Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Brokerii spun că evenimentele din mediul politic afectează bursa pe termen scurt

Publicat in Ziarul Financiar, joi 5 iulie 2012 ·

Majoritatea brokerilor de pe bursă sunt de părere că instabilitatea de pe scena politică din România in­fluen­ţează negativ bursa din cauză că percepţia investitorilor, în special străini, este afectată, dar cred că situaţia este una de moment.

Principalul indice al bursei de la Bucureşti, BET, a pierdut ieri 3,2%, iar principalele acţiuni au pierdut o parte din câştigurile din zilele precedente. Ti­tlurile Fondului Proprietatea (FP) au scăzut cu 4,47% pe un rulaj de 10 mil. lei. Titlurile OMV Petrom (SNP) şi BRD-SocGen (BRD), acţiuni cunoscute ca fiind preferate de investitorii străini, au scăzut cu 3,2% şi respectiv 4,3%.

Brokerii spun că investitorii străini privesc cu îngrijorare situaţia, dar nu prea au ce face din cauză că nu au cui vinde pachetele mari de acţiuni pe care le deţin. "La insolvenţa Hidroelectrica au sunat mai mult telefoanele decât acum. Ca şi fondurile de hedging, reacţia investitorilor străini are la bază strict lucruri emoţionale de genul «Aoleu, ce se întâmplă în România». Cu siguranţă are influenţă în evoluţia preţurilor de astăzi, de mâine sau poimâine, dar trebuie să ne întrebăm dacă evoluţiile din ultimele 48 de ore pot să conducă la nenorociri în România. Personal nu cred că lucrurile se vor înrăutăţi şi ce vedem în piaţă este o ches­tiune trecătoare, chiar dacă situaţia pare a fi scăpată de sub control. Nu cred că o să dureze foarte mult. Posibilitatea ca această ţară să se întoarcă cu 22 de ani în urmă este extrem de mică. Eu personal nu-mi fac griji. Preşedintele Germaniei a plecat în urmă cu câteva luni de zile pentru lucruri mult mai mărunte", spune Laurenţiu Floroiu, directorul de tranzacţionare al EFG Eurobank Securities.

El a precizat că străinii nu se încumetă să vândă pachete mari pe bursă, pentru că nu există susţinere suficientă la cumpărare pentru a permite un exit acestora. "Nu-i văd pe străini să vândă

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Autorităţile ucrainene acuză că locuitori din oraşele de graniţă sunt luaţi captivi de forţele ruse, pentru a fi folosiţi ca scuturi umane

News.ro acum 2 ore
Forţele ruse au capturat zeci de civili în oraşul de graniţă Vovchansk, a declarat un oficial ucrainean, un ofiţer de poliţie regional acuzând că cei capturaţi au fost folosiţi ca „scuturi umane”, relatează CNN. Moscova şi-a intensificat ofensiva în

Trei români au anunţat autorităţile că se află în Noua Caledonie. Precizările MAE

HotNews acum 9 ore
Trei români au anunţat autorităţile că se află în Noua Caledonie, iar Consulatul General al României la Paris ţine legătura cu ei, monitorizează situaţia lor şi este pregătit să intervină dacă este nevoie. Soldați francezi care asigură securitatea a

Două trenuri s-au CIOCNIT într-un tunel din Belgrad: 13 persoane au fost rănite, din care patru sunt în stare gravă

Gandul acum o ora
Două trenuri s-au ciocnit într-un tunel din Belgrad. În total, 13 persoane au fost rănite, din care patru sunt în stare gravă. Impactul a avut loc între un marfar și un tren de călători care avea interdicţie de trecere într-un tunel din Belgrad, a i

VIDEO Coreea de Nord confirmă că a lansat o rachetă şi anunță întărirea forţei sale nucleare

G4Media acum o ora
Coreea de Nord a confirmat sâmbătă că a testat o rachetă balistică tactică, a transmis agenţia oficială de presă KCNA, liderul Kim Jong Un promiţând că va spori forţa nucleară a ţării, relatează AFP, citată de Agerpres. Kim Jong Un a supervizat vine

30 de ani de închisoare primiți de atacatorul ce a vrut să-l asasineze pe soțul lui Nancy Pelosi, lider al democraților din SUA

Ziare.com acum o ora
Justiția americană l-a condamnat vineri, 17 mai, pe individul care l-a atacat cu un ciocan pe soţul lui Nancy Pelosi, fostul lider democrat al Camerei Reprezentanţilor. Agresorul a primit 30 de ani de închisoare. David DePape a fost găsit vinovat, l

FC Botoşani a învins-o pe Mioveni, în turul barajului de Superligă

Mediafax acum 10 ore
Partida din Moldova s-a terminat cu scorul 1-0 pentru gazde. A marcat Aldair, în minutul 90+3, cu un şut de la distanţă. Oaspeţii au avut un gol anulat pentru ofsaid, în prelungirile primei reprize. A înscris atunci Blănaru, cu o lovitură de cap. Pa

Război în Ucraina, ziua 814. Zelenski a semnat legea privind recrutarea condamnaților în armată

Press Alert acum 39 minute
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a semnat legea privind recrutarea condamnaților în armată. Actul normativ a fost semnat vineri și va permite creșterea bazei de recrutare pentru armată. Tot vineri, Zelenski a semnat legea prin care crește a

DNA infirmă urmărirea penală a primarului Nicuşor Dan

Mediafax acum 11 ore
„La solicitarea mass media şi în referire la informaţiile vehiculate în spaţiul public privind pe unul dintre candidaţii la Primăria Capitalei, Biroul de Informare şi Relaţii Publice este abilitat să precizeze că în dosarul respectiv nu este dispusă

Armata israeliană anunţă că a recuperat cadavrele a trei ostatici din Gaza

HotNews acum 9 ore
Armata israeliană a recuperat trupurile a trei ostatici din Fâșia Gaza, au anunţat vineri Forţele de Apărare Israeliene (IDF), potrivit BBC și News.ro. Shani Louk, o tânără în vârstă de 23 de ani, cu cetățenie germano-israeliană, a fost ucisă de Ham

Panică în Avrig, județul Sibiu. Autoritățile au transmis mesaje RO-Alert după ce un urs a fost văzut pe străzile orașului

Ziare.com acum 9 ore
A fost panică în oraşul Avrig, vineri seară, 17 mai, după ce la 112 a fost anunțat că un urs se plimbă prin oraș. Autorităţile sibiene au transmis, imediat, un mesaj RO-Alert. "În această seară în jurul orei 22:20, pe numărul unic de urgenţă 112 a f

Vremea

București
acum

14°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/23°
lun.

13°/25°
mar.

13°/22°
Iasi
acum

14°
sâm.

11°/17°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°
mar.

12°/23°
Constanta
acum

14°
sâm.

13°/16°
dum.

13°/16°
lun.

14°/17°
mar.

14°/18°
Cluj-Napoca
acum

12°
sâm.

10°/19°
dum.

11°/23°
lun.

12°/23°
mar.

15°/23°
Timisoara
acum

15°
sâm.

12°/24°
dum.

14°/26°
lun.

15°/27°
mar.

15°/27°