# A început ca “metodist”, iar acum conduce banca tehnică a Vasluiului. Ionuţ Moşteanu (39 de ani) spune că a “furat” meserie de la Sorin Cîrţu şi Jorge Costa.
# Moşteanu a fost olimpic la matematică, ştiinţă pentru care spune că are o pasiune încă din şcoala generală şi care se leagă foarte mult de fotbal.
Domnule Moşteanu, vrem să vă cunoaştem, sunt rare apariţiile dvs în presă.
Sincer, nu-mi place să vorbesc despre mine. Prefer să tac şi să îmi fac treaba. Vreau să fiu discret, consider că încă nu e momentul să dau interviuri.
Totuşi, oamenii trebuie să vă cunoască. Noi am aflat că aţi fost olimpic la matematică...
Da, mi-a plăcut mult matematica. Am o pasiune pentru ea încă din şcoala generală.
Se leagă fotbalul de matematică?
Foarte tare. Gândiţi-vă la două puncte şi legătura dintre ele, adică distanţa. În fotbal, folosim triunghiuri, romburi, deci ştiinţa asta exactă.
Până la ce vârstă aţi jucat fotbal?
Până la 29 de ani, în divizia B şi C. Am făcut parte din echipa naţională de juniori, la Luceafărul, din generaţia lui Roşu, Bolohan, Ciocoiu. M-am oprit din cauza celor patru operaţii la genunchi, dar cu siguranţă n-am fost nici vreun mare fotbalist.
Cât ajută să fii un fotbalist mare pentru a deveni apoi un antrenor mare?
Ajută, ajută. Experienţele de fotbalist sunt importante. Dar nu şi suficiente. Avantajul unui fost mare jucător de fotbal este acela că atunci când intră într-un vestiar, îl câştigă din primul moment. Pe când cel mediocru, trebuie să-şi câştige respectul şi apoi să-l întreţină.
„Nu mi-e frică de muncă!”
Sunteţi un antrenor tânăr, vă ajută asta în relaţia cu vestiarul?
Pentru mine e o provocare. Eu iubesc jucătorul de excepţie şi să am elevi precum Sânmărtean este o onoare.
Cum a fost