Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Alexandru Darie: „În suflet, mă simt ca la 20 de ani”

Publicat in Evenimentul Zilei, duminică 14 iunie 2009 ·

Alexandru Darie, regizor şi director al Teatrului Bulandra, împlineşte astăzi 50 de ani. Fiul lui Iurie Darie îşi sărbătoreşte ziua de naştere la Belgrad, unde pune în scenă o piesă de Marivaux. Sursa: Sorin Antonescu

Artist până în vârful unghiilor. Geamăn cu ascendent în Balanţă. Alexandru Darie, alintat de prieteni Ducu, împlineşte astăzi 50 de ani. „Nu-mi vine să cred că fac vârsta asta. În suflet, mă simt ca la 20 de ani. Nu-mi vine să cred că am ajuns la acest prag. E într-adevăr un prag psihologic”, a mărturisit artistul pentru EVZ.

Fără crize, la 40 de ani

A trecut printr-un prag psihologic şi când a împlinit 30 de ani. La 40 de ani, dimpotrivă, s-a bucurat, nu a avut niciun fel de criză. A montat atunci, în 1999, „Iluzia comică”, la Teatrul de Comedie, şi premiera a fost chiar de ziua lui de naştere, pe 14 iunie. „Spectatorii mi-au cântat «La mulţi ani», după spectacol. Am fost chiar emoţionat”, rememorează artistul.

În 2002, a devenit directorul Teatrului Bulandra, iar în decembrie 2006, a fost ales preşedinte al Uniunii Teatrelor din Europa (UTE) cu sediul la Paris. Anul trecut, a organizat un Festival al UTE în Bucureşti şi la Cluj.

„Disputa”, de Marivaux

După ce a pus în scenă în 2005 „Triumful dragostei”, la Bulandra, acum regizorul montează o altă piesă de Marivaux, la Teatrul Dramatic Iugoslav din Belgrad. Alexandru Darie repetă acum, la acest teatru, „Disputa”, o piesă scurtă într-un act, care pune problema manipulării, a identităţii proprii.

Premiera spectacolului va fi în toamnă. E prima dată când pune în scenă în Iugoslavia. „E interesant să schimbi oamenii şi peisajul, iei contact cu propria identitate. E o verificare a propriei identităţi”, declară Alexandru Darie.

Ducu e impresionat că într-o ţară care a trecut prin patru războaie şi care n

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

IPS Teodosie, trimis în judecată de DNA

HotNews acum o ora
Arhiepiscopul Tomisului, IPS Teodosie, a fost trimis în judecată de DNA Constanța, pentru trafic de influență. Dosarul a fost deschis în urma investigației Recorder, care a publicat imagini filmate cu camera ascunsă de către un preot ce pretinde că

Cod galben de viituri pe râuri din 17 judeţe

Mediafax acum 2 ore
Specialiştii INHGA au instituit Codul galben începând de miercuri, de la ora 12.00, până joi la ora 8.00. Astfel, vor fi afectate anumite sectoare de râuri din bazinele hidrografice: Someşul Mic (judeţele: Bihor şi Cluj), Someş (judeţele: Cluj, Săla

Florin Piersic, ”într-o evaluare complexă legată de procesul infecţios”, încă de la internarea în Institutul ”Matei Balş” din Bucureşti / Starea actorului, stabilă în acest moment / Evoluţia imprevizibilă, dată fiind vârsta şi comorbidităţile

News.ro acum 3 ore
Actorul Florin Piersic este ”într-o evaluare complexă legată de procesul infecţios” încă de la internarea în Institutul ”Matei Balş” din Bucureşti, au anunţat, miercuri, oficialii unităţii medicale. Aceştia precizează că starea pacientului este stab

Nou incident cu un avion Boeing: Aterizare la Istanbul fără roţile din faţă - VIDEO

News.ro acum 35 minute
Un Boeing 767 al FedEx Airlines, un avion de tip cargo, a aterizat miercuri pe aeroportul din Istanbul fără trenul de aterizare din faţă, dar a reuşit să rămână pe pistă, iar incidentul nu s-a soldat cu victime, a anunţat Ministerul turc al Transpor

VIDEO Bucăți de stânci cad pe Transalpina, care rămâne închisă

HotNews acum o ora
Reprezentanţii Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri (DRDP) Craiova au anunţat, miercuri, că circulaţia rutieră pe Transalpina, între Rânca şi Obârşia Lotrului, rămâne închisă atât timp cât există în continuare pericol pentru siguranţa publică. Î

Ciucă: PNL susţine menţinerea datelor pentru prezidenţiale pe 15 septembrie şi 29 septembrie. Perspectiva, din punctul nostru de vedere, este aceea de a avea fiecare partid propriul candidat

News.ro acum 35 minute
Nicolae Ciucă a afirmat că liberalii sprijină menţinerea datelor pentru alegerile prezidenţiale decise în coaliţie, şi anume 15 septembrie primul tur şi al doilea tur pe 29 septembrie. Liderul PNL a adăugat că partidul menţine ideea de a avea propri

O nouă parcare auto la Aeroportul Internaţional Henri Coandă Bucureşti. Investiție de aproape 15 milioane de lei

Ziare.com acum o ora
CNAB anunţă, miercuri, 8 mai, că a fost emis ordinul de începere a lucrărilor la o nouă parcare la Aeroportul Internaţional Henri Coandă Bucureşti, pe o suprafaţă de peste 20.000 de metri pătraţi. Termenul de execuţie este de 6 luni de la data încep

Prosport.ro, cel mai citit site de sport din România în ziua de 7 mai. Platforma a înregistrat 617.832 de cititori unici, conform datelor SATI

News.ro acum 48 minute
Site-ul de ştiri sportive www.prosport.ro, aparţinând grupului de presă Gândul Media Network, s-a situat din nou pe primul loc în ceea ce priveşte numărul de cititori în domeniul sport, în data de 7 mai 2024. Conform datelor furnizate de SATI (Studi

AstraZeneca retrage vaccinul anti-COVID-19! Vezi motivul

Ziua Constanta acum 4 ore
Compania farmaceutică AstraZeneca a anmunțat marți, 07 mai, că va retrage vaccinul anti-COVID-19, la nivel mondial, motivând că există un „surplus de vaccinuri actualizate disponibile”, notează Reuters. "Au fost dezvoltate mai multe variante ale vac

Student la Medicină, mort la un mare spital din Iași. A căzut de la etajul al treilea

Adevarul acum 2 ore
Un student la Medicină din Iași, în vârstă de 20 de ani, a căzut de la etajul al treilea al Spitalului „Sfântul Spiridon” din Iași, unde era internat. Tânărul suferise o intervenție chirurgicală.

Vremea

București
acum

20°
mie.

15°/20°
joi

12°/18°
vin.

10°/20°
sâm.

9°/22°
Iasi
acum

17°
mie.

10°/17°
joi

10°/18°
vin.

12°/19°
sâm.

9°/21°
Constanta
acum

15°
mie.

13°/17°
joi

13°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/16°
Cluj-Napoca
acum

15°
mie.

12°/15°
joi

8°/12°
vin.

8°/17°
sâm.

8°/19°
Timisoara
acum

19°
mie.

13°/20°
joi

11°/17°
vin.

11°/18°
sâm.

9°/21°