Se poate spune ca Saptamina Patimilor a fost marcata si in viata muzicala fie prin evocarea rastignirii si invierii lui Hristos sau a suferintelor unor eroi de legenda, fie prin patimirea unor interpreti in varii feluri. Deloc intimplator, Filarmonica a programat Requiem-ul de Fauré, superba partitura care urma sa fie dirijata de un oaspete, dar concertele au fost salvate de apreciatul Gheorghe Costin, colaborind cu soprana Irina Iordachescu si cu baritonul Vicentiu Taranu.
Corul si Orchestra Nationala au oferit Requiem-ul de Verdi, monumentala lucrare a carei frumusete, impreuna cu interpretarea excelenta a formatiilor, ne-au facut sa trecem cu vederea „patimirea“ tenorului bulgar Kamen Chanev care a cucerit din nou prin generozitatea acutelor si a materialului vocal deosebit, dar a avut un moment de improvizatie totala. Pe de alta parte, am apreciat evolutia Sorinei Munteanu – a carei voce dramatica s-a impus prin calitate si stralucire –, sosita in ultimul moment de la Bratislava pentru a inlocui soprana programata initial, Celia Costea, a carei evolutie in repetitii a fost sub orice critica.
Acest fapt a condus la o situatie aproape fara precedent la noi, desi fusese recomandata cu „surle si trimbite“. Oare cei care o sustin nu observa faptul ca, in ciuda unui glas spendid, de mai bine de un deceniu, soprana incearca sa faca o cariera adevarata, dar… nu reuseste? (De altfel, in urma cu vreo doua luni, comentind un spectacol la Staatsoper, remarcam evolutia sa destul de modesta, in ciuda unui debut extrem de promitator doar… in prima arie, deci problemele sale „bucurestene“ nu s-au datorat nicidecum unui „accident“). Dar si mezzosoprana Gabriela Popescu, sosita din Germania (cintind in partituri vocal-simfonice mult mai bine decit in spectacolele de opera de la Bucuresti sau de la Constanta, in care s-a aventurat si… a pierdut), ar trebu