Dacă va fi numit selecţioner al echipei naţionale, Laurenţiu Reghecampf va avea în scurt timp soarta lui Răzvan Lucescu, pentru că aşa se scrie istoria în fotbalul românesc: cu repetiţie.
S-a scris şi s-au vorbit atâtea după ultimele prestaţii ale echipei naţionale în preliminariile Cupei Mondiale, despre atmosfera din sânul lotului care ne reprezintă în lumea fotbalului, încât ţi-e lehamite să mai abordezi un asemenea subiect. Este aproape redundant să spui că echipa naţională este un cazan cu smoală. A fost dintotdeauna, chiar şi pe vremea generaţiei de aur a anilor '90. Amintiţi-vă de panarama de la "World Cup '94" cu Jean Vlădoiu, amintiţi-vă de intervenţiile cu compresorul ale mahărilor dintotdeauna ai fotbalului românesc, amintiţi-vă de scandalurile iscate în presă cu Ioan Timofte (ăla de la Porto) ori cu Jean Barbu (ce s-a ales de el?), care seamănă izbitor cu obsesia Sînmărtean de astăzi.
Jucătorii noştri au chefuit la Amsterdam după umilitorul 0-4 de pe "ArenA"? Să fie sănătoşi. Dar în 2003, după acel 2-5 cu Danemarca de pe nisipăraia naţională cum a fost? Generaţia de Argint, cum a fost numită uneori echipa lui Chivu, Mutu şi Pancu, s-a transformat brusc într-o Generaţie de Cocaină, până şi Chivu ajunsese, în ochii opiniei publice un "beţivan ratat", iar selecţionerul de atunci, Anghel Iordănescu, generalul de fier de altădată, ajunsese să fie criticat că "a scăpat hăţurile" la echipă, că nu mai are pic de autoritate şi că trebuie adus un tip mai dur. Mai dur s-a găsit să fie Victor Piţurcă şi încă cu repetiţie, că între timp a mai trecut pe-acolo şi copilandrul Răzvan Lucescu, înghiţit cu fulgi cu tot de aceeaşi mahări de alaltăieri, ieri, azi, mâine, poimâine şi răspoimâine, pe acelaşi motiv: a scăpat hăţurile. Acum le-a scăpat, pare-se şi Victor Piţurcă, ceea ce concluzionează că atmosfera viciată "all time" la reprezentativă, nu-i