SUFLET DE ARTIST Are un simt al valorii, un bun-simt pe care rar le mai intalnesti astazi. Si mai are ceva. O voce inegalabila.
George Nicolescu este, pentru cine nu-l cunoaste, omul care ridica de fiecare data sala in picioare cand canta. Daca nu l-ai auzit cantand "Eternitate", piesa care l-a facut celebru, se cheama ca nu ai trait pana acum. Un indragostit de Beatles care raspunde prezent la orice solicitare si care canta de fiecare data ca si cum lumea este a lui, optimismul sau fiind molipsitor. Fost profesor de franceza la Scoala de Ambliopi de la Buzau, George Nicolescu a avut un atu: era un barbat superb. Nu a vazut niciodata lumina reflectoarelor, dar a zambit mereu ca nimeni altul.
COLABORARE. Daca este linistit si n-are emotii, poate canta sigur pe el. Dar, de un timp incoace, este emotionat, pentru ca aparitiile sale sunt din ce in ce mai rare. Am intrebat, curioasa, cum, cand si cine a scris piesa "Eternitate" pentru el. Raspunsul a venit prompt.
"Totul a pornit de la participarea mea la Festivalul National al Artei Studentesti de la Iasi, editia 1972. Maestrul George Grigoriu, care era presedintele juriului, m-a auzit cantand atunci melodia «Amurgul» pe care o compusese el. Se pare ca i-a placut atat de mult, incat a decis sa-mi dea Premiul I. Eu i-am propus sa colaboram, lucru pe care l-a acceptat fara nici un fel de rezerve. In timp ce imi dadeam examenele la facultate (aveam 22 de ani), m-a chemat la dumnealui pe la jumatatea lui iulie si m-a pus sa ascult atat aceasta piesa, «Eternitate», cat si «Te asteptam, marea mea iubire»". Era mandru ca era la George Grigoriu in casa, se simtea in al noualea cer. Reusise la facultate si s-a mutat la Bucuresti, timp in care compozitorul George Grigoriu s-a ocupat de el atent, l-a invatat cum sa interpreteze aceste doua piese, l-a introdus in anumite trupe care erau pe la Casa de Cultura
