Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Chiuariu vrea să trimită CCR în exil

Publicat in Evenimentul Zilei, vineri 10 mai 2013 ·

Fostul ministru liberal al Justiției vrea să mute Curtea Constituțională din București și să instituie o cale de a ataca deciziile acesteia. Ponta îl ia peste picior.

Senatorul PNL Tudor Chiuariu nu mai ştie cum să apere Curtea Constituţională de presiuni politice şi crede că a găsit soluţia. Acesta este de părere că judecătorii vor scăpa de eventualele influenţe politice dacă sediul CCR nu ar mai fi în Bucureşti şi s-ar muta într-un alt oraş.

Ca să fie mai convingător, preşedintele Comisiei juridice a Senatului a oferit exemplul Germaniei, Cehiei şi al Africii de Sud.

„E o soluţie pe care au îmbrăţişat-o multe state. La unele dintre acestea noi ne uităm ca la un model, cum ar fi Germania. De exemplu, în Germania, sediul Curţii Constituţionale nu este la Berlin, capitala administrativă a statului, ci într-un orăşel mai mic”, a spus el. O idee mai puţin năstruşnică enunţată de senator a fost aceea privind instituirea a două niveluri de activitate la Curte, prin înfiinţarea unui for unde să poată fi depuse şi judecate contestaţii faţă de deciziile iniţiale ale CCR. În prezent, deciziile Curţii nu pot fi atacate de nimeni.

Ponta: Curtea Megaconstituţională?

Ideile sale nu au fost pe placul lui Victor Ponta, care l-a luat peste picior. „Nu am atâta fantezie, nu am auzit nicăieri în Europa de încă o Curte, care cum să fie? Să fie Curtea Megaconstituţională?”, a răspuns Ponta întrebărilor pe această temă ale jurnaliştilor.

După ce i s-a explicat că Tudor Chiuariu propune să existe posibilitatea ca şi deciziile Curţii Constituţionale să poată fi contestate tot la Curte, premierul a răspuns: „Nu e deja destul de complicat, asta ne mai trebuie acum?”.

Este a doua oară în două zile când vicepreşedintele PNL Tudor Chiuariu şi Victor Ponta nu cad de acord. Astfel, liberalul nu este de acord cu propunerea premierului de a modifica legislaţia î

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Lumina Sfântă, aprinsă la Ierusalim, adusă la Bucureşti/ De aici, va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova/ Lumina Sfântă, dusă şi la Suceava - VIDEO

News.ro acum 4 ore
Lumina Sfântă a fost aprinsă, sâmbătă, la Ierusalim, de unde o candelă a fost adusă, cu o aeronavă, la Bucureşti. De aici, ea va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova. Preşedintele Consiliului Jud

Echipa HotNews.ro vă urează Paște fericit! Hristos a înviat!

HotNews acum 3 ore
Echipa HotNews.ro vă urează tuturor un Paște fericit! Hristos a înviat! Ouă roșii de PașteFoto: Inquam Photos / Cornel Putan

Sabrina Maneca Voinea a câştigat argintul la bârnă la CE de Gimnastică de la Rimini

Mediafax acum 6 ore
Sportiva Sabrina Maneca Voinea a câştigat, sâmbătă, medalia de argint la Campionatul European de la Rimini. Aurul a fost câştigat de italianca Manila Esposito, iar bronzul, de sportiva din Franţa, Marine Boyer. Sabrina concurează şi în finala de la

Trafic blocat pe DN 1, la Sinaia. Un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers

Ziare.com acum 4 ore
Traficul rutier a fost blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe DN 1, în zona localităţii Sinaia, judeţul Prahova, unde un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers. Potrivit Centrului Infotrafic al Poliţiei Române, circulaţia a fost oprită tempora

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum 8 ore
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum 7 ore
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 10 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Pacient cu accident vascular cerebral ischemic acut, transferat de la Cluj la Suceava pentru extragerea cheagului de sânge. De ce a fost refuzat de alte cinci centre

HotNews acum 5 ore
Un pacient de 47 de ani care a suferit un accident vascular cerebral ischemic acut a fost transferat, sâmbătă, cu un elicopter SMURD, de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Cluj la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Suceava, pentru extragere

Trafic feroviar blocat pe Magistrala 400, în Harghita. Locomotiva unui tren de călători s-a defectat

Ziare.com acum 4 ore
Traficul feroviar este blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe Magistrala 400, în judeţul Harghita, unde locomotiva unui tren de călători s-a defectat, anunţă Centrul Infotrafic. Centrul Infotrafic al Poliţiei Române informează că traficul feroviar este opr

Hristos a Înviat! IDEI DE MESAJE DE PAŞTE. Cele mai frumoase şi amuzante urări pentru prieteni şi cei apropiaţi

Mediafax acum 3 ore
„Fie ca bucuria Învierii Domnului să vă aducă în suflet linişte, pace şi fericirea de a petrece aceste clipe magice alături de cei dragi. Hristos a înviat!” „Sărbători fericite încărcate de lumină, seninătate, bucurie şi dragoste!” „Căldură în sufle

Vremea

București
acum

11°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
mar.

14°/27°
mie.

15°/23°
Iasi
acum

11°
dum.

10°/22°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
mie.

12°/16°
Constanta
acum

dum.

8°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
mie.

13°/18°
Cluj-Napoca
acum

14°
dum.

12°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/23°
mie.

12°/18°
Timisoara
acum

14°
dum.

12°/23°
lun.

13°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/18°