Autorităţile vorbesc din nou despre privatizarea CEC Bank. Subiectul nu a fost însă discutat în Guvern. "Chiar mă bucur că domnul ministru a vorbit despre acest lucru", ne-a declarat Radu Graţian Gheţea, preşedintele băncii de stat
Privatizarea CEC Bank, ultima bancă de top rămasă în portofoliul statului, este din nou pusă pe tapet şi ar putea deveni un subiect de actualitate în perioada următoare. "În momentul de faţă nu se discută despre privatizarea CEC, dar în perioada următoare este posibil orice. Sunt doritori care vorbesc de privatizarea CEC, dar la nivelul Guvernului nu s-a pus această problemă", a declarat luni Gheorghe Ialomiţianu, ministrul Finanţelor, la prima conferinţă organizată în calitate de şef al Ministerului Finanţelor Publice (MFP).
El recunoaşte că CEC Bank - al cărei acţionar majoritar este MFP -, are nevoie de finanţare pentru a fi comparabilă cu alte bănci, însă Finanţele nu au primit permisiunea Comisiei Europene să majoreze capitalul social.
Întrebat de gândul ce părere are despre discuţiile care se poartă din nou în jurul acestui subiect, Radu Graţian Gheţea, preşedintele CEC Bank, spune că se bucură că ministrul Ialomiţianu a vorbit despre această posibilitate. "Este exact ce şi-a propus banca acum trei ani. Atunci, prin strategia de dezvoltare pe perioada 2007-2011, ne-am propus ca CEC să devină o bancă comercială universală, proces care este încă în curs. Mai departe, după ce sunt atinse primele obiective propuse, la finele anului 2010 şi începutul lui 2011, acţionarul majoritar se poate gândi la o schimbare a structurii acţionariatului. Chiar mă bucur că domnul ministru a vorbit despre acest lucru", ne-a declarat Gheţea.
Statul a încercat să vândă CEC în urmă cu câţiva ani, dar privatizarea a fost oprită în luna decembrie 2006. Atunci, o singură bancă, National Bank of Greece, şi-a manifestat interesul pe