Publicată la prestigioasa editură Gallimard, bestseller internaţional, tradus în douăzeci şi şapte de limbi, Prix Georges Brassens, Prix des libraires, Prix des bibliothèques pour tous, Prix Rotary, Prix Vivre livre, ecranizare (Le Hérisson, 2009, regizat de Mona Achache) – o fişă care stârneşte inevitabil curiozitatea în faţa succesului, mai ales într-o literatură din ce în ce mai des şi mai vehement contestată în România, cea franceză.
Autoarea, profesoară de filozofie şi pasionată de cultura japoneză, declară că, dincolo de personaje şi de naraţiune, o interesează mai mult să vorbească despre ceea ce-i place şi că scrie pentru plăcerea cuvintelor şi a stilului. Într-adevăr, o carte scrisă ca un haiku (şaisprezece dintre capitole, intitulate „Cugetare profundă”, încep de altfel cu câte un haiku): fără grabă, cu îndemânare, eleganţă şi cu o mare bucurie de a privi lumea.
Partitură pe două voci, romanul este construit din împletirea discursurilor de jurnal a două personaje care „nu fac deloc eforturi pentru a se integra în hora semenilor lor”: Renée Michel, 54 de ani, portăreasă de aproape trei decenii într-un imobil dintr-un cartier parizian de bogătaşi, şi Paloma Josse, 12 ani, fiica mai mică a uneia dintre familiile care locuiesc în acest imobil (tatăl – om politic important, mama – doctor în literatură, dependentă de somnifere, sora – studentă eminentă la École Normale Supérieure, enervantă, ca orice soră mai mare). Prietenia lor, la fel de improbabilă şi de stranie ca eleganţa ariciului, se dovedeşte de neevitat: întâi pentru echilibrarea economiei narative a textului şi-apoi pentru că… les grands esprits se rencontrent. Grands esprits înseamnă aici două fiinţe foarte inteligente, conştiente de inteligenţa lor, dar inapte pentru comedia socială la care le-ar îndreptăţi această calitate şi bucuroase s-o disimuleze, cu politeţe şi o necruţătoare i