Cea mai bună cale de informare este dialogul cu studenţii care învaţă la facultatea pe care doreşti s-o urmezi. Sfaturile părinţilor trebuie să fie pe ultimul loc Filosofie, geografie
Cea mai bună cale de informare este dialogul cu studenţii care învaţă la facultatea pe care doreşti s-o urmezi. Sfaturile părinţilor trebuie să fie pe ultimul loc
Filosofie, geografie sau matematică? Ce specializare mi se potriveşte? Decizia trebuie luată numai după o informare corectă, şi nu după sfaturile părinţilor.
Mădălina F. este elevă în clasa a XII-a la Liceul "George Coşbuc" din Capitală. "Nu ştie încă unde va da admitere. Mama spune că cel mai bine este la ASE, pentru că după absolvire pot spera la un salariu bun, iar cei mai mulţi colegi de clasă se îndreaptă către învăţământul tehnic. Dacă ar fi să aleg ce-mi place, cred că aş urma psihologia", ne-a spus tânăra.
George N. este tot în clasa a XII-a la acelaşi liceu. El spune că ştie deja unde va da examen de admitere. "Mă pregătesc încă din clasa a IX-a să urmez Politehnica. Sunt pasionat de maşini, dar şi de calculatoare, aşa că asta voi face", a explicat tânărul.
Decizia, luată în urma informării
Experţii în educaţie spun că viitorul student ar trebui mai întâi de toate să se informeze. Specialiştii în programe de educaţie cred că alegerea facultăţii e strâns legată de domeniul în care elevii îşi vor dezvolta cariera.
"Cel mai bine ar fi să treci printr-un proces real de introspecţie. Să nu te iei după poveşti de genul că facultatea X e foarte uşoară", afirmă Alexandru Ghiţă, preşedintele Grupului Educativa. Acesta mai spune că elevii ar trebui să înceapă să se gândească la alegerea profilului încă din clasa a Xl-a.
Părinţii, ultimii sfătuitori
În opinia specialiştilor, părinţii ar trebui să fie ultima opţiune atunci când vrem să cerem sfatul pentru profilul în c