Festivalul Internaţional de Teatru Atelier, organizat de Teatrul Municipal din Baia Mare şi Fundaţia Liga pentru Teatru, se poate lăuda, deja, cu un CV care îl particularizează nu doar estetic, diacronic – „cel mai vechi festival internaţional de teatru din România – începînd cu anul 1992“ –, dar şi în ceea ce priveşte parcursul geografic: început la Sfîntu Gheorghe, trecut prin Sighişoara şi ajuns, de cîţiva ani, în nordul extrem, la Baia Mare, unde şi-a şi descoperit, poate, unul dintre publicurile cele mai avide de spectacol din ţară, dar şi o echipă managerială de o excelentă rezonanţă, condusă de Marilena Frenţiu. Desigur, condiţia fundamentală a probei de rezistenţă rămîne obstinaţia dramaturgului Radu Macrinici de a-şi duce mai departe proiectul de depistare, ordonare şi validare ale noilor tendinţe. În definitiv, prin acest instrument s-au depistat, s-au făcut cunoscute ori au fost validate o multitudine de nume, tehnici ori iniţiative teatrale care sînt de acum bun de referinţă. Anul acesta, 14 teatre din cinci ţări (Finlanda, Franţa, Japonia, Ungaria şi România) au conturat desenul punctelor de forţă ale interesului întru cercetare şi imaginare a viitorului pe termen scurt şi mediu. Din acest punct de vedere, pentru o majoritate „confortabilă“ a evenimentelor spectaculare, semnul distinctiv a fost, totuşi, confortabilul. Cu siguranţă nu ar strica depistarea de spaţii speciale, neconvenţionale, care ar ajuta/potenţa anumite tipuri de propunere. Pe de altă parte, în ultimii ani, interesul unei părţi a celei mai tinere generaţii pentru opţiunea socializantă (de multe ori ţinînd mai degrabă de falanster socialist decît de specific artistic) şi funcţiile corolare ale gestului teatral nu mai lasă loc şi timp pentru cercetare instrumentală. Nu sînt însă foarte sigur că vina este a unei, să zicem, inevitabile oboseli şi schimbări istorice/generaţionale de par