Din fostul contingent comunist, doar Slovenia, Slovacia şi, recent, Estonia au depăşit cea mai securizată graniţă de sistem din Europa. Au primit ştampila pentru zona euro. Nu întâmplător sunt, toate trei, ţări mici. Foarte mici. Populaţiile lor, laolaltă, nu însumează nici cât jumătate din populaţia României.
Aşa că nu au pus în joc mari probleme de adaptare la un regim de înaltă competitivitate. Marile probleme le ridică ţările cu populaţie numeroasă. Cele care, deşi intrate în Uniunea Europeană, nu au adoptat încă moneda euro. Polonia, unica ţară europeană care n-a avut recesiune, accelerează pregătirile, dar... nu face publică data aderării la euro. Iar România, ţara cu piaţa cea mai mare din regiune, după cea a Poloniei, a anunţat vineri că va forţa în 2015 adoptarea monedei unice. Pe de altă parte, Cehia, cu economia ei competitivă, nu se grăbeşte, deşi ar fi primită cu braţele deschise.
Euro în 2015. Societatea românească are nevoie ca de aer de acest reper. De o cursă, aşadar, o cursă dură, cu obiective concrete şi cu termene precise, în care să alerge contra-cronometru. Altfel, cu doi ani electorali în faţă, 2012 şi 2014, fără un reper care să ne trezească, ne-am fi adâncit de tot în hipnoza populistă atât de exersată de clasa politică. Acum, vrând-nevrând, politicienii se vor vedea obligaţi să abandoneze promisiunile fără acoperire şi să se bată în programe economice.
Economia era considerată, în campaniile precedente, un teritoriu arid. Oratorii angajaţi în lupte politice o ocoleau. De teamă să nu devină plictisitori. Sau, şi mai rău, să nu-şi deconspire incompetenţa în materie. Nici electoratul n-a fost obişnuit să fie chemat să arbitreze dispute economice. În general, societatea noastră a avut rareori ocazia să dezbată mari teme economice.
Actorii viitoarelor alegeri, cele din 2012 şi din 2014, vor fi acum