Prin 1990 şi ceva ajunsesem la Viena. Eram cu amicul Sandilă, ziarişti peste noapte amândoi, şi dădeam pentru prima oară ochi cu Occidentul.

Seara, după ce hălăduiserăm ameţiţi printre nostalgiile în piatră ale Imperiului, ne uitam la încă o iluzie de libertate capitalistă, filmele porno de pe televizorul hotelului. Dar de la început ne-a intrat un pay în ochi: pay channel, ca să te holbezi, trebuia să plăteşti şi noi n-aveam un creiţar în buzunar.

Aşa cum românii au rezistat atâta amar de vreme sub stăpânirea austro-ungară, Sandilă şi cu mine am reuşit până la urmă să-i fentăm pe capitalişti.

În perversitatea ei, societatea de consum lăsa 30 de secunde gratis, ca să se întărâte clientul şi să vază mai departe, în vreme ce şilingii se aşezau unul peste altul. Erau cu totul 6 filme triplu X. Urmăream, cu ochii pe ceas, 27-28 de secunde din fiecare, şi săream pe următorul. Alte 27 de secunde, altă săritură.

Cam după o jumătate de oră de astfel de vizionare eşantionată multiplex, învăţasem toate cele 6 fire narative: ăsta-i ăla cu negrul, ăsta cu blonda, ăsta cu lesbienele... şi ni se părea chiar mai interesant acest supermontaj de atracţii decât dacă am fi văzut câte un film cap coadă.

N-am mai reuşit performanţa asta aseară, la mol, la Atlasul Norilor (o fi şi vârsta). O hiperproducţie de peste trei ore şi 100 milioane dolari a lui Tom Tykwer (regizorul Parfumului, după Süskind) şi a fraţilor Wachowski, fazăr end mazăr, cum ar zice dl Crin Antonescu, adică tatăl şi chiar mama trilogiei Matrix, întrucât Laurence Wachowski a ales să devină, graţie chirurgiei mileniului, lana Wachowski.

Tot vreo 6 cărări narative împleteşte şi Atlasul Norilor, puse sub semnul unui soi de ghiveci metempsihotic: reîncarnarea sufletului, vieţi anterioare şi vieţi viitoare, mecanica cuantică, karma, teoria relativităţii, teleologie, relaţiile de ince