Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mortii dau sa intre-n casa

Publicat in GAZETA de SUD, miercuri 9 noiembrie 2005 · ·

Un batrân din cartierul craiovean Catargiu se judeca de sapte ani cu preotul parohiei invecinate pentru ca parintele a acceptat extinderea cimitirului pâna lânga curtile vecinilor, contrar prevederilor legale. Craioveanul Mladin Tanasie, de 65 de ani, are casa asezata chiar lânga cimitirul din cartierul Catargiu. El spune ca, in ultimul timp, preotul Stefan Resceanu a fost de acord ca enoriasii din parohie sa isi ridice mormintele la nici un metru de casa lui, desi normele legale prevad ca cimitirele sa fie situate la o distanta de cel putin 50 de metri de locuinte. Mai mult, Tanasie a obtinut in anul 2002 o hotarâre judecatoreasca definitiva si irevocabila prin care preotul Resceanu este obligat sa opreasca construirea altor cavouri si sa respecte prevederile legale. La judecata pentru morti Batrânul se judeca de ani buni cu preotul si cu cei care au ridicat mormintele pâna la usa casei lui. „Pamântul asta, de câtiva zeci de metri patrati, era liber când am cumparat eu aici, in anul 1958. L-au folosit vecinii pentru gradinarit si era imprejmuit cu un gard care il despartea de cimitir. Numai ca, in anul 1998, preotul Resceanu a cerut la primarie sa i se dea lui pamântul si l-a obtinut. De atunci au inceput necazurile, pentru ca, fara nici o autorizatie, a darâmat gardul si le-a permis unor persoane sa construiasca morminte pâna au ajuns cu crucile in spatele caselor de pe strada Progresului“, a spus Mladin Tanasie. In anul 2000, craioveanul i-a dat in judecata pe doi dintre proprietarii gropilor, Aurel Simion si Petre Buzatu, dar si pe preotul Stefan Resceanu, precum si Consiliul de Administratie al bisericii, acuzându-i ca nu au respectat normele Ministerului Sanatatii care prevad ca „cimitirul trebuie situat la minimum 50 de metri de locuinte“. Prin decizia civila nr. 739/2002 a Tribunalului Dolj, lui Mladin Tanasie i se da dreptate. Proprietarii mormintelor sunt o

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

LIVE UDPATE Un elicopter ce îl transporta pe preşedintele Iranului s-a prăbuşit. UPDATE: Echipele de căutare şi salvare au ajuns la locul prăbuşirii elicopterului / "Niciun semn de viaţă" detectat la locul accidentului - televiziunea de stat. Oficial iranian: Elicopterul a fost „ars complet” în urma prăbuşirii

Mediafax acum 26 minute
Potrivit presei locale, Raisi se îndrepta spre oraşul Tabriz, în nord-vestul Iranului, după ce se întorcea de la graniţa cu Azerbaidjanul, unde a inaugurat barajele Qiz Qalasi şi Khodaafarin. Elicopterul era unul dintre cele trei care călătoreau înt

UPDATE - Aterizarea forţată a elicopterului lui Ebrahim Raisi: Informaţii contradictorii cu privire la găsirea aparatului de zbor. La bord se afla şi ministrul de externe. Turcia trimite echipe de căutare

News.ro acum 7 ore
Elicopterul în care se afla preşedintele iranian Ebrahim Raisi, precum şi ministrul iranian de externe, Hossein Amirabdollahian, a aterizat forţat duminică, în apropiere de graniţa cu Azerbaidjanul. La câteva ore după incident, televiziunea de stat

Răzvan Lucescu e campion cu PAOK în Grecia

Mediafax acum 7 ore
PAOK avea soarta titlului la îndemână, înainte de ultima etapă având două puncte avans faţă de AEK. Pentru a redeveni campioană, PAOK avea nevoie de o victorie în deplasarea la Aris. Thomas a marcat în minutul 30 şi fanii echipei lui Lucescu începus

Manchester City a câştigat Premier League pentru a patra oară consecutiv

Mediafax acum 10 ore
Guardiola şi Compania au câştigat meciul decisiv al ultimei etape cu 3-1, în faţa lui West Ham United, în timp ce Arsenal s-a impus cu 2-1, împotriva lui Everton, ocupând locul doi în clasament. Ultima etapă a consfinţit şi ultima reprezentaţie a an

Județul Iași Accident rutier mortal între două motociclete și un autoturism. Trei persoane au decedat (GALERIE FOTO)

Ziua Constanta acum 10 ore
Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Iași au fost alertați cu privire la un accident rutier grav la limita cu județul Vaslui, pe DN 24 pe raza comunei Ciortești. Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Ur

Descoperire macabră pe o insuliță de pe râul Siret. Bărbat găsit de doi pescari spânzurat VIDEO

Ziare.com acum 6 ore
Două echipaje de pompieri de la Detaşamentul Tecuci au intervenit duminică seara, 19 mai, în cazul unui bărbat de 47 de ani găsit spânzurat pe o limbă de pământ de pe râul Siret. Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Galaţi, apel

Meteorologii au emis cod portocaliu de averse, descărcări electrice şi grindină pentru mai multe localităţi din judeţul Timiş / Cod galben pentru judeţul Arad

News.ro acum 10 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, duminică, un cod portocaliu de averse, intensificări ale vântului, descărcări electrice şi grindină de dimensiuni mici pentru mai multe localităţi din judeţul Timiş. ANM a emis un cod galben şi pentru

Dinamo Bucureşti a câştigat Cupa României la handbal masculin

Mediafax acum 12 ore
Constănţenii au condus aproape toată prima repriză, intrând la pauză cu un rezultat de egalitate (10-10). Prima parte a reprizei secunde a fost echilibrată, elevii lui Xavier Pascual desprinzându-se pe final de meci, când s-au desprins de la 18-18 l

Regele saudit va fi tratat pentru o inflamaţie pulmonară

News.ro acum 6 ore
Regele Salman al Arabiei Saudite va fi supus unui program de tratament la Palatul Al Salam din Jeddah pentru o inflamaţie pulmonară, a anunţat duminică agenţia de presă de stat, la câteva ore după ce a fost supus unor teste medicale, relatează Reute

Tenis: Alexander Zverev a câştigat turneul de la Roma

News.ro acum 9 ore
Germanul Alexander Zverev a câştigat duminică turneul ATP 1000 Masters, de la Roma, după victoria obţinută în finala cu Nicolas Jarry. Alexander Zverev (27 de ani, locul 5 ATP), favoritul numărul 3 al turneului, a dispus în finala de la Roma de chil

Vremea

București
acum

12°
lun.

12°/23°
mar.

15°/25°
mie.

12°/24°
joi

13°/24°
Iasi
acum

12°
lun.

12°/24°
mar.

11°/25°
mie.

12°/26°
joi

13°/24°
Constanta
acum

10°
lun.

10°/17°
mar.

14°/18°
mie.

15°/18°
joi

14°/18°
Cluj-Napoca
acum

14°
lun.

14°/22°
mar.

12°/23°
mie.

11°/20°
joi

14°/18°
Timisoara
acum

15°
lun.

15°/22°
mar.

13°/25°
mie.

14°/23°
joi

12°/21°