Procurorii de la Parchetul de pe langa Tribunalul Iasi l-au trimis in fata instantei de judecata pe Radu Marin Murariu, de 29 ani, sub acuzatia de omor deosebit de grav. In mai 2004, barbatul l-a injunghiat pe o strada din cartierul Nicolina II, din municipiul Iasi, pe Adrian Lupu, de 18 ani. Se pare ca cei doi se cunosteau de mai multa vreme, fiind vecini de bloc. Despre Radu Murariu se stie ca obisnuia sa poarte, mai tot timpul asupra sa, un cutit. Din acest motiv era temut si evitat de vecini. Astfel, in mai 2004, cu ocazia sarbatorii Sfintilor Constantin si Elena, Radu Murariu a consumat o cantitate mare de alcool. La un moment dat, intre acesta si concubinul mamei sale a avut loc un conflict. Murariu s-a enervat, l-a luat in bataie si l-a alungat din casa pe barbatul alaturi de care mama sa traia de mai multa vreme. Anuntata de vecini, la fata locului au venit lucratorii Politiei care i-a aplicat lui Murariu o amenda contraventionala. Suspectand ca Politia a fost anuntata de catre Adrian Lupu, Murariu a hotarat ca trebuie sa se razbune. Astfel, dupa ce l-a amenintat, inculpatul a urcat in apartamentul sau si a revenit dupa aproximativ o jumatate de ora inarmat cu un cutit de bucatarie. S-a apropiat de Adrian Lupu si l-a invitat la o bere, pentru a-l indeparta de grupul de prieteni in care se afla. Ajunsi la coltul blocului, Murariu a scos de la brau cutitul si l-a injunghiat pe Adrian Lupu in piept, cauzandu-i decesul. In prezent, Radu Murariu se afla in arestul Politiei. Despre acesta din urma se stie ca este recidivist, suferind o condamnare de sapte ani pentru omor.
Elena ALISTAR
Procurorii de la Parchetul de pe langa Tribunalul Iasi l-au trimis in fata instantei de judecata pe Radu Marin Murariu, de 29 ani, sub acuzatia de omor deosebit de grav. In mai 2004, barbatul l-a injunghiat pe o strada din cartierul Nicolina II, din municipiul Iasi,