La Gara de Nord (din Bucureşti) există un singur ghişeu pentru bilete internaţionale (a se înţelege prin asta şi tichete la trenuri cu destinaţii transfrontaliere, care nu sînt multe, şi suplimente de loc la trenuri locale, pentru bilete în circuit cumpărate în alte ţări, deci destul de multă lume, şi nu doar români). Sînt două vînzătoare, dar asta nu înseamnă mare lucru dacă nici una dintre ele nu vorbeşte limbi străine. Garnitura de Chişinău (unica) pleacă la 8 seara şi cam tot atunci se porneşte şi trenul de Sofia; pe la 7 se strînge lumea la casă. Ceea ce nu împiedică schimbul de tură să se producă exact şi foarte precis la 19,00: doamnele închid programul de calculator, îşi pun tacticos în coşuleţ pixuleţele, stickerele, hîrtiuţele, muţunachii, îşi împărtăşesc programul de seară (minutele trec şi coada se măreşte, copiii plîng, străinii nu-nţeleg ce li se explică), cele care le înlocuiesc îşi aduc coşuleţele lor, îşi aşază scaunul, repornesc programul, crezi că s-a terminat, însă cea care s-a lăsat deja pe jumătate în scaun se ridică şi pleacă să-şi pună altă bluză, a doua vine repede-repede şi speranţa creşte, dar nu, s-a repezit să-şi încarce telefonul, nu nimereşte mufa alimentatorului în aparat, mai bîjbîie un minut, n-are nici un mesaj nou... uraaa, se-ncepe. "Locuri numaâ sus, dacă vreţi jos, cînd vine organigrama, în zece minute, la şi jumate. E cineva pentru Sofia?" "Da, eu." "Pentru unde?" "...Sofia?!" "Hai arată-mi ce ai, ai abonament, ce? Dacă nu te grăbeşti, mai faci o dată coada."
Vestita ospitalitate românească - cum să-nsureşti pe îndelete
Pentru că nu vreau pat "jos", capăt relativ repede un bilet la vagonul 4. Pe care-l ştiu bine, a fost de cîteva ori vagonul meu de poştă. Trei sferturi din corespondenţa cu Moldova circulă cu trenul "Prietenia", poşta "normală" face patru zile de la Paris şi trei săptămîni între Bucureşti şi
