Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Istoria romanţată a primului simbol electoral monden: pliciul lui Prigoană

Publicat in Adevarul, duminică 22 aprilie 2012 ·

Deputatul-vedetă al PDL speră să câştige alegerile locale folosind un element de brand personal, „ingredientul” relaţiei cu năbădăi avute cu soţia lui, Adriana Bahmuţeanu.

Pe plopi, pe garduri, în mijlocul intersecţiilor, atârnă de câteva zile afişe electorale care înfăţişează un plici, cel care ne aduce aminte telenovela Prigoană-Bahmuţeanca. Deputatul PDL a început campania electorală pentru Primăria Capitalei, mascată ce-i drept, mai devreme cu o lună decât prevede legea, cu un simbol electoral dobândit din vremea divorţurilor care l-au făcut celebru şi monden. Mai exact, pe banner stă scris „plici de-aici, vine prigoană”.

Pe el nu există nicio siglă a partidului pe care îl reprezintă, ci doar o trimitere către site-ul pliciul.ro. Iar dacă intri aici eşti îndemnat să-ţi introduce adresa de e-mail pentru a primi mai multe detalii pe data de 30 de aprilie.

Pliciul este de fapt “laitmotivul” scandalurilor care au inundat toate posturile de televiziune în perioada devorţurilor “fără număr” ale deputatului.

De aproape 10 ani, de când sunt împreună, cei doi au ţinut de nenumărate ori prima pagină a ziarelor colorate şi au umplut spaţii de emisie cu sesiuni de spalat rufele familiei, cu amănunte picante, cum ar fi bătaia cu pliciul, despre care Adriana Bahmuţeanu spunea că o primeşte constant.

Colegii de partid îl ironizează

Presa de scandal a speculat mult timp că cei doi au făcut acel circ cu pliciul doar pentru publicitate, pentru că, de fiecare dată după ce-şi aruncau vorbe murdare, se împăcau ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat.

“Noi am fost unicat. Acum nu ne mai divorţăm, avem copii.

"Pe de-o parte eu eram o ziaristă pârlita, moartă de foame sau semimoartă de foame, cu un salariu. El era miliardar, patron de staţii tv, afaceri nu ştiu de care. Toata lumea a zis: «Asta îl ia pentru

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trafic blocat pe DN 1, la Sinaia. Un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers

Ziare.com acum 24 minute
Traficul rutier a fost blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe DN 1, în zona localităţii Sinaia, judeţul Prahova, unde un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers. Potrivit Centrului Infotrafic al Poliţiei Române, circulaţia a fost oprită tempora

Sabrina Maneca Voinea a câştigat argintul la bârnă la CE de Gimnastică de la Rimini

Mediafax acum 2 ore
Sportiva Sabrina Maneca Voinea a câştigat, sâmbătă, medalia de argint la Campionatul European de la Rimini. Aurul a fost câştigat de italianca Manila Esposito, iar bronzul, de sportiva din Franţa, Marine Boyer. Sabrina concurează şi în finala de la

UPDATE - Lumina Sfântă, aprinsă la Ierusalim, adusă la Bucureşti/ De aici, va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova/ Lumina Sfântă, dusă şi la Suceava - VIDEO

News.ro acum 46 minute
Lumina Sfântă a fost aprinsă, sâmbătă, la Ierusalim, de unde o candelă a fost adusă, cu o aeronavă, la Bucureşti. De aici, ea va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova. Preşedintele Consiliului Jud

Pacient cu accident vascular cerebral ischemic acut, transferat de la Cluj la Suceava pentru extragerea cheagului de sânge. De ce a fost refuzat de alte cinci centre

HotNews acum o ora
Un pacient de 47 de ani care a suferit un accident vascular cerebral ischemic acut a fost transferat, sâmbătă, cu un elicopter SMURD, de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Cluj la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Suceava, pentru extragere

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum 3 ore
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 6 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum 4 ore
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Nicușor Dan, despre un cutremur puternic în București: „O să fie rău/ Nu am încredere în blocurile noi”

HotNews acum 5 ore
Primarul Capitalei, Nicușor Dan, a declarat, în cadrul emsiunii Insider Politic de la Prima TV, „o să fie rău” în București în cazul unui cutremur puternic. Pesimismul primarului este legat nu doar de clădirile vechi ce nu au fost consolidate încă,

Forţele israeliene au ucis cinci palestinieni într-un raid în apropiere de Tulkarm din Cisiordania

Mediafax acum 50 minute
Ministerul Sănătăţii a declarat că a identificat patru dintre cei cinci care au murit în timpul raidului din Deir al-Ghusun. Forţele israeliene au luat unele dintre cadavre, potrivit agenţiei oficiale palestiniene de ştiri Wafa şi unui reporter Reut

Șofer reținut după ce a fost prins băut la volan. Avea o alcoolemie de 1,26 mg/l alcool pur în aerul expirat

Ziare.com acum o ora
Un bărbat de 34 de ani a fost reţinut sâmbătă, 4 mai, de poliţiştii din Caraş-Severin, după ce a fost prins în timp ce conducea un autoturism pe DN 6, având o concentraţie de 1,26 miligrame pe litru de alcool pur în aerul expirat. ”În cursul zilei d

Vremea

București
acum

13°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

12°/25°
mar.

14°/27°
Iasi
acum

15°
sâm.

11°/20°
dum.

8°/21°
lun.

8°/25°
mar.

14°/26°
Constanta
acum

10°
sâm.

10°/16°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
Cluj-Napoca
acum

18°
sâm.

13°/22°
dum.

9°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

18°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

13°/24°