Prototipul creat a fost deja testat de un pilot german și e în stare perfectă. După aproape trei luni de muncă, constructorul şi-a văzut visul cu ochii şi doreşte să îşi pună pe picioare o afacere.
Sorin Măcinic, un fost membru al Aeroclubului Român, a reuşit, după ani de muncă şi cercetări, să îşi îndeplinească visul cu ochii. A urmărit cu mari emoţii cum avionul la care a muncit în atelierul de acasă se ridică de la sol şi în doar câteva minute, zboară lin deasupra oraşului. „De mic copil sunt pasionat de avioane. La început făceam machete, doar că pasiunea din copilărie a devenit, în timp, un lucru foarte serios. Acest avion a fost construit cu multă atenţie şi am avut nevoie de trei luni. Nu te poţi juca cu un aparat care poartă în aer vieţile unor oameni”, a povestit Sorin Măcinic, constructorul avionului.
Arădeanul, absolvent al Facultăţii de Electrotehnică din Timişoara, a mai construit un avion din lemn, după un proiect american al anilor 1950. Pentru că era dificil de pilotat, construcţia de atunci nu are la activ prea mult ore de zbor. Nu a renunţat la pasiunea sa, aşa că a pus bazele noului său proiect. Cel care l-a ajutat să pună cap la cap avionul nu a zburat niciodată, dar a fost fascinat de construirea unui avion adevărat. „A fost o plăcere pentru mine să lucrez la construcţia acestui avion. A fost multă muncă, dar foarte interesantă”, a mai precizat Constantin Mereuţă, prieten al constructorului.
Zbor de testare
Un pilot german a fost primul care a testat aparatul de zbor. El s-a declarat încântat de acest prototip după doar câteva minute în aer. „A fost un zbor de testare. Vântul a fost destul de puternic, dar avionul s-a comportat foarte bine. Înainte am făcut o verificare vizuală, am vrut ca totul să fie în ordine, fiecare şurub, piuliţă, cablurile trebuie fixate aşa cum trebuie. Am fost foarte atenţi ca să nu fie