Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Europa, măcinată de şomajul în creştere

Publicat in Adevarul, luni 4 iunie 2012 ·

Rata şomajului a continuat să crească în aprilie în statele europene, în Spania atingând un nou maxim-record de 24,3%.

Criza economică din Europa continuă să afecteze piaţa muncii, numărul şomerilor din statele comunitare crescând de la o lună la alta. La finele lunii aprilie, rata şomajului din Uniunea Europeană a crescut la 10,3% de la 10,2% în martie, iar în zona euro a stagnat la 11%, potrivit datelor publicate de Eurostat, birou european de statistică. Numărul de şomeri din cele 27 de ţări membre a ajuns la 24,67 milioane, însă în scădere cu 105.000 de persoane faţă de nivelul înregistrat în luna precedentă.

Cele mai mici rate ale şomajului au continuat să fie înregistrate de state cu o economie solidă, respectiv Austria (3,9%), Luxemburg şi Olanda (5,2%) şi Germania (5,4%).

La polul opus se situează ţări afectate puternic de criza datoriilor: Spania, cu o rată a şomajului de 24,3%, şi Portugalia - cu 15,2%. De asemenea, Grecia, care a făcut ultima raportare către Eurostat în februarie, înregistra o rată a şomajului de 21,7%. România a înregistrat în aprilie o rată a şomajului de 7,4%, în creştere de la 7,2% în martie.

Spania doboară record după record

Rata şomajului din Spania a crescut semnificativ în ultimii doi ani, atingând niveluri maxime-record în fiecare lună. În aprilie, indicatorul a crescut cu 0,2 puncte procentuale, de la 24,1% în martie. Spania este ţara cu cea mai mare rată a şomajului din Uniunea Europeană, mai bine de jumătate din tinerii spanioli cu vârste mai mici de 25 de ani neavând un loc de muncă.

Statisticile naţionale spaniole indică, de asemenea, o scădere a numărului locurilor de muncă la 4,71 milioane de persoane, după două luni consecutive de regres, a anunţat ieri Ministerul Muncii din Spania. „Ne aflăm în a doua fază de recesiune, care, chiar dacă nu este la fel de brut

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Fosta ministră a Sănătății, Sorina Pintea, 3 ani și 6 luni de închisoare cu executare. Motivul pentru care a fost condamnată

Ziare.com acum o ora
Sorina Pintea, fostă ministră a Sănătăţii, a fost condamnată la 3 ani şi 6 luni cu executare, printr-o sentinţă pronunţată, vineri, 26 aprilie, de Tribunalul Cluj. Acuzată de luare de mită în formă continuată, ministra din guvernul Dăncilă rămâne și

Daniel Niculae, președintele Rapidului, urmărit penal în dosarul materialelor pirotehnice

HotNews acum 18 minute
Fostul internațional Daniel Niculae este urmărit penal în dosarul materialelor pirotehnice de la Rapid. Conform unui comunicat al autorităților, președintele giuleștenilor este acuzat că a participat activ la introducerea materialelor pirotehnice pe

UPDATE - Anchetă a DIICOT, după ce un băieţel din judeţul Gorj ar fi fost vândut pentru câteva sute de lei şi dus în Germania / Fraţii, preluaţi de Protecţia Copilului / Reacţia ministrului Familiei Natalia Intotero

News.ro acum 33 minute
Autorităţile române fac anchetă, după ce o familie din Gorj şi-ar fi vândut unul dintre copii, un băieţel de şase ani, care a fost scos din ţară şi dus în Germania. Suma pe care părinţii - tatăl alcoolic, iar mama cu probleme psihice – ar fi prmit-o

Arestări al Complexul Energetic Oltenia

Wall-Street.ro acum 4 ore
Liviu Cătălin Stănculescu, directorul Direcţiei Energie din cadrul Complexului Energetic Oltenia (CEO), a fost reţinut de DNA pentru trafic de influenţă, fiind acuzat că a primit mită 13.000 de euro de la un om de afaceri, pentru a urgenta plata uno

Marcel Ciolacu, gafă monumentală la Timișoara: „Buzăul nu e în Moldova și vă rog frumos să nu mă jigniți!“ VIDEO

Adevarul acum 28 minute
Marcel Ciolacu a făcut o remarcă deloc inspirată într-o conferință de presă la Timișoara, precizând că se simte jignit dacă e făcut „moldovean“, el fiind din Buzău. Gafa premierului a fost sesizată imediat și taxată prin grimase de către colegii săi

Lucrările la stația de metrou Piața Unirii 2 se prelungesc

Wall-Street.ro acum 3 ore
Lucrările la staţia de metrou Piaţa Unirii 2, accesul C, ieşirea spre Hanul lui Manuc, se vor prelungi până pe 10 mai, din cauza condiţiilor meteo nefavorabile din ultima perioadă, a anunţat Metrorex. Aceste lucrări presupun decopertarea suprafeţelo

Xi Jinping s-a întâlnit cu Antony Blinken. Liderul chinez: China şi SUA ar trebui să fie parteneri, nu rivali

Mediafax acum o ora
Preşedintele chinez Xi Jinping s-a întâlnit cu secretarul de stat al SUA Antony Blinken. Întâlnirea are loc în timpul vizitei pe care Blinken o face în China. Liderul chinez a spus că SUA şi China ar trebui să fie parteneri, nu rivali.

„Este foarte bolnav”. Îngrijorările cu privire la Regele Charles sunt din ce în ce mai mari

Mediafax acum o ora
Potrivit New York Post, oficialii Palatului Buckingham au actualizat periodic planurile funerare ale regelui. Planurile funerare pentru Regele Charles ar fi început după moartea Reginei Elisabeta a II-a în 2022. După anunţul prognosticului de cancer

MAE Atenționare de călătorie pentru Ungaria - Restricții de circulație pentru camioanele de mare tonaj (peste 7,5t)

Ziua Constanta acum 4 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Ungaria că Ministerul Construcțiilor și Transportului din această țară va impune interdicția de deplasare pentru camioanel

Temperaturi mai ridicate decât cele normale. Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni

Press Alert acum 5 ore
Temperaturile vor fi mai ridicate decât cele specifice perioadei, până la sfârșitul lunii mai, cu excepția săpătămânii 6 – 13 mai, când vor fi normale pentru această etapă, se arată în prognoza pe următoarele patru săptămâni. Săptămâna 29 aprilie –

Vremea

București
acum

17°
vin.

9°/17°
sâm.

9°/20°
dum.

12°/23°
lun.

12°/22°
Iasi
acum

13°
vin.

9°/14°
sâm.

7°/19°
dum.

10°/21°
lun.

10°/21°
Constanta
acum

16°
vin.

10°/16°
sâm.

11°/15°
dum.

12°/16°
lun.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

15°
vin.

4°/15°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
lun.

9°/21°
Timisoara
acum

15°
vin.

5°/16°
sâm.

8°/20°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°