Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Petrolul şi-a băgat în poartă mafia pariurilor sportive. Rapid-Petrolul, meci aranjat!

Publicat in Jurnalul, luni 12 martie 2012 ·

Nici n-a intrat bine Petrolul Ploieşti în prima ligă că s-a şi ales cu un pocinog pe cap. Numele pocinogului este Matteo Gritti, portarul transferat în februarie anul acesta. Gritti a venit la Petrolul liber de contract, dar până să ajungă aici s-a plimbat pe la opt echipe din Italia şi Elveţia în 14 ani, conform site-ului transfermarkt.de. Gritti s-a transferat în fiecare an la o altă echipă, cu excepţia AC Bellizona, unde a stat trei ani.

Anchete multinaţionale împotriva mafiei din pariuri

Matteo Gritti e de fel italian din Bergamo, s-a născut în 1980 şi înainte de a sta în poarta ploieştenilor a mai jucat şi la FC Chiasso. Aici l-a întâlnit pe Almir Gegic, un atacant şi câteodată mijlocaş cu dublă cetăţenie sârbă şi turcă. Că s-au întâlnit şi au jucat împreună din 2007 până în 2008, când Gritti a plecat la Young Boys, nu e o problemă. Problema este că s-au întâlnit cu folos în folosul lor şi în defavoarea suporterilor. Gritti este anchetat atât de procurorii din Italia, cât şi de cei din Elveţia pentru că este considerat ca fiind unul din fruntaşii europeni ai meciurilor aranjate. Gritti, conform unor mărturii ale unor jucători din divizia secundă italiană, care sunt inculpaţi într-unul dintre dosarele legate de mafia pariurilor sportive, este veriga dintre Gegic şi un grup organizat care aranja meciuri încă din sezonul 2008/2009. Unul dintre cei doi fotbalişti inculpaţi a jucat alături de Gritti când acesta evolua pentru Atalanta Bergamo şi UC AlbinoLeffe. Procurorii italieni din Cremona îl caută pe Gritti pentru audieri, dar până acum nu au avut şanse să dea nas în nas cu el, pentru că acesta plecase în străinătate. Se pare că următorul pas este ca portarul Petrolului Ploieşti să fie dat în urmărire dacă nu se prezintă la audieri.

Banii din Singapore pentru meciuri din Europa

Gritti şi Gegici, împreună cu cei doi jucători

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Preşedinta Georgiei a blocat legea „agenţilor străini” care a provocat proteste uriaşe în ţară

Mediafax acum 9 ore
Preşedinta Georgiei a respins legea care a declanşat săptămâni de proteste de stradă, potrivit BBC. Marţi, parlamentarii au adoptat legea controversată care cere ONG-urilor şi presei independente care primesc peste 20% din finanţare de la donatori s

Armata israeliană a găsit cadavrul unui alt ostatic ucis pe 7 octombrie. Bărbatul se plimba cu bicicleta când a început atacul Hamas

Ziare.com acum 9 ore
Armata israeliană a anunţat sâmbătă, 18 mai, că forţele sale care operează în Fâşia Gaza au recuperat cadavrul unui ostatic ucis de Hamas în atacul din 7 octombrie. Trupul lui Ron Binyamin a fost găsit alături de alţi trei ostatici ucişi, a căror re

Superliga: CFR Cluj – Farul Constanţa 5-1. Clujenii vor evolua în Conference League

News.ro acum 8 ore
Echipa CFR Cluj a învins sâmbătă seara, pe teren propriu, scor 5-1, formaţia Farul Constanţa, în ultima etapă din play-off-ul Superligii. Echipa lui Dan Petrescu va juca în Conference League. Clujenii aveau nevoie de victorie pentru a fi siguri că î

Căutările marinarilor dispăruţi după scufundarea navei în apropierea de Sfântu Gheorghe au fost suspendate. Anunțul Autorității Navale Române

Ziare.com acum 9 ore
Reprezentanţii Autorităţii Navale Române au anunţat sâmbătă seara, 18 mai, că au fost suspendate căutările marinarilor dispăruţi după scufundarea navei în apropiere de Sfântu Gheorghe. „Operaţiunea de căutare a celor trei marinari sirieni dispăruţi

Cutremur în România, în această seară!

Ziua Constanta acum 11 ore
Cutremur în România! În ziua de 18 Mai 2024, la ora 20:20:04 (ora locală a României), s-a produs în Banat, Caraș-Severin, un cutremur slab cu magnitudinea ml 2.9, la adâncimea de 10.0 km. Cutremurul s-a produs în apropierea următoarelor oraşe: 43km

Primii pasageri care au trecut prin noul terminal al Aeroportului Oradea au primit cadouri

Mediafax acum 11 ore
Reprezentanţii aeroportului din Oradea spun că este vorba despre un moment istoric. „Azi, 18 mai 2024, Aeroportul Oradea a marcat un moment istoric prin inaugurarea noului său terminal. Inaugurarea noului terminal al Aeroportului Oradea reprezintă o

Noi tensiuni în cabinetul de război al Israelului: Ministrul Benny Gantz spune că se va retrage din Guvern dacă nu se va adopta un nou plan cu privire la Gaza

HotNews acum 8 ore
Benny Gantz, un popular membru centrist al Cabinetului de război al Israelului, format din trei membri, a ameninţat sâmbătă că va demisiona din Guvern dacă acesta nu va adopta în trei săptămâni un nou plan cu privire la Gaza, decizie care l-ar lăsa

Box Alexandru Buleu și Erson Huseim, de la CSM Constanța, învingători în Cupa României (GALERIE FOTO)

Ziua Constanta acum 9 ore
Doi pugiliști de la CSM Constanța au boxat sâmbătă, 18 mai 2024, la Brăila, în finalele Cupei României pentru seniori U-22 și ambii au coborât treptele ringului victorioși. La categoria 51 kg, Erson Huseim s-a dovedit a fi cel mai formă boxer, înv

Geoană: „Sistemul de vot este cel mai primitiv din Europa. România nu poate sau nu vrea să-l democratizeze”

HotNews acum 13 ore
Sistemul de vot din România este cel mai primitiv din toată Europa a declarat, sâmbătă, secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, la Congresul Studenţilor din România, care a avut loc la Palatul Parlamentului, informează Agerpres. Mircea Ge

ANR Operaţiunea de căutare a celor trei marinari sirieni dispăruţi, suspendată

Ziua Constanta acum 9 ore
Operaţiunea de căutare a celor trei marinari sirieni dispăruţi în urma naufragiului a fost suspendată din cauza lăsării întunericului. Vă reamintim că accident de navigaţie a avut loc în această dimineaţă la 26 de mile marine de Sf. Gheorghe. Alerta

Vremea

București
acum

12°
dum.

12°/23°
lun.

12°/24°
mar.

12°/23°
mie.

12°/22°
Iasi
acum

12°
dum.

10°/23°
lun.

10°/24°
mar.

11°/25°
mie.

12°/25°
Constanta
acum

10°
dum.

10°/16°
lun.

13°/17°
mar.

14°/18°
mie.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

dum.

8°/22°
lun.

12°/23°
mar.

12°/22°
mie.

11°/20°
Timisoara
acum

15°
dum.

15°/24°
lun.

13°/26°
mar.

15°/26°
mie.

14°/23°