Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cumpărăturile noaptea, modă la mall

Publicat in Adevarul, vineri 29 ianuarie 2010 · ·

Marile centre comerciale din Capitală îşi atrag clienţii în plin sezon al reducerilor cu program nocturn, concerte şi promoţii. Două dintre cele mai mari mall-uri bucureştene au dat liber la cumpărături azi-noapte, ademenindu-şi clienţii cu reduceri de până la 80 de procente şi spectacole.

Băneasa Shopping City şi Unirea Shopping Center le-au oferit clienţilor noaptea trecută posibilitatea de a face cumpărături în miez de noapte şi de a profita de reducerile speciale.

Deşi în urmă cu doar o lună a avut loc ultima noapte a reducerilor, centrele comerciale au revenit cu noi oferte mai atractive, profitând şi de perioada reducerilor care a început oficial la data de 15 ianuarie.

Centrul comercial Băneasa Shopping City a organizat aseară cea de-a şasea ediţie a nopţii reducerilor, intitulată „Electric Night Shopping Party“. Acest eveniment are loc de două ori pe an, iarna şi vara.

Devoratori de promoţii

Startul „Electric Night Shopping Party“ s-a dat aseară la ora 18.00, iar până la ora 2.00 dimineaţa, zeci de mii de bucureşteni au putut face cumpărături în voie. În plus aceştia au avut parte de surprize din partea organizatorilor. „Toţi clienţii care au făcut cumpărături de cel puţin 250 de lei au primit cadou un ceas, un portofel, o invitaţie la patinoar sau vouchere de cumpărături“, a declarat pentru „Adevărul” Loredana Croicia, Sales & Marketing Director Băneasa Developments.

Magazinele din complexul comercial Băneasa Shopping City şi Feeria i-au atras pe bucureşteni cu reduceri de până la 80%, la articolele de îmbrăcăminte din colecţiile toamnă-iarnă. „Îmi convine mai mult să vin noaptea la cumpărături pentru că ziua sunt la serviciu. Plus că profit şi de reduceri“, a declarat Ioana Vişan, o cumpărătoare.

Oferte şi pentru mâncare

Cele mai mari reduceri le-au avut magazinele „Ma dame“, unde la reducerea iniţ

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Aproape 1,8 milioane de români îşi sărbătoresc onomastica de Florii

News.ro acum 59 minute
Aproape 1,8 milioane de români - îşi sărbătoresc onomastica de Florii, indică statisticile oficiale. Dintre cei 607.889 de bărbaţi sărbătoriîi de florii, cei mai mulţi - 344.058 - se numesc Florin, alţi 132.872 poartă numele Viorel, pe locul al trei

Gabriela Firea îşi depune candidatura pentru funcţia de primar al municipiului Bucureşti

Mediafax acum 20 minute
Gabriela Firea îşi va depune candidatura pentru funcţia de primar al municipiului Bucureşti. Evenimentul va avea loc duminică la Biroul Electoral Bucureşti.

Cutremur în România, dis-de-dimineață, în duminica Floriilor. Ce magnitudine a avut seismul

Ziare.com acum 21 minute
Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP) anunță că un cutremur cu magnitudinea 3,3 s-a produs duminică dimineața, 28 aprilie, la ora 6:43, în zona seismică Vrancea. Cutremurul a avut loc la adâncimea de 86,2 kilo

UPDATE - Bărbat de aproximativ 50 de ani, înecat în mare, în staţiunea Mamaia / Precizările poliţiştilor

News.ro acum 24 minute
Un bărbat de aproximativ 50 de ani s-a înecat în mare, în staţiunea Mamaia, trupul acestuia fiind găsit duminică dimineaţă.

Ceasul de buzunar al celui mai bogat om de pe Titanic a fost vândut la licitaţie pentru o sumă record

Mediafax acum 30 minute
Un ceas de buzunar din aur care a fost recuperat de la cel mai bogat pasager de pe Titanic a fost vândut pentru suma record de 1,175 milioane de lire sterline. Ceasul a fost vândut sâmbătă unui colecţionar privat din SUA pentru cea mai mare sumă obţ

UE critică Kremlinul că a trecut sub ”conducere temporară externă” filialele unor companii italiene și germane din Rusia

Ziare.com acum o ora
Uniunea Europeană a criticat Rusia sâmbătă, 27 aprilie, pentru că a pus filialele unei companii italiene şi ale unei companii germane sub ”conducerea temporară externă” a unei entităţi Gazprom, declarând că această mişcare subliniază nerespectarea d

Cutremur de Florii în zona Vrancea

Mediafax acum 2 ore
Un cutremur de intensitate redusă s-a produs duminică dimineaţă în zona Vrancea. Anunţul a fost făcut de Institutul Naţional de Cercetare - Dezvoltare pentru Fizica Pământului INCDFP.

Fostul producător de film Harvey Weinstein a fost spitalizat

News.ro acum o ora
Harvey Weinstein, fost producător de film, a fost spitalizat la doar câteva zile după ce condamnarea sa pentru viol din 2020 în New York a fost anulată, a declarat avocatul său, conform BBC. Arthur Aidala a declarat că acesta a fost mutat vineri la

Irak: o nouă lege anti-LGBT+ prevede pedepse de până la 15 ani de închisoare

News.ro acum 2 ore
Parlamentul irakian a adoptat, sâmbătă, o lege care incriminează relaţiile homosexuale şi tranziţiile de gen, cu pedepse de până la 15 ani de închisoare, după un proiect iniţial care prevedea pedeapsa cu moartea, relatează AFP. Ca reacţie, ONG-ul Am

UPDATE - FCSB a învins Farul şi este campioană din nou, după nouă ani de la precedentul titlu. Imaginile bucuriei din vestiar / Reacţia lui Gigi Becali - VIDEO

News.ro acum 9 ore
Formaţia FCSB a învins, sâmbătă seară, pe teren propriu, cu scorul de 2-1 echipa Farul Constanţa, în etapa a şaptea a play-off-ului Superligii, şi a câştigat titlul de campioană. Precedentul titlu al bucureştenilor data din 2015. În actualul sezon,

Vremea

București
acum

16°
dum.

12°/22°
lun.

13°/22°
mar.

14°/21°
mie.

12°/16°
Iasi
acum

14°
dum.

11°/22°
lun.

10°/21°
mar.

9°/21°
mie.

9°/20°
Constanta
acum

15°
dum.

12°/16°
lun.

14°/16°
mar.

13°/15°
mie.

12°/14°
Cluj-Napoca
acum

11°
dum.

9°/20°
lun.

10°/21°
mar.

8°/21°
mie.

8°/20°
Timisoara
acum

15°
dum.

10°/24°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°
mie.

10°/21°