Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Să nu mizaţi pe România !

Publicat in Adevarul, luni 10 noiembrie 2008 ·

Anul viitor am putea avea o scădere economică sau o creştere de numai 1-2%. Când dezbaterile electorale au drept cap de afiş cafteala dintre lipitorii de afişe penelişti şi cei ai lui Gigi Becali sau ciocnirea ideologică dintre Elena Udrea şi Luminiţa Anghel, atunci chiar că sunt semne rele la orizont.  Se pregătesc să ne ceară votul şi să guverneze, dar nu le pasă de adevărata problemă: răspunsul viguros la criza financiară.  Nu-i de glumit: temperarea creşterii economice - 4-5 % în 2009 faţă de 8-9% în 2008 - reprezintă doar scenariul pozitiv, un fel de “somn uşor” susurat în urechile politicienilor plecaţi să cucerească ţara cu mici şi tulburel. Există însă analize potrivit cărora în România se vor pierde sute de mii de locuri de muncă, iar în anul viitor am putea asista fie la o scădere economică, fie la o creştere de numai 1-2 procente – ceea ce, în comparaţie cu exuberanţa anilor 2007 şi 2008, tot ca o prăbuşire ar arăta.

Există, desigur, variante de răspuns. Cum ar fi accelerarea marilor lucrări de infrastructură. Sau sprijinirea micilor producători agricoli, concomitent cu reorientarea cumpărătorilor dinspre hypermarketul cu produse din import spre mai sănătoasa piaţă ţărănească. Dar măsurile anticriză, oricare ar fi, au nevoie de lideri credibili, pe care populaţia să-i urmeze în momente grele, şi de oameni de stat capabili să scuture sistemul de birocraţie şi corupţie. Aceştia sunt liderii pe care şi mediul sănătos de afaceri îi aşteaptă pentru a-şi recăpăta încrederea de a investi.

România arată însă ca o ţară imprevizibilă, pe care numai un nebun ar putea să mizeze. Degeaba s-a supărat preşedintele Băsescu: reducerea ratingurilor reprezintă expresia acestei incertitudini, nu jocul pervers al “agenturilor”. Mişcările sindicale dau impresia de ţară neguvernabilă. Disensiunile politice şi lipsa de proiect oferă puţine şanse pentru

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Lumina Sfântă, aprinsă la Ierusalim, adusă la Bucureşti/ De aici, va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova/ Lumina Sfântă, dusă şi la Suceava - VIDEO

News.ro acum 4 ore
Lumina Sfântă a fost aprinsă, sâmbătă, la Ierusalim, de unde o candelă a fost adusă, cu o aeronavă, la Bucureşti. De aici, ea va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova. Preşedintele Consiliului Jud

Echipa HotNews.ro vă urează Paște fericit! Hristos a înviat!

HotNews acum 3 ore
Echipa HotNews.ro vă urează tuturor un Paște fericit! Hristos a înviat! Ouă roșii de PașteFoto: Inquam Photos / Cornel Putan

Trafic blocat pe DN 1, la Sinaia. Un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers

Ziare.com acum 4 ore
Traficul rutier a fost blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe DN 1, în zona localităţii Sinaia, judeţul Prahova, unde un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers. Potrivit Centrului Infotrafic al Poliţiei Române, circulaţia a fost oprită tempora

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum 7 ore
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Sabrina Maneca Voinea a câştigat argintul la bârnă la CE de Gimnastică de la Rimini

Mediafax acum 6 ore
Sportiva Sabrina Maneca Voinea a câştigat, sâmbătă, medalia de argint la Campionatul European de la Rimini. Aurul a fost câştigat de italianca Manila Esposito, iar bronzul, de sportiva din Franţa, Marine Boyer. Sabrina concurează şi în finala de la

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum 8 ore
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 10 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Pacient cu accident vascular cerebral ischemic acut, transferat de la Cluj la Suceava pentru extragerea cheagului de sânge. De ce a fost refuzat de alte cinci centre

HotNews acum 5 ore
Un pacient de 47 de ani care a suferit un accident vascular cerebral ischemic acut a fost transferat, sâmbătă, cu un elicopter SMURD, de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Cluj la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Suceava, pentru extragere

Hristos a Înviat! IDEI DE MESAJE DE PAŞTE. Cele mai frumoase şi amuzante urări pentru prieteni şi cei apropiaţi

Mediafax acum 3 ore
„Fie ca bucuria Învierii Domnului să vă aducă în suflet linişte, pace şi fericirea de a petrece aceste clipe magice alături de cei dragi. Hristos a înviat!” „Sărbători fericite încărcate de lumină, seninătate, bucurie şi dragoste!” „Căldură în sufle

Trafic feroviar blocat pe Magistrala 400, în Harghita. Locomotiva unui tren de călători s-a defectat

Ziare.com acum 4 ore
Traficul feroviar este blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe Magistrala 400, în judeţul Harghita, unde locomotiva unui tren de călători s-a defectat, anunţă Centrul Infotrafic. Centrul Infotrafic al Poliţiei Române informează că traficul feroviar este opr

Vremea

București
acum

11°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
mar.

14°/27°
mie.

15°/23°
Iasi
acum

11°
dum.

10°/22°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
mie.

12°/16°
Constanta
acum

dum.

8°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
mie.

13°/18°
Cluj-Napoca
acum

14°
dum.

12°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/23°
mie.

12°/18°
Timisoara
acum

14°
dum.

12°/23°
lun.

13°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/18°