Mesajul a fost trimis. Multumesc!

VIDEO: Consiliul Judeţean va cofinanţa cu 30% lucrările la bazinul de înot din Focşani

Publicat in Monitorul de Vrancea, vineri 16 noiembrie 2012 ·

Consiliul Judeţean Vrancea a aprobat, ieri, proiectul privind cofinanţarea obiectivului de investiţie „Bazin de polo“, care va fi construit în Cartierul Sud, cu 30% din valoarea lucrărilor de bază. Valoarea lucrărilor la bazinul de înot este de 364 miliarde de lei vechi şi se va derula prin Ministerul Dezvoltării Regionale. Proiectul iniţiat de preşedintele Consiliului Judeţean, Marian Oprişan, în anul 2004, va deveni realitate, întrucât lucrările pentru construcţia bazinului de înot au intrat deja în procedură de licitaţie.

Preşedintele Oprişan a declarat că şi copiii din municipiul Focşani şi din judeţul Vrancea merită un bazin de înot „pentru a se dezvolta armonios şi sănătos“. Şeful administraţiei judeţene a precizat că în 2009 a fost reluată această procedură pentru bazinul de înot „în speranţa că atunci eram la guvernare cu PDL“. Adresându-se consilierilor judeţeni PDL, Marian Oprişan a precizat că „imediat ne-aţi dat afară de la guvernare, iar noi am plecat pentru că nu am vrut să fim alături de dumneavoastră la toate nenorocirile pe care le-aţi făcut acestei ţări şi pentru că aţi îngenuncheat poporul român până când l-aţi adus la disperare“. „Când aţi rămas singuri la guvernare aţi tăiat toate investiţiile judeţului Vrancea. Proiectul bazinului de polo a fost iniţiat în 2004, blocat de guvernele de dreapta ulterioare şi reluat de guvernul Uniunii Social Liberale, condus de Victor Ponta“, i-a răspuns preşedintele Consiliului Judeţean, Marian Oprişan, unui consilier PDL care s-a declarat nemulţumit de realizarea acestui proiect, împotriva căruia PDL a votat sistematic şi în 2004 şi în 2009. Marian Oprişan a mulţumit ministrului Dezvoltării Regionale şi Turismului, Eduard Hellvig şi secretarului de stat Iulian Matache pentru sprijinul acordat acestui proiect.

Bazinul va fi realizat în incinta Complexului Sportiv Focşani, pe A

Articolul in Monitorul de Vrancea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

LIVE VIDEO Ceremonia de primire a Sfintei Lumini are loc la Mormântul lui Iisus Hristos la Ierusalim (VIDEO)

Ziua Constanta acum o ora
Ceremonia de primire a Sfintei Lumini are loc la Mormântul Domnului nostru Iisus Hristos în Sâmbăta Mare, începând cu ora 13:00, conform Basilica.ro Evenimentul este transmis live de Trinitas TV. Primirea Sfintei Lumini Sâmbătă dimineață au fost sti

Iohannis: Învierea Domnului reaminteşte tuturor chemarea creştină la iubirea aproapelui şi îndemnul convieţuirii în pace

Radio Mures acum 21 minute
Preşedintele Klaus Iohannis a transmis astăzi, într-un mesaj, că Învierea Domnului reaminteşte tuturor chemarea creştină la iubirea aproapelui şi îndemnul convieţuirii în pace. Șeful statului a adăgat că ‘gândurile noastre se îndreaptă şi către seme

Ce spune Nicușor Dan despre producerea unui cutremur în București. „O să fie rău!”

Gandul acum 14 minute
Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, a afirmat că dacă vine un cutremur ”o să fie rău” în Bucureşti deoarece sunt aceleaşi clădiri care au trecut şi prin cutremurul din 1977. El a menţionat că teoretic blocurile noi respectă toate cerinţele, dar practic

Eurostat România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE. La polul opus se află Spania

Ziua Constanta acum o ora
Spania este ţara din Uniunea Europeană (UE) cu cea mai mare speranţă de viaţă, de 84 de ani, şi se află peste media comunitară, care este de 81,5 ani, în timp ce România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE, de 76,6 ani, potrivit ultime

Rusia, o amenințare existențială pentru Europa: Se confruntă cu două războaie

Wall-Street.ro acum o ora
Înaltul reprezentant al Uniunii Europene pentru Afaceri Externe, Josep Borrell, a apreciat că Rusia reprezintă o "ameninţare existenţială" pentru Europa deoarece, dacă va avea succes, preşedintele rus Vladimir Putin nu se va opri în Ucraina, informe

VIDEO Imagini virale de la Constanța: O mașină a Poliției Locale s-a împotmolit într-o baltă pe plajă

HotNews acum 44 minute
Imagini cu o maşină a Poliţiei Locale Constanţa care a rămas blocată într-o baltă formată în nisip, pe o plajă, au fost distribuite în mediul online. În imagini se vede cum doi agenţi se chinuie să scoată maşina, unul dintre el umblând desculţ, în t

O nouă alertă emisă de meteorologi. Județele care intră sub Cod galben FOTO

Ziare.com acum 5 ore
ANM a emis sâmbătă dimineață, 4 mai, o atenționare Cod galben de vânt puternic, valabilă până la ora 19.00 În Dobrogea şi în cea mai mare parte a Munteniei, local şi temporar, vântul va avea intensificări, cu rafale de 55-65 km/h. Temporar, vor fi i

Thomas Bach risipeşte îndoielile: „Ceremonia de deschidere la Paris 2024 va avea loc pe Sena”

Mediafax acum 36 minute
Răspunzând la îngrijorările tot mai mari privind securitatea evenimentului, pe fondul ameninţării unor posibile atacuri teroriste, el a declarat: „Decizia este clară: va fi pe Sena", a spus el la postul de radio El Mon a RAC1, citat de insidethegame

Taiwanul va avea sprijinul lui Trump, dacă acesta va câştiga alegerile, spune un fost ambasador

Mediafax acum o ora
Taiwanul, revendicat de China ca teritoriu propriu în ciuda obiecţiilor autorităţilor de la Taipei, a primit un sprijin puternic din partea administraţiei Trump, inclusiv vânzări de arme. Trump a vorbit cu preşedinta Taiwanului, Tsai Ing-wen, la scu

Restricţii în Olanda pentru participarea la comemorarea victimelor celui de-al Doilea Război Mondial

Mediafax acum o ora
Oficialităţile de la Amsterdam a anunţat încă de la începutul săptămânii că vor restricţiona drastic participarea la ceremonia de comemorare din piaţa centrală Dam. Măsurile de securitate fără precedent au fost luate pentru a menţine ceremonia în si

Vremea

București
acum

19°
sâm.

12°/20°
dum.

10°/21°
lun.

12°/24°
mar.

13°/26°
Iasi
acum

21°
sâm.

11°/21°
dum.

9°/21°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
Constanta
acum

17°
sâm.

13°/17°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

23°
sâm.

13°/23°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

22°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/23°
lun.

12°/25°
mar.

13°/24°