Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Rapidul va fi al lui Taher abia la toamnă!

Publicat in Gazeta Sporturilor, miercuri 2 aprilie 2008 ·

Actul preliminar semnat de Copos şi Taher va deveni vînzare-cumpărare abia peste 6-7 luni

George Copos şi Fathi Taher au semnat doar o înţelegere preliminară vînzării Rapidului, iar patronul GRIRO nu va ajunge să deţină pachetul majoritar de acţiuni mai devreme de şase-şapte luni! Cum se explică acest lucru? "Tranzacţia în sine nu a avut loc", a explicat Doru Boştină, avocat coordonator al casei de avocatură Boştină şi Asociaţii, cea care l-a reprezentat pe Taher la întocmirea actelor, pentru Money Express.

"Părţile nu se prea pot răzgîndi, dar nimic nu e imposibil", spun avocaţii iordanianului, referindu-se la finalizarea tranzacţiei. În vară, Taher ar urma să asigure bugetul pentru sezonul viitor şi să soluţioneze problema stadionului Giuleşti, care necesită investiţii pentru modernizare. În acelaşi timp, va avea loc şi un audit, care să reflecte situaţia financiară actuală a Rapidului. "Mai există deja unul, dovadă că s-a mai încercat vînzarea clubului", crede avocatul lui Taher.

Va avea 80 la sută

"Am luat 58,8 la sută", a anunţat Fathi Taher. Afaceristul iordanian ar urma să ajungă, în timp, la 80 la sută, după o majorare a capitalului social, cifrat acum la două milioane de euro. Copos, care are promis postul de preşedinte onorific, a făcut deja un pas în acest sens în urmă cu o lună, cînd a stabilit actuala valoare a capitalului, printr-o reducere de la 16 milioane de euro. "Diferenţa e reprezentată de pierderile înregistrate de club", a explicat Copos atunci. Actualul patron va rămîne acţionar minoritar, cu 20 la sută.

Coman e mijloc fix!

Jucătorii sînt trecuţi în actele semnate de Copos şi de Taher ca mijloace fixe. "Au şi perioadă de amortizare", au povestit avocaţii. Gigi Neţoiu a procedat la fel în 1999, cînd l-a transferat pe Adrian Mutu, de la FC Argeş la Dinamo, via Rocar.

Structura actual

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Director de la Complexul Energetic Oltenia, reținut pentru trafic de influență în formă continuată

HotNews acum 26 minute
Directorul Direcției Energie din cadrul Complexului Energetic Oltenia (CEO), Cătălin-Liviu Stănculescu, a fost reținut pentru 24 de ore de către procurorii anticorupție. DNA îl acuză de trafic de influență în formă continuată. Suspect reținutFoto: D

Elevii și preșcolarii intră în vacanță! Când vor reveni la cursuri

Ziua Constanta acum o ora
Elevii și preșcolarii intră de astăzi, 26 aprilie 2024 în vacanţă, după finalizarea cursurilor. Potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei, elevii vor reveni la cursuri miercuri, 8 mai 2024. Vacanţa de vară va începe vineri, 21 iunie, du

Temperaturi mai ridicate decât cele normale. Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni

Press Alert acum o ora
Temperaturile vor fi mai ridicate decât cele specifice perioadei, până la sfârșitul lunii mai, cu excepția săpătămânii 6 – 13 mai, când vor fi normale pentru această etapă, se arată în prognoza pe următoarele patru săptămâni. Săptămâna 29 aprilie –

Spaima prin care trec locuitorii din Slănic Prahova, după surparea străzii. „Poate să fie orice. S-ar putea să fie vestigii dacice. O apă subterană care spală nisipul”

Ziare.com acum 48 minute
Locuitorii din orașul Slănic Prahova trec în continuare prin momente de coșmar, după ce o stradă s-a surpat joi, 25 aprilie, la doar 40-50 de metri de blocurile de locuințe. Autoritățile au extins perimetrul de siguranță și i-au rugat pe proprietari

Cutremur la Buzău

Wall-Street.ro acum 50 minute
Un cutremur cu magnitudinea de 3,5 grade pe Richter s-a produs, vineri dimineaţa, la ora locală 2:05, în judeţul Buzău, zona seismică Vrancea, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (

Cutremur în România, vineri dimineața. Județul în care a avut loc seismul de 3,5 grade

Ziare.com acum o ora
Un cutremur cu magnitudinea de 3,5 grade pe Richter s-a produs, vineri dimineaţa, la ora locală 2:05, în judeţul Buzău, zona seismică Vrancea, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (

Ministrul agriculturii din Ucraina a fost arestat

Mediafax acum 44 minute
Solskyi va fi ţinut în arest până la 24 iunie, dacă nu plăteşte cauţiunea, stabilită la 75,7 milioane de Hr (1,9 milioane de dolari), potrivit Suspilne. Solskyi este suspectat de însuşirea ilegală a unor terenuri deţinute de statul ucrainean în valo

Un tribunal din Ucraina a dispus arestarea preventivă a ministrului agriculturii. Acuzațiile grave la adresa sa

Ziare.com acum 55 minute
Un tribunal din Ucraina a decis vineri, 26 aprilie, ca ministrul agriculturii, Mîkola Solski, care îşi anunţase joi demisia, să fie plasat în arest preventiv. Decizia a fost luată în urma acuzaţiilor privind implicarea sa într-o achiziţie ilegală de

Muzeul Luvru se transformă în sală de sport înainte de Jocurile Olimpice de la Paris - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Pentru a marca Jocurile Olimpice din Franţa, Muzeul Luvru propune sesiuni sportive matinale în mijlocul unora dintre cele mai frumoase colecţii ale sale. Cel mai vizitat muzeu din lume oferă o nouă experienţă "Courez au Louvre", "o sesiune de pregăt

Comercianţii de carburanţi din Ungaria au primit termen două săptămâni pentru a reduce preţurile. „Sunt prețuri de război”

Ziare.com acum 30 minute
Guvernul din Ungaria a acordat comercianţilor de carburanţi două săptămâni pentru a reduce din proprie iniţiativă preţurile la combustibili la nivelul mediei regionale. Ministrul a informat, la o întâlnire cu reprezentanţii comercianţilor de carbura

Vremea

București
acum

13°
vin.

9°/16°
sâm.

9°/20°
dum.

12°/23°
lun.

12°/22°
Iasi
acum

10°
vin.

9°/14°
sâm.

7°/19°
dum.

10°/21°
lun.

10°/21°
Constanta
acum

13°
vin.

11°/16°
sâm.

11°/15°
dum.

12°/16°
lun.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

10°
vin.

5°/15°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
lun.

9°/21°
Timisoara
acum

vin.

5°/17°
sâm.

8°/20°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°