Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Fără grevă de avertisment în spitalele bistriţene. Medicii au spus "pas" protestelor (VIDEO)

Publicat in CityNews Alba, luni 25 noiembrie 2013 ·

În această dimineaţă, timp de două ore, în cea mai mare parte a spitalelor şi policlinicilor din România se desfăşoară o grevă de avertisment. Nu acelaşi lucru se întâmplă şi în Bistriţa-Năsăud, unde din cauza Colegiului Medicilor s-a renunţat la grevă.

Preşedintele sindicatului judeţean "Sanitas" Bistriţa-Năsăud, Viorel Viţelariu, spune că sistarea grevei este cauzată de neimplicarea în proteste a Colegiului Medicilor, care nu susţine şi nu participă la greva de avertisment. În atari condiţii nu va fi declanşată nici greva generală, programată a debuta la finele acestei luni.

"La nivelul Spitalului Judeţean Bistriţa, sindicatul Sanitas nu a avut sprijinul coaliţiei profesioniştilor din sănătate. Coaliţia, la nivelul judeţului, nu funcţionează. Colegiul Medicilor, filiala judeţeană nu sprijină sindicatul ci dimpotrivă au comunicat medicilor că ei să nu facă grevă, să nu ne sprijine în grevă, în sensul că noi am comunicat medicilor să nu se ocupe de bolnavii cronici pe o perioadă de două ore, între 08.00 şi 10.00.

Am fost refuzaţi, ni s-a spus că medicii nu fac grevă, iar Ordinul Asistenţilor Medicali, de asemenea. Situaţia se referă doar la Spitalul Judeţean din Bistriţa-Năsăud. Nu am idee dacă se întâmplă acest lucru şi în alte judeţe, dar la nivelul spitalului judeţean asta e situaţia.Greva generală categoric cade, din moment ce nici măcar o grevă de avertisment nu am fost în stare să o punem pe roate", spune preşedintele Sanitas, Viorel Viţelariu.

Până la această oră, reprezentanţii Colegiului Medicilor nu au putut fi contactaţi pentru a-şi expune un punct de vedere cu privire la neimplicarea în greva de avertisment. Greva de avertisment derulată la nivel naţional are ca scop alocarea a 6% din PIB pentru sanatate, marirea salariilor pentru toate categoriile de personal sanitar, incepand cu 1 ianuarie 2014, mentinerea sistemului actual de

Articolul in CityNews Alba >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Incendiu în Piața Rahova din Capitală - a luat foc un magazin Economat

HotNews acum 35 minute
Un incendiu a izbucnit duminică seară în Sectorul 5 din Capitală, un magazin Economat din Piața Rahova fiind cuprins de flăcări. Mașină de pompieriFoto: Inquam Photos / Octav Ganea La fața locului intervin mai multe autospeciale de pompieri. Traficu

Şeful CIA se duce în Qatar pentru a discuta despre negocierile pentru armistiţiul din Gaza

HotNews acum o ora
Şeful serviciilor de informaţii americane, William Burns, este aşteptat să se întâlnească la Doha cu premierul Qatarului pentru a discuta despre negocieri indirecte între Israel şi Hamas, a declarat duminică pentru AFP o sursă apropiată discuţiilor.

A murit Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978

Gazeta Sporturilor acum 46 minute
Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978 cu naționala , a decedat la vârsta de 85 de ani. „Este bine, lucid și dornic să plece acasă” încât m-ar răni foarte mult dacă nu s-ar bucura de recunoașterea pentru tot ce a

Ploile torenţiale provoacă pagube: Trei maşini au fost luate de viitură într-o localitate din Prahova

Mediafax acum o ora
Trei maşini au fost luate de viitură, duminică, într-o localitate din Prahova. Incidentul a avut loc în localitatea Vâlcăneşti, unde a crescut nivelul pârâului Sărata.

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 5 ore
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

Atacurile ruseşti continuă în Duminica Paştelui ortodox. O persoană a murit, 17 au fost rănite în Harkov

Mediafax acum o ora
Guvernatorul regional Oleh Syniehubov, a scris pe Telegram că şase persoane au fost rănite într-un atac cu drone în timpul nopţii asupra districtului Osnovyanskyi din Harkov, al doilea oraş ca mărime din Ucraina, conform Reuters. Alte zece persoane

VIDEO Papa Francisc a transmis un mesaj credincioşilor care sărbătoresc astăzi Paştele

HotNews acum 3 ore
Papa Francisc a invocat bucuria şi pacea într-un mesaj transmis credincioşilor care sărbătoresc Paştele duminica aceasta. Papa FranciscFoto: Agerpres „Adresez, cu multă afecţiune, cele mai frumoase urări fraţilor şi surorilor din Bisericile Ortodoxe

Cutremur în România în prima zi de Paște! Iată unde a fost localizat epicentrul

Ziua Constanta acum 7 ore
În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂU un cutremur slab cu magnitudinea ML 2.8, la adâncimea de 137.9 km. În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂ

UPDATE - Grindină în mai multe zone din ţară / Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate / Trei maşini, luate de viitură în Prahova - FOTO / VIDEO

News.ro acum 2 ore
Ploi torenţiale cu căderi de grindină s-au înregistrat, duminică, în mai multe zone din ţată, imagini cu furia naturii fiind distribuite pe reţelele ded socializare. Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate. Imagini cu ploaie toren

VIDEO Ungaria: Mii de oameni protestează împotriva premierului Viktor Orban, într-un fief al Fidesz

HotNews acum o ora
Mii de unguri au manifestat duminică împotriva premierului naţionalist Viktor Orban, în cadrul unui miting organizat cu câteva săptămâni înainte de alegerile europarlamentare şi locale de la începutul lunii iunie, relatează Reuters. Miting anti-Orba

Vremea

București
acum

17°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

14°/22°
Iasi
acum

17°
dum.

9°/22°
lun.

10°/25°
mar.

13°/26°
mie.

11°/15°
Constanta
acum

dum.

8°/15°
lun.

9°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/18°
Cluj-Napoca
acum

15°
dum.

11°/22°
lun.

11°/22°
mar.

12°/23°
mie.

11°/17°
Timisoara
acum

13°
dum.

12°/23°
lun.

12°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/21°