Mesajul a fost trimis. Multumesc!

România adoptă contramăsuri faţă de Rusia legate de Tratatul Forţelor Convenţionale din Europa

Publicat in Evenimentul Zilei, joi 1 decembrie 2011 ·

România a anunţat marţi, la Viena, în cadrul unei reuniuni a Grupului Consultativ Comun, adoptarea de contramăsuri faţă de Federaţia Rusă privind implementarea Tratatului privind Forţele Convenţionale în Europa (CFE), potrivit unui comunicat al Ministerul Afacerilor Externe. Sursa: Reuters

"Contramăsurile adoptate de România au menirea de a determina acest stat să revină la implementarea obligaţiilor care derivă din Tratatul CFE, după 4 ani de la decizia Federaţiei Ruse de a suspenda implementarea acestui tratat internaţional (12 decembrie 2007)", precizează MAE într-un comunicat.

Potrivit sursei citate, decizia autorităţilor de la Bucureşti se referă la: "încetarea transmiterii de informaţii Federaţiei Ruse cu ocazia schimbului anual de date (15 decembrie); încetarea furnizării de notificări Federaţiei Ruse; neacceptarea de inspecţii care ar putea fi solicitate de Federaţia Rusă".

MAE arată că această decizie a fost luată în coordonare cu celelalte state aliate NATO şi părţi la CFE şi subliniază că România va continua să implementeze prevederile Tratatului CFE faţă de celelalte state părţi (în număr de 28).

Conform sursei citate, decizia are un caracter temporar până la revenirea Federaţiei Ruse la implementarea Tratatului.

Tratatul cu privire la Forţele Armate Convenţionale în Europa a fost semnat în noiembrie 1990 la Paris de ţările Tratatului de la Varşovia şi NATO şi a intrat în vigoare în noiembrie 1992. Documentul a fost actualizat în 1999 la Istanbul, dar statele membre NATO au refuzat ratificarea lui invocând menţinerea trupelor ruse în Georgia şi Transnistria.

Rusia a impus un moratoriu unilateral Tratatului CFE în decembrie 2007 exprimându-şi îngrijorarea faţă de expansiunea spre est a NATO şi scutul american antirachetă din Europa, autorităţile de la Moscova fiind dispuse să reia participa

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Două case cuprinse de incendiu în Sectorul 2 al Capitalei: o victimă decedată

Mediafax acum 56 minute
UPDATE ISU Bucureşti - Ilfov transmite că în urma verificărilor efectuate în spaţiile interioare, a fost extrasă o victimă decedată. În acest moment incendiul este localizat, se lucrează la decopertare în vederea lichidării focarelor rămase. Ştirea

ANM: Cod galben de furtuni în 24 de judeţe şi în Bucureşti. Prognoza meteorologilor, cât timp va fi aceasta valabilă

Wall-Street.ro acum 2 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o atenţionare Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată, valabilă în cursul acestei zile în 24 de judeţe şi în Bucureşti. Conform prognozei de specialitate, în intervalul ora 10:

Sindicaliștii din Poliția Locală protestează în fața Guvernului pentru că nu primesc sporuri de muncă în weekend și sărbători legale

Ziare.com acum o ora
Poliţiştii locali vor protesta, miercuri, 8 mai, în faţa Guvernului, având mai multe solicitări de natură financiară, dar şi modificarea prevederilor O.U.G. nr. 63/2010, în sensul înlocuirii sintagmei 1 post / 1000 locuitori/ cu 1 poliţist local /10

Institutul Naţional de Hidrologie a emis cod galben de inundaţii pe mai multe râuri din 12 judeţe, pentru ziua de marţi

News.ro acum 24 minute
Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, marţi, o atenţionare cod galben de inundaţii care este În vigoare până la miezul nopţii pe râuri din patru bazine hidrografice de pe e raza a 12 judeţe. Astfel, marţi, între o

UPDATE- Vladimir Putin a preluat pentru a cincea oară funcţia de preşedinte al Federaţiei Ruse. Ceremonia de învestire a început pe lapoviţă. Putin a depus jurământul şi apoi a promis că Rusia va trece „cu onoare” prin „perioada dificilă, de etapă” - FOTO

News.ro acum o ora
Vladimir Putin a preluat marţi funcţia de preşedinte al Rusiei pentru a cincea oară, ceremonia solemnă având loc la Kremlin la ora prânzului, iar în alocuţiunea rostită imediat după învestire liderul rus, aflat la putere de un sfert de secol, a făcu

Bernadette Szocs şi Ovidiu Ionescu, dublul mixt al României, calificaţi la Jocurile Olimpice

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Jucătorii de tenis de masă Bernadette Szocs şi Ovidiu Ionescu, dublul mixt al României, s-au calificat la Jocurile Olimpice de la Paris.

Un bărbat a fost prins în timp ce încerca să introducă diverse droguri la festivalul Sunwaves din Mamaia, pentru a le vinde

News.ro acum o ora
Un bărbat a fost prins de poliţiştii constănţeni în timp ce încerca să introducă diverse droguri la Festivalul Sunwaves din Mamaia, pentru a le vinde.

"Suntem un popor unit şi mare şi împreună vom depăşi toate obstacolele". Putin a depus jurământul pentru al cincilea mandat de preşedinte

Wall-Street.ro acum 34 minute
Vladimir Putin a depus jurământul pentru al cincilea mandat de preşedinte al Federaţiei Ruse, cu o durată de şase ani, într-o ceremonie boicotată de SUA şi de multe ţări ale Uniunii Europene din cauza războiului din Ucraina, informează Reuters şi AF

Ministerul britanic al Apărării, ţinta unui atac cibernetic de amploare

Adevarul acum 31 minute
Ministerul britanic al Apărării a fost ţinta unui atac cibernetic de mare amploare, în spatele căruia, s-ar afla China, potrivit Sky News.

HUNEDOARA. Tânăr înjunghiat și lăsat să agonizeze pe stradă, în Vulcan

Gandul acum o ora
Incident șocant petrecut în orașul Vulcan, din județul Hunedoara. Un tânăr este în stare critică la spital după ce a fost înjunghiat în zona inimii și lăsat să agonizeze pe o stradă din localitate. Între timp, atacatorul a fost reținut de oamenii le

Vremea

București
acum

27°
mar.

15°/27°
mie.

13°/17°
joi

11°/14°
vin.

9°/21°
Iasi
acum

25°
mar.

13°/26°
mie.

8°/16°
joi

10°/19°
vin.

11°/20°
Constanta
acum

24°
mar.

12°/24°
mie.

12°/16°
joi

13°/15°
vin.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

20°
mar.

13°/20°
mie.

10°/15°
joi

8°/13°
vin.

6°/18°
Timisoara
acum

22°
mar.

14°/23°
mie.

12°/19°
joi

11°/18°
vin.

10°/20°