Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ponta: Cei mai buni comunişti au fost legionari, dar în cazul lui Tismăneanu e invers

Publicat in Romania Libera, luni 8 noiembrie 2010 · ·

Presedintele PSD Victor Ponta îl critică pe Vladimir Tismăneanu pentru acuzaţiile sale la adresa lui Adrian Păunescu şi face un apel de a arăta României că poţi să fii intelectual şi fără "să-l pupi pe Băsescu în acel loc în care preşedintele are dureri când vine vorba de oameni de cultură", potrivit Newsin.

"Am văzut cum, imediat după postarea mea despre dnii. Cărtărescu şi Mihăieş, a sărit, cum altfel, şi partenerul lor Dnul. Tismăneanu! Un prieten foarte bun îmi spune mereu, când vorbim de trădători, că ! Are mare dreptate, dar uite că se poate şi invers - Vladimir Tismăneanu", scrie Ponta pe blog.

Pesedistul explică faptul că reacţia sa la atacul lui Tismăneanu vine după ce, imediat după postarea pe blog a articolului în care istoricul îl critica pe Ponta, acesta a scris şi un articol critic la adresa lui Adrian Paunescu, în care poetul era catalogat "cu o ură şi un limbaj incalificabil, chiar în ziua în care a decedat". "Zi în care toată România (ţară cu care Tismăneanu şi şefii lui au atât de puţin în comun) îl plângea! Cum poate să fie cineva atât de lipsit de cea mai minimă decenţă sau de un pic de teamă faţă de judecata la care toţi, mai devreme sau mai târziu, vom ajunge - mă refer bineînţeles la cea divină?", explică Ponta.

Liderul PSD enumeră în continuare trei surse din care, în opinia sa, "acest rău suprem" provine în cazul lui Tismăneanu, notând, în primul rând, faptul că istoricul primeşte bani de la stat prin intermediul Institutului de Studii Populare, condus la solicitarea "unui alt anticomunist notoriu - Traian Băsescu - cel care lupta cu sistemul la Anvers, făcând bişniţă cu blugi şi baxuri de Kent".

În al doilea rând, spune Ponta, Tismăneanu locuia în zona Primăverii în perioada comunistă şi făcea liceul "de elită al beizadelelor comuniste", fiind coleg cu Nicu Ceauşescu, însă îl acuză pe preşedintele PSD de fapte comise

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Vladimir Putin îl schimbă pe Serghei Şoigu de la Apărare. Noul ministru este Andrei Belousov / Şoigu, numit secretar al Consiliului rus de Securitate în locul lui Patruşev / Serghei Lavrov rămâne ministru de externe / Precizările Kremlinului

News.ro acum 7 ore
Vladimir Putin l-a propus pe Andrei Belousov pentru postul de ministru al apărării, deţinut anterior de Serghei Şoigu, informează TASS, care citează un comunicat postat pe canalul de Telegram al Consiliului Federaţiei, camera superioară a parlamentu

UPDATE - Accident pe Podul Basarab din Capitală, o maşină este răsturnată pe şosea / La faţa locului au ajuns 5 ambulanţe SMURD / Ieşirea spre Cartierul Militari, blocată / 7 victime, la spital, starea lor nefiind gravă/ Precizările Poliţiei Capitalei

News.ro acum 8 ore
Un accident grav a avut loc, duminică seara, pe Podul Basarab din Capitală, potrivit informaţiilor care circulă pe reţelele de socializare ieşirea spre cartierul Militari fiind blocată. La faţa locului se află multe echipaje de poliţie, pompieri, am

Gloria Bistriţa pierde finala EHF European League

Mediafax acum 7 ore
Echipa de handbal feminin Gloria Bistriţa a pierdut, duminică, finala EHF European League, 27-29 (15-14), în faţa echipei norvegiene Storhamar Handball Elite. Finala competiţiei europene s-a disputat în Austria, la Graz. Tot duminică şi tot la Graz,

Parlamentarii germani sugerează că aliații ar putea proteja spațiul aerian din vestul Ucrainei de pe teritoriul Poloniei și României

Ziare.com acum 6 ore
Mai mulți parlamentari germani, atât din partidele aflate la putere, cât și din opoziție, au susținut ideea ca aliații să apere spațiul aerian din vestului Ucrainei de pe teritoriul NATO, a relatat Frankfurter Allgemeine Zeitung (FAZ). FAZ a scris c

Simona Halep şi-a aflat prima adversară de la Trophée Clarins!

Ziua Constanta acum 9 ore
Simona Halep, locul 1149 WTA, va juca împotriva sportivei americane Mccartney Kessler, numărul 123 mondial, în primul tur al turneului Trophée Clarins. Halep şi Kessler nu au mai fost adversare în circuitul WTA. Când va avea loc turneul? Trophée Cla

Naţionala de handbal a României ratează calificarea la Campionatul Mondial

Mediafax acum 9 ore
Naţionala de handbal masculin a României a fost învinsă duminică de Cehia, la Brno, cu 29-20 (15-9), în manşa retur a barajului de calificare la Campionatul Mondial din 2025. În tur, în Baia Mare, România a învins Cehia cu 31-30. Ediţia din 2025 a C

Preşedinta Macedoniei de Nord a refuzat să pronunţe la depunerea jurământului noul nume al ţării sale

News.ro acum 20 minute
Skopje a ajuns la un acord "istoric" cu Grecia în 2018, acceptând să adauge termenul geografic "Nord" la numele ţării pentru a pune capăt unei îndelungate dispute cu ţara vecină. Gordana Siljanovska-Davkova, prima femeie preşedinte al Macedoniei de

Ciolacu, „convins” că în octombrie, cel târziu, românii nu vor mai avea nevoie de vize pentru a călători în SUA

HotNews acum 6 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, duminică, despre programul Viza Waiver, că este „ferm convins” că în octombrie, cel târziu, nu o să mai avem vize cu SUA, relatează News.ro. Vise pentru SUA și programul Visa WaiverFoto: Adrian825 | Dreamstime.co

Simone Tempestini a câştigat Raliul Argeşului

Buna ziua Brasov acum 2 ore
Simone Tempestini, campionul naţional en titre, a câştigat, sâmbătă, Raliul automobilistic al Argeşului, etapa a doua a Campionatului Naţional de Raliuri Betano. Simone Tempestini a obţinut astfel a cincea sa victorie în această cursă. Echipajul Sim

Începe sesiunea de evaluări naţionale pentru peste 500.000 de elevi din clasele a II-a, a IV-a şi a VI-a

Mediafax acum 9 ore
Începând cu 13 mai, peste jumătate de milion de elevi din clasele a II-a, a IV-a şi a VI-a se pregătesc pentru sesiunea de evaluări naţionale. Probele vor acoperi următoarele discipline: limba română, matematică, ştiinţe ale naturii şi limba maternă

Vremea

București
acum

10°
lun.

10°/17°
mar.

11°/17°
mie.

7°/17°
joi

12°/19°
Iasi
acum

lun.

6°/15°
mar.

7°/15°
mie.

5°/16°
joi

9°/19°
Constanta
acum

lun.

9°/15°
mar.

9°/14°
mie.

9°/14°
joi

10°/16°
Cluj-Napoca
acum

lun.

7°/17°
mar.

6°/17°
mie.

5°/17°
joi

5°/17°
Timisoara
acum

lun.

6°/21°
mar.

9°/20°
mie.

11°/19°
joi

9°/21°