Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Lucescu a vorbit despre un posibil BLAT în partida Șahtior - Juventus Torino: „Îmi plac «biscuiții»!”

Publicat in Evenimentul Zilei, marți 4 decembrie 2012 ·

Antrenorul român de la Șahtior Donețk a spus astăzi că-i plac „biscuiții”, termen care, în limba italiană, este sinonim cu „blatul”! Sursa: REUTERS

Șahtior Donețk o poate elimina pe Chelsea Londra, deținătoarea Ligii Campionilor, din actuala ediție a celei mai importante competiții europene dacă va face un egal mâine seară, pe teren propriu, cu italienii de la Juventus Torino.

Mircea Lucescu, antrenorul român al „minerilor”, i-a scandalizat pe englezi cu un „autodenunț” în materie de blaturi.

„Îmi plac biscuiţii (n.r. - „biscotto" în italiană înseamnă „biscuit", dar are şi sensul de meci aranjat), dar depinde cum sunt făcuţi.Nu mă interesează englezii, iar de italieni sunt - din contră - foarte legat”, a spus antrenorul român într-un interviu acordat celor de la Gazzetta dello Sport.

După ce a scăpat „porumbelul”, „IL Luce” s-a repliat și a încercat să dreagă busuiocul: „Fotbalul este fotbal, iar o victorie contează. Este important şi pentru imaginea lui Şahtior şi a fotbalului ucrainean să jucăm corect. Juve este, însă, foarte motivată şi foarte competitivă. Meciul de miercuri va fi pentru noi ca unul de la elev la profesor. Juve are istorie, prestigiu, tradiţie, putere politico-sportivă. Această partidă nu este una oarecare. Bate vântul tare la Doneţk, dar nu adie niciun miros de blat”, a completat românul.

„Înainte de meciul tur am spus că Juventus e foarte previzibilă şi nu-mi retrag cuvintele. Aceasta este impresia mea, după ce am urmărit-o în mai multe meciuri. Dar, pe de altă parte, la fel e şi cel al Barcelonei. Sunt curios dacă Antonio a găsit soluţii noi. În general, însă, apreciez mult Juventus. Conte e un antrenor tânăr şi trebuie să înveţe când să răspundă şi când nu. Poate va învăţa asta în următorii douăzeci de ani”, a mai declarat Lucescu.

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Clotilde Armand, după ce a fost trimisă în judecată: Un caz penibil, cu acuzaţii ridicole

Mediafax acum 11 ore
„În urmă cu câteva ore mi-am anunţat candidatura pentru un nou mandat la Primăria Sectorului 1 şi mi-am depus la Biroul Electoral candidatura. I-am transmis lui Ciolacu că Alianţa Dreapta Unită o să-l trimită înapoi la covrigăria lui. La 2 ore după

OFICIAL | Petre Roman și Gelu-Voican Voiculescu au fost puși sub acuzare în Dosarul Mineriadei din iunie 1990

Wall-Street.ro acum 10 ore
Parchetul General a anunţat oficial punerea sub acuzare a fostului premier Petre Roman şi a fostului vicepremier Gelu-Voican Voiculescu pentru săvârşirea de infracţiuni contra umanităţii, în dosarul Mineriadei din iunie 1990, relatează Agerpres. De

Vânzări - Auto - 26 aprilie 2024

Buna ziua Brasov acum o ora
Vând Chevrolet Aveo pentru programul Rabla, acte în totalitate în regulă. Tel. 0720 960 577.

Marcel Ciolacu: Am încheiat orice dialog şi orice ofertă pentru Cristian Popescu Piedone. Tot ce am vrut să îi transmit, i-am transmis. Îi urez succes

News.ro acum 9 ore
Marcel Ciolacu a declarat că a încheiat orice dialog şi orice ofertă pentru Cristian Popescu Piedone. „Eu am spus că trebuie să ne gândim la ceea ce avem de construit pentru Bucureşti, să nu încercăm să rămânem blocaţi în visele personale. Îi urez s

Marcel Boloş: Ministerul Finanţelor a efectuat toate procedurile necesare pentru a asigura că toţi cei 4,74 milioane pensionari din România îşi vor primi banii în avans, înainte de Paşte

News.ro acum 4 ore
Ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, anunţă că instituţia a realizat toate procedurile necesare pentru ca toţi pensionarii să îşi primească banii în avans, înainte de Paşte. ”De mâine, structurile judeţene ale Casei Naţionale de Pensii Publice şi Poş

Nicușor Dan l-a provocat pe Piedone la o dezbatere TV: „Moderată de un profesionist. E ușor ca o discuție să degenereze în circ”

HotNews acum 8 ore
Nicușor Dan și-a depus candidatura pentru un nou mandat de primar al Capitalei, ocazie cu care l-a provocat pe Cristian Popescu Piedone la dezbatere electorală televizată care ar urma să fie moderată de un jurnalist care să fixeze temele dezbaterii

Sorana Cîrstea şi-a aflat adversara din turul trei la masters-ul de la Madrid

Mediafax acum 5 ore
Iga Swiatek, numărul unu mondial în tenisul feminin, va fi adversara Soranei Cîrstea la turneul Madrid Open. Poloneza a câştigat la debutul ei în acest sezon pe zgura madrilenă în faţa chinezoaicei Wang Xiyu (52 WTA). A patra întâlnire directă dintr

PSD: Clotilde Armand întruneşte toate atributele penalului în funcţii publice. USR nu mai are nicio scuză dacă nu o exclude din partid!

News.ro acum 8 ore
PSD solicită conducerii USR să aplice standardele de integritate în politică pe care le invoca în cazul altora şi să o excludă de îndată pe Clotilde Armand din partid. „După trimiterea în judecată, primarul Sectorului 1, Clotilde Armand, întruneşte

Speranțe pentru Ucraina, date de șeful NATO: "Nu este prea târziu pentru să câştige războiul"

Ziare.com acum 6 ore
Dacă Occidentul își respectă promisiunile de a-i furniza mai multe arme, Ucraina poate câștiga războiul contra Rusiei, a declarat joi, 25 aprilie, secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, relatează AFP. "În ultimele luni, aliaţii NATO nu au ofe

Surpriză: Klaus Iohannis are șanse să îi ia locul Ursulei von der Leyen la șefia Comisiei Europene

Wall-Street.ro acum 12 ore
Klaus Iohannis s-ar putea număra pe lista succesorilor Ursulei von der Leyen, la președinția Comisiei Europene. Publicația Politico îi dă șanse actualului nostru președinte al România pentru un mandat la conducerea executivă a blocului comunitar, în

Vremea

București
acum

10°
vin.

9°/16°
sâm.

9°/20°
dum.

12°/22°
lun.

13°/23°
Iasi
acum

10°
vin.

9°/15°
sâm.

8°/19°
dum.

11°/21°
lun.

10°/21°
Constanta
acum

11°
vin.

11°/16°
sâm.

11°/15°
dum.

12°/16°
lun.

12°/16°
Cluj-Napoca
acum

vin.

5°/15°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
lun.

10°/22°
Timisoara
acum

vin.

3°/17°
sâm.

8°/20°
dum.

9°/23°
lun.

11°/24°