Preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii, Florica Bejinaru, susţine, marţi, într-o scrisoare deschisă adresată magistraţilor, că până în prezent CSM nu a primit vreo propunere de act normativ care să constituie fundamentul legal pentru discuţii pe marginea reducerii fondului de salarizare cu 25% pentru sistemul judiciar.
Şeful CSM face aceste precizări ca răspuns la solicitarea care i-a fost adresată de judecătorul Horaţiu Dumbravă, preşedintele Curţii de Apel Târgu Mureş, care invoca necesitatea convocării instanţelor judecătoreşti şi a parchetelor, pentru marţi, ”în vederea exprimării unui punct de vedere unitar cu privire la măsurile anunţate de reducere a fondului de salarizare cu 25%, precum şi în vederea mandatării reprezentanţilor autorităţilor judecătoreşti la discuţiile cu puterea executivă în raport cu măsurile anunţate”, informează Agerpres.
”Vă precizez, că, până în acest moment, Consiliul nu deţine vreo propunere de act normativ care să facă vorbire despre subiectul pentru care domnul judecător ne-a formulat cererea de convocare a conducătorilor de instanţe şi parchete, document care să constituie fundamentul legal al unor astfel de discuţii, care să aibă loc în 11 mai 2010. Documentul ce ne-a fost transmis va fi avut în vedere de îndată ce vom avea un proiect de act normativ care să materializeze, eventual, declaraţiile oficialilor români”, menţionează Florica Bejinaru în scrisoare.
Aceasta reaminteşte magistraţilor că respectul pentru lege, pentru corecta interpretare şi aplicare a acesteia este baza activităţii lor.
Potrivit şefului Consiliului, CSM a manifestat, de fiecare dată, în mod public, ”neechivoc”, atitudini ferme şi solidare în clipele în care magistraţii au apărat justiţia, ca putere în stat, atunci când a trebuit să se demonstreze că în România există un corp al judecătorilor şi procurorilor de carieră ca