Soarta câinilor maidanezi va fi decisă săptămâna viitoare. Până atunci, \"protectorii\" acestora vin cu soluţii. Sursa: LIBERTATEA
Şedinţa de ieri din Camera Deputaţilor, în care era supusă la vot legea care prevede eutanasierea câinilor maidanezi, a strâns, la intrarea din Casa Poporului, vreo 20 susţinători ai Organizaţiei "Cuţu, Cuţu". Chiar dacă votul legii s-a amânat pentru săptămâna viitoare, prietenii câinilor maidanezi s-au adunat în jurul unei portavoci pentru a-şi striga nemulţumirea.
SUMARUL ARTICOLULUI Războiul româno-maidanez naşte un nou partidDemolările lui Ceauşescu au dus câinii din curte în stradă
"Eu sunt muşcată de om, nu de câini"
Doamna Mărioara e mamă adoptivă pentru o gaşcă de maidanezi, vreo 11 la număr. "Şi mai am câţiva la adăpostul de la Mihăileşti, unde mi-au murit patru, din cauza condiţiilor. Eu sunt pentru castrare şi returnare în teritoriu. Uitaţi, de exemplu, eu sunt muşcată de om, nu de câine", spune femeia aratând o vânătaie de pe mână.
Ultimii doi câini care s-au alăturat familiei au fost luaţi din poartă: "Plângeau şi mi s-a făcut milă de ei, i-am luat în curte". În plus, toţi căţeii de pe stradă se bucură de atenţia doamnei Mărioara, primesc zilnic de mâncare, sunt sterilizaţi şi vaccinaţi în fiecare an.
Anticorpii lui nea Marian
Pentru "castrare şi returnare în teritoriu" e şi domnul Marian, trecut bine de 60 de ani datorită câinilor, care, după cum spune chiar el, i-au dat anticorpi. Despre el crede că e unicat pentru că ar avea în grijă vreo 200 de câini. "Eu am sterilizat toţi câinii din cartier, care umblau prin şantiere. Mi-au donat nişte iubitori de animale o maşină ca să le pot duce de mâncare în fiecare zi. Pe o parte îi ţin la ţară, mă chinui, mi-a promis cineva un teren, dar încă mai aştept", spune "tatăl" a peste 200 de câini comunitari. @N_