cadrul reuniunii "2+2", la Washington.

Dincolo de opoziţia exprimată de Moscova faţă de programul apărării americane antirachetă, "având în vedere doctrina militară rusă, care conţine prevederi privind modernizarea militară, este foarte improbabil ca Guvernul rus să vrea să coboare substanţial sub nivelurile prevăzute în Tratatul START", a declarat pentru AFP Celeste Wallander, încărcinată cu dosarul Rusia în cadrul Pentagonului până anul trecut.

Moscova se bazează mai mult pe arma nucleară, tocmai din cauza "in

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum 46 minute
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Sadiq Khan a fost ales primar al Londrei pentru al treilea mandat

HotNews acum 25 minute
Sadiq Khan a fost ales primar al Londrei, câştigând un al treilea mandat istoric în urma unei competiţii dramatice, scrie The Guradian, citat de News.ro. Sadiq KhanFoto: AA/ABACA / Abaca Press / Profimedia Khan a fost declarat sâmbătă după-amiază în

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 3 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Sfânta Lumină de la Ierusalim a ajuns în România!

Ziua Constanta acum 28 minute
Sfânta Lumină a fost adusă sâmbătă în țară, de la Ierusalim, de părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, și a fost oferită delegaţilor eparhiilor prezenţi la Aeroportul Internaţional "Henri Coandă" din Capitală.Ulterior, centrele eparhiale, prin pr

Incendiu puternic, lângă Mănăstirea Voroneț, județul Suceava

Ziua Constanta acum 3 ore
Un incendiu puternic a izbucnit, în urmă cu puțin timp, lângă Mănăstirea Voroneț din orașul Gura Humorului, în județul Suceava. O casă aflată la doar câteva sute de metri de biserică a luat foc. Din cauza faptului că bate vântul tare, iar majoritat

Eurostat România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE. La polul opus se află Spania

Ziua Constanta acum 5 ore
Spania este ţara din Uniunea Europeană (UE) cu cea mai mare speranţă de viaţă, de 84 de ani, şi se află peste media comunitară, care este de 81,5 ani, în timp ce România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE, de 76,6 ani, potrivit ultime

Mesajul transmis de Bogdan Andone după FC Botoșani – FC Voluntari: „Asta vreau să remarc”

Gazeta Sporturilor acum o ora
Bogdan Andone, antrenorul de la FC Botoșani, a tras concluziile după , și a vorbit despre lupta pentru salvarea de la retrogradare.

Bilanţul victimelor inundaţiilor din Brazilia urcă la 56 de morţi. Zeci de persoane sunt date dispărute

Mediafax acum 2 ore
Bilanţul victimelor inundaţiilor în urma ploilor abundente din unlimele zile din statul Rio Grande do Sul, din sudul Braziliei, a crescut la 56 de morţi. Autorităţile locale anunţă sâmbătă că zeci de persoane sunt date dispărute.

Nicușor Dan, despre un cutremur puternic în București: „O să fie rău/ Nu am încredere în blocurile noi”

HotNews acum o ora
Primarul Capitalei, Nicușor Dan, a declarat, în cadrul emsiunii Insider Politic de la Prima TV, „o să fie rău” în București în cazul unui cutremur puternic. Pesimismul primarului este legat nu doar de clădirile vechi ce nu au fost consolidate încă,

IDEI DE MESAJE DE PAŞTE. Cele mai frumoase şi amuzante urări pentru prieteni şi cei apropiaţi

Mediafax acum 33 minute
„Fie ca bucuria Învierii Domnului să vă aducă în suflet linişte, pace şi fericirea de a petrece aceste clipe magice alături de cei dragi. Hristos a înviat!” „Sărbători fericite încărcate de lumină, seninătate, bucurie şi dragoste!” „Căldură în sufle

Vremea

București
acum

19°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

12°/24°
mar.

13°/26°
Iasi
acum

20°
sâm.

11°/20°
dum.

9°/21°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
Constanta
acum

16°
sâm.

13°/16°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

23°
sâm.

13°/23°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

24°
sâm.

10°/24°
dum.

11°/23°
lun.

12°/25°
mar.

13°/24°