Recensămintele dau informaţii statistice şocante despre un tip de locuinţă din paiantă şi chirpici, dar nici o guvernare nu citează aceste statistici şocante, întrucât ar fi să recunoască un procent semnificativ de feudalism urban. O casă de lut şi textură de paie e mai aproape de bordei, ca funcţiuni şi confort, decât de locuinţa de secol al XX-lea. Mintea celor care ocupă casa de chirpici se resimte de condiţia ei primitivă.

E o minciună de ordin statistic care marchează toate discuţiile despre nivelul de trai să pui laolaltă la numărătoare apartamentul de bloc, casa de cărămidă şi bojdeuca de paiantă. Numai problemele formulate corect, în termenii adevărului pot fi rezolvate. Un acoperiş deasupra capului nu se cheamă şi nici nu e o soluţie de veac al XXI-lea. Cu toate acestea, nimeni, dar absolut nimeni, nici politicienii, nici media şi nici observatorii calificaţi din societatea civilă nu se referă la constituţia spirituală a românului născut şi crescut în coşmelia de lut, cu lut pe jos şi cu privata în fundul curţii.

Mahalalele oraşelor din Europa de dincolo de Tisa nu-s niciodată "margini" de târg, cu case povârnite de chirpici şi garduri înnegrite de vreme stând să cadă. Numim adeseori tradiţie, cu un simţământ aferent de mândrie regională, o practică sătească rămasă cu mai multe secole în urma traiului emancipat şi urban. Casa de lut, pe care o ia apa şi o dărâmă furtuna, casa cu fântâna la câţiva metri de closet şi cu acareturile în proptele, cu uşa strâmbă şi ferestre mici, unde singurul avans al civilizaţiei e becul stropit de muşte din tavan pot fi întâlnite pretutindeni atât la ţară, cât şi la oraş, iar ce este mai şocant e că până şi arhitecţii clădirilor de beton şi sticlă le consideră cu un dram de duioşie patriotică. La urma urmei, reprezintă casa părintească a celor mai mulţi dintre noi.

Nu-i un fapt de incriminat, d