Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sefii care au distrus sistemul national de irigatii au scapat de puscarie la Iasi

Publicat in Buna Ziua Iasi, joi 16 februarie 2012 ·

Tribunalul Iasi• Chiar daca au fost condamnati la patru ani de inchisoare, doi dintre sefii de la SNIF, acuzati ca au distrus sistemul de irigatii din Vrancea, au toate motivele de bucurie pentru ca au fost gratiati

Magistratii de la Judecatoria Iasi au decis ieri condamnarea a trei dintre acuzatii din dosarul delapidarii de la Societatea Nationala de Imbunatatiri Funciare (SNIF), iar in cazul celui de-al patrulea acuzat faptele s-au prescris. Pe de alta parte, chiar si cei condamnati au motive de bucurie, pentru ca au fost gratiati printr-o decizie prezidentiala de pe vremea lui Ion Iliescu. Astfel, judecatorii i-au condamnat pe Marian Brebeanu, Emilian Arthur Negura si Ioan Nicolau la patru ani de inchisoare si, in acelasi timp, au considerat pedepsele gratiate. Romeo Radu a scapat basma curata pentru ca faptele s-au prescris.

Emilian Negura si Ioan Nicolau erau sefii SNIF Ialomita. Prin semnatura lor s-a reusit furtul a 12.455 de tevi din aluminiu care apartineau SNIF Ialomita. Cei doi nu au inregistrat in gestiune conductele folosite la irigatii in zona de campie din Vrancea. Prejudiciul depaseste un miliard de lei vechi, bani care vor fi plati de cei patru acuzati. Chiar daca a intervenit prescriptia faptelor sau pedepsele le-au fost gratiate, ei trebuie sa achite prejudiciul creat. In timpul anchetei demarate de procurori, unul dintre acuzati, Marel Coman, a decedat.

Potrivit rechizitoriului, tevile au fost luate de pe camp in perioada 9 noiembrie 2000 - 18 decembrie 2000, sub pretextul ca trebuie inlocuite cu unele mai bune, si au fost duse la omul de afaceri Marian Brebeanu, administrator la SC Regiflor SRL Varasti. In acest dosar, anchetatorii au reusit sa probeze doar o mica parte din jaful care priveste distrugerea sistemului national de irigatii dupa 1991. Oamenii legii nu prea si-au batut capul sa afle traseul ex

Articolul in Buna Ziua Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Prognoza meteo sâmbătă, 18 mai 2024. Vremea se încălzeşte: la cât ajung temperaturile

Adevarul acum 50 minute
Potrivit prognozei emise de Administraţia Naţională de Meteorologie, temperaturile vor fi în creştere în cea mai mare parte a ţării, ajungând şi până la 26 de grade, dar cerul rămâne mai mult înnorat.

Producătorul chinez de vehicule electrice Xpeng va lansa prima sa maşină zburătoare în 2026

Capital acum 19 minute
Xpeng AeroHT, o filială a companiei Xpeng, intenționează să livreze clienților săi mașina zburătoare până în 2026, a anunțat vineri copreședintele producătorului chinez de vehicule electrice, într-un interviu pentru CNBC.

Trei români au anunţat autorităţile că se află în Noua Caledonie. Precizările MAE

HotNews acum 9 ore
Trei români au anunţat autorităţile că se află în Noua Caledonie, iar Consulatul General al României la Paris ţine legătura cu ei, monitorizează situaţia lor şi este pregătit să intervină dacă este nevoie. Soldați francezi care asigură securitatea a

Zelenski: Acum, după atacurile ruseşti, sectorul nostru energetic a pierdut o parte semnificativă din producţie. Este nevoie de timp pentru a-l restabili

News.ro acum 4 ore
Preşedintele Ucrainei Volodimir Zelenski afirmă cp, după atacurile ruseşti, sectorul energetic ucrainean a pierdut o parte semnificativă din producţie, subliniind că este nevoie de timp pentru a-l restabili. El a precizat că a avut o discuţie pe ace

Autorităţile ucrainene acuză că locuitori din oraşele de graniţă sunt luaţi captivi de forţele ruse, pentru a fi folosiţi ca scuturi umane

News.ro acum 3 ore
Forţele ruse au capturat zeci de civili în oraşul de graniţă Vovchansk, a declarat un oficial ucrainean, un ofiţer de poliţie regional acuzând că cei capturaţi au fost folosiţi ca „scuturi umane”, relatează CNN. Moscova şi-a intensificat ofensiva în

30 de ani de închisoare primiți de atacatorul ce a vrut să-l asasineze pe soțul lui Nancy Pelosi, lider al democraților din SUA

Ziare.com acum 2 ore
Justiția americană l-a condamnat vineri, 17 mai, pe individul care l-a atacat cu un ciocan pe soţul lui Nancy Pelosi, fostul lider democrat al Camerei Reprezentanţilor. Agresorul a primit 30 de ani de închisoare. David DePape a fost găsit vinovat, l

Două trenuri s-au CIOCNIT într-un tunel din Belgrad: 13 persoane au fost rănite, din care patru sunt în stare gravă

Gandul acum o ora
Două trenuri s-au ciocnit într-un tunel din Belgrad. În total, 13 persoane au fost rănite, din care patru sunt în stare gravă. Impactul a avut loc între un marfar și un tren de călători care avea interdicţie de trecere într-un tunel din Belgrad, a i

VIDEO Coreea de Nord confirmă că a lansat o rachetă şi anunță întărirea forţei sale nucleare

G4Media acum 2 ore
Coreea de Nord a confirmat sâmbătă că a testat o rachetă balistică tactică, a transmis agenţia oficială de presă KCNA, liderul Kim Jong Un promiţând că va spori forţa nucleară a ţării, relatează AFP, citată de Agerpres. Kim Jong Un a supervizat vine

FC Botoşani a învins-o pe Mioveni, în turul barajului de Superligă

Mediafax acum 11 ore
Partida din Moldova s-a terminat cu scorul 1-0 pentru gazde. A marcat Aldair, în minutul 90+3, cu un şut de la distanţă. Oaspeţii au avut un gol anulat pentru ofsaid, în prelungirile primei reprize. A înscris atunci Blănaru, cu o lovitură de cap. Pa

Război în Ucraina, ziua 814. Zelenski a semnat legea privind recrutarea condamnaților în armată

Press Alert acum o ora
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a semnat legea privind recrutarea condamnaților în armată. Actul normativ a fost semnat vineri și va permite creșterea bazei de recrutare pentru armată. Tot vineri, Zelenski a semnat legea prin care crește a

Vremea

București
acum

14°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/23°
lun.

13°/25°
mar.

13°/22°
Iasi
acum

14°
sâm.

11°/17°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°
mar.

12°/23°
Constanta
acum

15°
sâm.

13°/16°
dum.

13°/16°
lun.

14°/17°
mar.

14°/18°
Cluj-Napoca
acum

13°
sâm.

10°/19°
dum.

11°/23°
lun.

12°/23°
mar.

15°/23°
Timisoara
acum

15°
sâm.

12°/24°
dum.

14°/26°
lun.

15°/27°
mar.

15°/27°